O să zic o vorbă mare: domn’e, băieţii răi ţin momentul. Băieţii răi fac istoria, au datele, deţin influenţa, au curaj şi inspiraţie şi sunt hotărâţi. Ce facem noi, ceştilanţi?
Să o luăm în ordine, cumva: unu, băieţii răi taie capete. Capete de oameni care îşi fac doar meseria, informează, şi nu prea au de-a face cu precepte religioase sau cu noua ordine mondială sau cu altele de acest fel. Şi curge sânge roşu, cald, omenesc, degeaba. Iar cei ce ar trebui să fie băieţii buni se indignează în faţa camerelor de luat vederi şi zic nişte vorbe bine ticluite de specialişti în comunicare, vorbe care nici nu rezolvă situaţia, nici nu pun apărători în jurul gâturilor şi nu ajută nici rudele celor care s-au prăpădit.
Mă rog, scriu înaintea unei întâlniri a NATO care ar putea lua oareşce decizii, deşi, sincer, nu cred. Preventiv, spun clar că aici nu este vorba despre religie, ci despre inşi cu apucături ciudate, care folosesc religia drept paravan.
