"Este o drama sa discutam cu un IMM-ist. Nu numai ca discutia dureaza mult, iar sumele in discutie nu sunt mari, dar discuti greu si cateodata ei chiar nu inteleg cum se dezvolta o afacere. Managementul IMM-urilor este foarte deficitar".
Declaratia de saptamana trecuta a lui Aurel Ilin, directorul Directiei de analiza credite de la BRD-SocGen, a doua banca de pe piata, a provocat probabil multa nemultumire in randul celor care au afaceri de sub un milion de euro si lucreaza greu cu bancile.
Unde este adevarul? La banci, care afirma ca nu gasesc proiecte de investitii viabile si ca managerii de intreprinderi cu cifra de afaceri de pana intr-un milion de euro "nu inteleg cum se dezvolta o afacere" sau la micii intreprinzatori, care acuza dobanzile si comisioanele mari, precum si lipsa de apetit a bancilor pentru risc?
Paradoxal, proiectele de investitii mici isi gasesc greu finantare in Romania, in conditiile in care piata de bani "balteste", adica este supra-lichida, iar BNR atrage de la banci echivalentul in lei a miliarde de euro cu dobanzi de 8,5% in lei pe an. Iar bancile platesc la depozite dobanzi de 4-6% pe an.
Cand un produs lipseste pe piata - in cazul nostru, banii- explicatia este simpla: ori e prea mare cererea, ori e prea redusa oferta.
Cum cerere exista - chiar daca nu este solvabila in totalitate, cum spun bancherii, problema este de partea cealalalta: a ofertei. Nu stiu daca mai sunt piete unde vanzatorii pot afirma natural ca nu-si inteleg clientii. Daca vine un strain in piata Amzei, este servit si prin semne, si tot este servit.
Sintagma "Clientul are intotdeauna dreptate" se invata greu mai ales pe pietele unde competitia este slaba.
Bancile romanesti au fost obisnuite ani de zile sa castige din diferenta dintre dobanda primita la creditele acordate statului (prin achizitia de titluri de stat) si cea platita deponentilor persoane fizice. Acum, rolul Ministerului de Finante de furnizor de profit pentru banci a fost preluat de BNR, care spune ca absoarbe banii din piata ca sa tina inflatia jos.
Explicatii asadar exista, ca intotdeauna. Dar solutii?
Educatia este o falsa problema. Oamenii si firmele nu invata capitalismul prin educatie, ci prin presiune. Cand o banca va vedea in jurul sau ca alte banci fac profit pe o anumita nisa de piata, nu va mai vedea in jur clienti "de neinteles", ci clienti "oportunitati". Iar cand un mic intreprinzator va vedea ca firmele cu care se afla in competitie au luat un consultant care le-a facut un dosar bun de creditare, va face si el la fel.
Ce poate face statul in ecuatia asta? Simplu: sa incurajeze si chiar sa garanteze competitia. Un Consiliu al Concurentei activ este un garant al cresterii economice. Pentru ca acolo unde nu este competitie, se extrag rente, adica capitalul este folosit prost. Cand banii sunt castigati de oameni sau companii care nu au ajuns la acest drept ca urmare a competitiei libere, mai tarziu sau mai devreme apar costuri pentru toata lumea.
De exemplu, este rau din punct de vedere al competitiei ca in sistemul bancar primii trei jucatori detin 50% din piata, asa cum este rau pentru pietele de telefonie mobila si de cablu TV ca sunt dominate de doar doi mari jucatori. Nici asigurarile de viata nu stau mai bine, cu o concentrare a 50% din afaceri in mainile primilor doi jucatori. In ciment, cei trei playeri majori, care detin aproape 100% din piata, au primit amenzi consistente de la Consiliul Concurentei pentru distorsionarea concurentei.
Concentrarea pietei in mainile a prea putini jucatori fac la fel de rau business-ului ca si socialismul - impiedica competitia, inovatia si sunt o sursa de rente.
Competitia dintre banci este prea slaba in acest moment. Sigur, este mai buna decat acum cinci ani, dar este prea slaba comparativ cu ce se intampla pe alte piete.
Desi are o populatie dubla fata de Ungaria, Romania are acelasi numar de banci: 38. In Polonia sunt peste 100 de banci.
Bancile sunt putine si pentru ca pragul minim al capitalului social de 10 milioane de euro este foarte mare pentru o economie in crestere, unde bancarizarea (adica ponderea activelor bancare in PIB ) este de doar 24%, fata de 70-80% in Polonia sau Ungaria si peste 100% in Occident.
Pragul foarte inalt al capitalului social mascheaza de fapt slabiciunea capacitatii de supraveghere a Bancii Nationale.
"Fripta" cu Bancorex, Dacia Felix, Bankcoop, Columna, Banca de Investitii si Dezvoltare sau Banca de Scont, Banca Nationala mentine capitalul social minim al bancilor dublu fata de cerintele UE.
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania clameaza ca CEC-ul nu trebuie vandut, ca sa ramana si romanii cu o banca "a lor". Dar bancile cu capital romanesc sunt putine si slabe -exceptie face Banca Transilvania, care s-a instalat bine printre colosii internationali prezenti aici - nu numai pentru ca putini oameni de afaceri romani au ajuns la anvergura de a fonda o banca, dar si din cauza limitei ridicate a capitalului care trebuie imobilizat.
Forta competitiei s-a vazut cel mai bine la produsele de creditare pentru case pe termen lung. Primele care au lansat acest produs au fost doua banci care aveau la acea vreme -in anul 2000 - sub 2% cota de piata.
Abia apoi au intrat si marii jucatori.
"Imprietenirea" tarzie a romanilor cu bancile se observa in proliferarea asa-numitelor institutii financiare nebancare. Casele de ajutor reciproc, firmele de leasing, firmele de consumer-credit "au furat" clientii bancilor. Chiar BNR a anuntat recent ca activele tuturor acestor institutii financiare nebancare, in numar de peste 4.500, sunt de circa 15% din PIB, adica peste jumatate din ponderea activelor bancare in PIB. Cu alte cuvinte, noroc de CAR-uri sa stam si noi mai bine in clasamentul european din punct de vedere al intermedierii financiare.
Cei peste un milion de bugetari cunosc bine "CAR-ul" sau "roata", de unde se imprumuta din cand in cand fara bataie de cap, asa cum americanii se imprumuta fara bataie de cap de pe credit-card.
Acum bancile s-au trezit ca persoanele fizice sunt cel mai bun debitor - si sunt, asa ca-si deschid sedii cu viteza astronomica in toate cartierele, pana la periferie.
Goana este justificata: ecartul dintre dobanzile acordate si cele percepute, de peste 12%, nu va mai tine mult, pentru vine liberalizarea pietelor financiare si marjele se vor ingusta
Dificultatea IMM-urilor de se finanta si se vede foarte bine pe teren. Gasesti banci la toate parterurile de bloc din Colentina pana in Militari, dar un restaurant de cartier curat unde sa-si bei cafeaua sambata dimineata nu. Tot crasme afumate, langa sedii de banci cu sclipici. Pai cat poate tine treaba asta? Daca nu produc ceva - o ciorba, un scaun, o ciocolata - cu ce o sa aiba oamenii sa-si plateasca ratele la credite?
* Sorin Paslaru este redactor-sef al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
