Din comentariile analistilor economici reiese ca unele aspecte ale politicii bugetare - majorarea salariilor din sectorul public cu peste 20%, cresterea personalului cu 40.000 de angajati in ultimul an si un deficit bugetar mai mare - ingreuneaza mentinerea stabilitatii macroeconomice. Sunt fondate aceste temeri sau o economie antrenata intr-un proces de catching-up face exceptie de la cazurile din manual?
Un prim pericol ar fi ca aceste masuri sa reaprinda inflatia. Prin fluxurile de forta de munca, majorarile salariale din sectorul public ar putea fi transmise sectorului privat. Astfel, agentii economici, in lipsa castigurilor de productivitate corespunzatoare, ar fi nevoiti sa creasca preturile. Datele arata insa ca salariile au avut un ritm de crestere inferior productivitatii muncii, deci nu exista vreun sprijin pentru argumentul conform caruia majorarile salariilor din sectorul public au dus la cresterea nemotivata a salariilor din sectorul privat. Productivitatea din sectorul public, masurabila sau nu, este irelevanta in acest context. Mai este canalul cresterii veniturilor populatiei, dar efectele negative intarzie sa apara si pe acest front, fiind dificil de gasit o relatie empirica semnificativa intre salarii si inflatie.
Daca aceste masuri nu se reflecta in inflatie, ar trebui sa se regaseasca in dezechilibrul extern. Astfel, intreaga crestere a salariilor din sectorul public din 2006 reprezinta doar 7% din deficitul comercial. Efectul "contabil" asupra balantei comerciale fiind redus, ramane de analizat posibilitatea ca majorarile salariilor din sectorul public sa deterioreaza competitivitatea economiei romanesti. Am constatat deja ca acest lucru nu s-a intamplat prin stimularea cresterilor salariilor din industrie peste productivitate. Pe partea de cerere agregata, daca cresterea veniturilor populatiei ar reaprinde inflatia, banca centrala s-ar vedea nevoita sa majoreze rata dobanzii, ceea ce ar duce la aprecierea leului si la deteriorarea competitivitatii. Si acest mecanism sufera insa de neajunsul ca in absenta unui impact direct sau indirect al salariilor din sectorul public pe inflatie, acestea nu au cum sa influenteze preturile in euro ale bunurilor comercializabile.
Pentru economisti, aceste argumente par sa valideze o notiune pe care ei de regula o dezavueaza, anume existenta unui "free lunch"- se pot lua masuri economice contraindicate fara ca acestea sa implice si costuri. Insa realitatea e mai degraba alta. In primul rand, din perspectiva competitivitatii pe pietele externe, productivitatea din industrie ar trebui sa tina pasul si cu salariul exprimat in euro, lucru care nu s-a intamplat. Este in continuare posibil ca salariile din sectorul public sa fi exercitat o influenta asupra salariilor din industrie fiindca o sursa importanta a cresterii productivitatii au fost disponibilizarile. De asemenea, trebuie tinut cont ca impactul cresterii salariilor asupra balantei comerciale poate fi multiplicat prin posibilitatea accesarii unor credite mai mari. Iar daca ponderea cresterii salariilor in intregul deficit comercial este redusa, nu se poate spune acelasi lucru despre impactul lor asupra adancirii deficitului de la an la an. Si nu in ultimul rand, intr-o economie deschisa conditiile macroeconomice interne depind foarte mult de increderea pe care investitorii o au in mentinerea stabilitatii economice. Daca apar semne de ingrijorare, acestia isi indreapta privirile catre politicile autoritatilor, sa se asigure ca se iau masuri pentru redresarea dezechilibrelor observate. Cu alte cuvinte, se intereseaza daca exista vreun pompier de serviciu in apropierea petrecerii dezlantuite cu artificii si suspect de multa sampanie. Acestor investitori s-ar putea sa le creasca tensiunea daca l-ar gasi pe pompier intr-un colt, cu capul in butoiul cu vin.
In ultimii ani economia Romaniei a beneficiat de un mediu extern foarte favorabil. Aversiunea la risc a investitorilor a fost redusa, ceea ce a diminuat costurile imprumuturilor tarilor emergente si a incurajat si investitiile in economia reala. Aceste investitii au fost mana cereasca pentru mediul concurential din Romania, intrarea mai multor actori mari pe diversele piete si competitia dintre acestia fiind un factor important pentru incetinirea inflatiei. Toate acestea insa, precum si ritmurile de apreciere ale leului din ultimii ani sunt conjuncturale. Apetitul pentru risc al investitorilor variaza in timp, iar cresterea concurentei este o consecinta a statutului Romaniei de economie in tranzitie si nu vom mai observa asemenea salturi calitative intr-o economie de piata cu mecanismele definitorii bine puse la punct. Asadar, este putin probabil ca acesti factori sa se substituie si in viitor politicilor macroeconomice prudente. Chiar daca excesele de generozitate ale bugetului public nu ar fi de o magnitudine care sa faca sa deraieze o economie sanatoasa, faptul ca politica veniturilor este puternic expansiva in conditiile unui dezechilibru extern potential problematic nu inspira incredere. Exuberanta politicilor fiscale ne aduce asadar inapoi de unde am pornit, anume la titlul articolului. Conversatie intre pilot si copilot: "Capitane, avem o problema, din motorul drept iese fum, nu cred ca mai rezista mult!" "Dar motorul stang, merge?" "Merge foarte bine, a si luat-o inainte!". Din fericire, in cazul nostru, din motorul drept - sectorul privat - inca nu iese fum.
Oana Aristide este economist, Directia Modelare
si Prognoze Macroeconomice BNR
Opiniile din acest articol sunt in intregime ale autorului si nu implica sau angajeaza in vreun fel Banca Nationala a Romaniei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
