Una dintre trasaturile cele mai pregnante ale culturii politice romanesti pare sa fie capacitatea simultana de a nu observa evidentele si de a sustine cu entuziasm lucruri care nu exista.
In afara de partizanii PNL, nici un actor public nu da semne ca ar fi constatat si apreciat dinamica sociala si economica fara precedent inregistrata in ultima perioada si care nu poate fi separata analitic de activitatea Guvernului. Presedintele si opozitia deopotriva, ca si intelectualii ori comentatorii din presa cred in schimb ca inegalitatile din societate se adancesc, ca saracia capata dimensiuni ingrijoratoare, ca nivelul de trai al pensionarilor scade alarmant.
In acelasi timp, cu exceptia marginala a purtatorilor de cuvant ai PRM si UDMR si a catorva universitari, aproape toata lumea - sondaje de opinie, presedinte, PNL, disidenti liberal-democrati, PD, PSD, PC, editorialisti, analisti si activisti civici - exalta virtutile curative ale "votului uninominal". Chestiunea este socotita intr-atat de importanta incat cateva partide au depus in parlament proiecte de lege in acest sens, iar Traian Basescu vrea sa-i consacre un referendum. Lasand deoparte adoptarea si revizuirea Constitutiei, nici o alta materie nu s-a mai invrednicit pana acum de un asemenea tratament de exceptie, nu a fost considerata demna de a fi supusa probei democratiei directe. Care ar fi meritele, atat de pretioase, ale "votului uninominal"? Acesta ar fi - ni se spune - instrumentul privilegiat de reforma a clasei politice, pentru ca ar fi in masura sa stabileasca o relatie directa si responsabila intre alegatori si alesi. Cetatenii ar urma sa voteze oameni concreti, pe care ii vor putea trage la raspundere si penaliza, si nu liste anonime de partid asa cum se intampla in actualul sistem. Doua vor fi consecintele: pe de o parte calitatea intelectuala, profesionala si morala a parlamentarilor va creste spectaculos, iar pe de alta parte spectrul politic se va polariza, facand mai simpla si mai eficienta formarea si sustinerea guvernelor in Parlament. In concluzie, prin intermediul "votului uninominal" se vor obtine politicieni mai priceputi, mai cinstiti si mai devotati interesului public, ca si guverne mai competente si mai stabile.
Aceasta exaltare a calitatilor "votului uninominal" are insa un cusur major pentru cine are curiozitatea sa consulte manualele cele mai elementare de stiinta politica. "Votul uninominal" nu exista. Adjectivul "uninominal" apare intr-adevar in literatura consacrata sistemelor electorale, dar numai ca atribut descriptiv al circumscriptiei. Colegiul in care se desfasoara alegerile poate fi uni- sau plurinominal, adica ii corespund unu sau mai multe mandate parlamentare. Alegerile ca atare se pot organiza in doua moduri, fie prin reprezentare proportionala, fie prin scrutin majoritar, ambele procedee comportand mai multe variante. De exemplu, reprezentarea proportionala se poate face pe lista nationala cu prag implicit, ca in Tarile de Jos sau prin reprezentare proportionala ponderata, ca in Germania. In acest ultim caz, pe nedrept considerat a fi "mixt", existenta unor colegii uninominale in cadrul marilor circumscriptii nu face decat sa intensifice efectul de proportionalitate in beneficiul partidelor, nu sa-l corecteze prin trimiterea in Parlament a unor personalitati independente. La randul sa, modul de scrutin majoritar poate fi simplu, ca in Marea Britanie, unde un candidat ce aduna mai multe voturi decat oricare altul iese invingator, ori in doua tururi, ca in Franta. Aici sunt alesi imediat numai candidatii care obtin majoritatea calificata (jumatate plus unu din voturi); acolo unde acest lucru nu se intampla, se organizeaza un al doilea tur de scrutin la care participa doar doi sau uneori chiar trei candidati care au obtinut initial un anumit scor (minimum zece procente), fiind declarat castigator cel mai bine clasat dintre ei. Romanii cunosc versiuni ale ambelor sisteme electorale: reprezentarea proportionala cu prag de 5% in circumscriptii electorale suprapuse intocmai peste judete pentru alegerile legislative si scrutin majoritar in doua tururi pentru alegerea primarilor si a presedintelui.
Sa recapitulam ceea ce scrie in manualele elementare pe care politicienii, societatea civila, analistii si jurnalistii romani nu au aerul ca le-au rasfoit vreodata. Scrutinul majoritar in circumscriptii cu un singur membru (ce ar corespunde generic "votului uninominal" care-i entuziasmeaza pe actorii vietii publice de la noi) este o tehnica electorala fara virtuti democratice, inventata la sfarsitul evului mediu englez, cand regele le cerea comunelor sa-i trimita delegati pentru consultari (ad parlamentum). Patricienii oraselor si nobilii din comitate ii desemnau prin vot pe cei care urmau sa le reprezinte vointa pe langa suveran. Pana astazi, scrutinul majoritar a ramas un procedeu ce-i avantajeaza pe notabili, pe cei care au fie un capital substantial de notorietate locala sau nationala, fie sunt capabili sa convoace resurse financiare pentru a-si construi o astfel de notorietate in vederea alegerilor. Campaniile "uninominale" pot atinge costuri considerabile, de natura sa stanga legaturile intre politica si afaceri. Recenta realegere, intr-o cursa fara emotii, a lui Hillary Clinton ca senator de New York a avut un buget de cincizeci de milioane de dolari. In plus, in regimurile democratice europene, de neinteles in absenta unor partide riguros organizate, nu personalitatea candidatului atrage voturile, ci identitatea sa partizana. La ultimele alegeri britanice, doar 5% dintre electori au declarat ca vor fi atenti la profilul candidatilor si vor vota caractere, nu partide. Ceea ce inseamna ca restul de 95% voteaza de fapt in circumscriptii uninominale liste de partid cu un singur nume.
In ceea ce-o priveste, reprezentarea proportionala are indiscutabile ambitii democratice, geneza ei fiind inseparabila de constituirea corpului politic al natiunilor moderne. Acest mod de scrutin are vocatia de a construi o reprezentanta nationala in care sa se exprime cu fidelitate toate orientarile mai insemnate din societate. Reprezentarea proportionala este o oglinda in care alegatorii isi pot vedea toate detaliile portretului lor politic colectiv. Scrutinul care recurge la liste ingaduie pe de alta parte partidelor sa promoveze anumite politici, ca si personalitati care nu si-ar putea finanta singure o campanie. Astfel, partidele socialiste din tarile scandinave au adoptat in urma cu trei decenii principiul paritatii dintre barbati si femei, desi societatile nordice nu erau neaparat mai putin misogine decat cele mediteraneene. Intr-un sistem "uninominal", prezenta femeilor in politica ar fi ramas slaba, cum se intampla in cele mai multe parti ale lumii. Prin contrast, scrutinul majoritar in circumscriptii uninominale sterge sau deformeaza trasaturile corpului politic. In Franta, care practica votul majoritar in doua tururi, Partidul Comunist, cu bazine electorale dense, este suprareprezentat, in vreme ce Frontul National, ai carui sustinatori sunt distribuiti relativ uniform, nu reuseste sa obtina decat un singur deputat pentru cincisprezece procente din votul popular.
Sa adaugam ca regimurile autoritare prefera modurile de scrutin majoritar reprezentarii proportionale. Indivizii sunt intotdeauna mai usor de controlat si de anihilat decat organizatiile. Comunismul romanesc nu s-a singularizat: deputatii in Marea Adunare Nationala erau alesi "uninominal", putand fi chiar revocati. De altfel, limbajul straniu folosit astazi in dezbaterea publica, prin care "votul uninominal" este opus "votului pe liste", provine din terminologia de origine sovietica a dreptului socialist, perpetuata de expertii juristi de solida formatie comunista care in primavara anului 1990 asistau CPUN in elaborarea legii electorale. Pentru ei, reprezentarea corpului politic al natiunii era fara miza, atata timp cat vointa partidului unic reprezenta in mod stiintific aspiratiile societatii.
Regimurile de tip leninist foloseau insa formal institutia parlamentara, pe care o confectionau prin "vot uninominal", pentru a-i putea supraveghea mai usor pe alesii al caror unic rol era sa aclame in unanimitate legile propuse de partid. Desi comunismul a fost condamnat de Presedinte in Parlament, atat parlamentul, cat si presedintele folosesc inca limbajul dreptului sovietic. Daca va avea loc un referendum asupra "votului uninominal", cetatenii europeni din Romania vor fi chemati sa raspunda la o intrebare pusa in limba moarta a vechiului regim de inspiratie sovietica.
Daniel Barbu este profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
