Surpriza produsa pe tema votului uninominal consta de fapt nu in aceea ca rezultatele lui au fost pentru unii neasteptate, ci in declaratiile facute de multi dintre parlamentari, care dovedesc ca cei care au votat legea in parlament nu au inteles ce voteaza.
Simpla afirmatie, reluata de cei mai multi dintre politicienii care s-au pronuntat asupra rezultatelor votului, atunci cand era vorba de candidatii care nu au primit peste 50% din voturi, cum ca este aberant ca un candidat clasat pe locul intai, in ordinea numarului de voturi primite, sa fie surclasat in repartizarea mandatelor de un candidat clasat pe locul doi sau trei cu un numar de voturi uneori mult mai mic, arata ca parlamentarii nu au inteles legea adoptata de ei insisi.
Caci, daca nu s-ar fi produs exact acest gen de fenomene, ar fi insemnat ca am fi avut situatia unui vot uninominal pur, fara ajustarea adusa de principiul reprezentarii proportionale, principiu unanim asumat la elaborarea si la votarea legii si a carui prezenta in lege este extinsa pe cateva pagini ale textului acesteia. Caci, tocmai faptul ca, in acelasi colegiu, primeste mandatul un candidat cu voturi mai putine decat cele ale unui candidat al altui partid, arata ca reprezentarea proportionala, reglementata de lege in cateva pagini de text, functioneaza.
Fata de aceasta surpriza, se pune problema in ce masura este acceptabil ca exercitarea prerogativelor legislative sa se produca in necunostinta de cauza. Aici trebuie insa distins intre „dreptul” constitutional al parlamentarului de a vota conform capacitatilor sale intelectuale, adica inclusiv fara a intelege despre ce este vorba in legea pe care o voteaza, un drept a carei acordare nu poate fi evitata, si faptul ca textul legii in sine nu este inteligibil in limba oficiala a tarii, respectiv in limba romana (si prin aceasta in nici o alta limba). Astfel, nu putem acuza direct faptul ca parlamentarii nu au inteles legea atunci cand au votat-o, ci doar faptul ca legea era neinteligibila.
In plus, o a doua problema se ridica: legea votului uninominal introduce principiul reprezentarii proportionale incercind sa descrie in limba romana regulile de aplicare a metodei D’Hefdt (creata de matematicianul belgian Victor D’Hefdt), o metoda matematica a „celor mai inalte valori medii”, adoptata pentru sistemele electorale din majoritatea tarilor europene – iar problema este ca descrierea acestei metode matematice in lege nu era exact ceea ce trebuia facut in Romania, dat fiind ca existau mai multe riscuri.
Primul era acela de a avea o situatie de tipul uneia prin care parlamentarii ar fi fost pusi sa voteze ca sunt de acord cu teoria relativitatii, sa zicem in cazul ca ar fi fost reglementate aspecte juridice ale intoarcerii in timp, desi foarte putini dintre ei ar fi fost vreodata calificati sa inteleaga teoria lui Einstein. Or, ca sa intelegi cum functioneaza metoda D’Hefdt e nevoie de ceva efort intelectual, dar e nevoie de si mai mult efort intelectual pentru a avea acces la motivatia ei, ceea ce este putin probabil a se fi intamplat in procesul legislativ. Dar, in momentul cand multi parlamentari dovedesc ca nu inteleg nici macar ca era necesar sa se produca fenomene de surclasare la primirea de mandate de catre candidati cu mai putine voturi a celor cu mai multe voturi (desigur cu exceptia situatiei in care toate partidele ar fi primit acelasi numar de voturi), devine evident ca legea nu a fost inteligibila pentru cel putin o parte dintre cei care i-au dat votul lor. Dealtfel, se pare ca nici chiar pentru cei de la BEC nu a fost suficient un training de 6 ore pentru a intelege metoda de repartizare a mandatelor, care implica inclusiv numere cu opt zecimale, si a fost necesara reluarea lui.
Un alt risc a functionat prin aceea ca transpunerea metodei D’Hefdt in lege nu a fost facuta intr-o limba romana corecta. De aceea legea ar trebui sa fie considerata din punct de vedere „juridic” ca neinteligibila, putand fi eventual contestata la Curtea constitutionala ca fiind contradictorie cu art 13 al Constitutiei, articol care instituie implicit obligatia de a folosi limba romana pentru acte care sa dea acesteia o utilizare „oficiala” , dar nu in sistemul dadaist al dicteului automat, ci in exprimari cu sens. Cand constitutia vorbeste de limba romana ca limba oficiala este evident ca se refera utilizarea acestei limbi numai pentru exprimari cu sens. E drept ca sensul unor expresii din textul de lege care aplica metoda D’Hefdt poate fi aproximat, dar nu acesta este mecanismul necesar unei legi.
Iata un exemplu: formularea ”Voturile ramase, adica cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral” ar vrea sa se refere la acel numar de voturi parte a numarului total al voturilor acordate pe partide, nu pe persoane, care a ramas ca rest al impartirii numarului voturilor, exprimate in circumscriptie pentru un partid, la coeficientul electoral.
Caci, in limba romana nu se poate spune ca voturile, care sunt voturi acordate unei persoane anume, pot fi inferioare unui coeficient electoral, care este un numar utilizat in cadrul metodei de repartizare proportionala a voturilor, ci doar ca un numar poate fi inferior altui numar, respectiv ca numarul unor voturi poate fi inferior unui coeficient. O aceeasi gresala apare si in fraza „Are dreptul la reprezentare organizatia cetatenilor apartinand minoritatii nationale care a obtinut cel putin 10% din coeficientul electoral”, fraza a carei formulare corecta ar fi fost: „Are dreptul la reprezentare organizatia cetatenilor apartinand minoritatii nationale care a obtinut un numar de voturi egal cu cel putin o zecime din coeficientul electoral”
Un alt aspect este cel al faptului ca pentru a putea fi inteleasa si votata in cunostinta de cauza, o asemenea lege ar trebui sa se situeze la un nivel intuitiv si sa evite sa incerce a prelua o metoda matematica prin descrieri stangace. Daca acest lucru nu este posibil, ceea ce s-a intamplat in cazul legii uninominalului, ar trebui ca legea sa includa recursul la certificari autorizate din partea unor specialisti, metoda de calcul fiind eventual definita separat.
Sigur ca toate aceste evaluari sunt posibile doar prin referire la registrul unei lumi paralele, generate in imaginatia occidentalului D’Hefdt, care nu ar avea legatura cu lumea noastra. Dar atita vreme cat acuzatiile aduse la adresa legii votului uninominal nu sunt decit un efect al imposibilitatii de a intelege legea, produse de neinteligibilitatea legii insasi, este mai degraba alarmant sa constatam ca ne aflam intr-o lume crucisa, care nu e paralela cu nimic, si in care functioneaza numai strabismul.
George Chirita este doctor in media si directorul executiv al Asociatiei Romane de Comunicatii Audiovizuale (ARCA)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
