În privinţa pieţei de capital guvernanţii din ultimii zece anis-au ghidat mereu după o premisă simplă: întotdeauna e mai uşor săamâni decât să faci ceva.
Oferta Petrom pare să aibă aceeaşi soartă, dacă ne ghidăm dupădeclaraţiile din ultima perioadă ale miniştrilor, şansele ca statulsă-şi vândă pachetul de 9,84% până la finele lunii iulie, aşa cumera stabilit în calendarul anunţat la începutul anului, fiind totmai mici.
În ceea ce priveşte ofertele de la Transelectrica şi Transgaz,unde statul şi-a propus să vândă pe Bursă câte 15%, e tot mai greude crezut că ele vor putea fi derulate în acest an, în condiţiileîn care nici nu au fost aleşi intermediarii.
Aşadar, promisiunile frumoase şi termenele ferme pe care le-autot aruncat miniştii şi secretarii de stat în ultimul an, de laAdriean Videanu (fostul ministru al economiei), care spunea căRomgaz va fi listat până la finele lui 2010, până la Ion Ariton(actualul ministru al economiei), care vorbea chiar săptămânatrecută că oferta de la Petrom ar putea avea loc în luna iulie, înanumite condiţii, rămân simple vorbe aruncate în conferinţe pentrua-i adormi pe cei care mai speră că statul va face ceva şi pentrupiaţa de capital.
Deşi amânarea listărilor îi scuteşte pe miniştri de o bătaie decap în plus. Mai bine să-şi asume alţii riscul, iar peste doi anipoate vin alţii la guvernare şi vor spune la fel.
Între timp, piaţa de capital rămâne o iluzie, iar statul seîmprumută în continuare până ajunge ca Grecia. Modelul polonez ebun doar pentru conferinţe.
În cazul ofertei Petrom, punctul fierbinte este preţul. În acestmoment piaţa evaluează acţiunile pe care statul şi-a propus să levândă la circa 530 mil. euro, în timp ce premierul Emil Boc adeclarat ferm în aprilie că fără 690 mil. euro, cât a luat guvernulNăstase de la austrieci (în 2004 la privatizarea Petrom), pachetulnu va fi vândut.
În acel moment, însă, bursa era în creştere şi pieţele externeerau în creştere. Acţiunile Petrom erau pe val şi urcau aproape dela zi la zi, iar valoarea pachetului în discuţie ajunsese la 610mil. euro. Ţinta anunţată de premier nu părea imposibilă, cucondiţia ca piaţa să-şi continue evoluţia pozitivă.
Au venit însă problemele Portugaliei, ale Italiei, discuţiileprivind datoriile Greciei şi chiar problemele SUA, iar entuziasmulde pe pieţe s-a mai temperat. Au fost şi corecţii. Acţiunile Petromau scăzut.
OMV, acţionarul majoritar al Petrom, nu a avut altă opţiunedecât să lase din preţ ca să poată vinde toate acţiunile în recentamajorare de capital (compania a strâns 750 de milioane de euro faţăde maximum 900 de milioane de euro, cât îşi propusese).
Piaţa e din nou a cumpărătorilor. Oferte sunt multe: poloneziicontinuă privatizările, grecii au nevoie şi ei de bani.
Acum, Guvernul are două opţiuni: fie acceptă evaluarea pieţei şivinde, fie ţine la preţ şi nu are cui vinde. Poate la toamnă obţinemai mult sau poate nu mai vinde deloc.
Care-i preţul corect pentru Petrom? Asta e o dezbatere careocupă pagini întregi. Poate că pachetul de 9,84% face 690 demilioane de euro, dar un fond de investiţii nu va cumpăra, în acestmoment, la acest preţ, când poate cumpăra acţiuni direct de peBursă, mai ieftin, sau poate cumpăra acţiuni la OMV.
Poate că piaţa revine pe creştere şi în toamnă statul găseştecumpărători la 690 mil. euro sau poate mai stagnează vreun an şiatunci vom vorbi şi peste un an despre iminenta ofertă de laPetrom. În acest timp, însă, statul trebuie să se împrumute. Decâtsă ia 530 mil. euro la Petrom, ia aceiaşi bani de la bănci şiplăteşte dobândă (la 7%, vreo 37 mil. euro pe an).
Nicio problemă, vor spune guvernanţii, de la Petrom încasămdividende. Pentru 10%, statul a încasat anul acesta 24 mil. euro.Dar dacă austriecii nu mai dau dividende? Dacă nici la anul nu vafi bun momentul pentru vânzare? Nici peste doi ani?
E adevărat că Ungaria a cumpărat recent 20% din Mol, deşi e maiîndatorată decât România, iar statul austriac a participat lamajorarea de capital de la OMV pentru a-şi menţine participaţia de30%, dar ambele au o voce puternică în conducerea celor douăcompanii şi controlează procesul de decizie. În schimb, statulromân nu şi-a păstrat nicio pârghie de control la Petrom, astfel căGuvernul a asistat neputincios în ultimul an cum compania a majorataproape în fiecare săptămână preţul benzinei.
Lozinca "nu ne vindem ţara" nu ţine în acest caz. Petromul afost pierdut în 2004. Desigur, statul poate învăţa din greşeliletrecutului şi poate fi mai atent la viitoarele privatizări. LaRomgaz şi Hidroelectrica poate să-şi ia măsuri astfel încât săpăstreze controlul şi cu 25-30%, cum au făcut polonezii.
Pentru a urma însă modelul Poloniei, cineva trebuie să-şi asumeresponsabilitatea şi să să spargă gheaţa. Dacă guvernul nu vindeanul acesta Petrom, nu va lista nici Romgaz la anul, niciHidroelectrica peste doi ani.
Investitorii străini se vor plictisi la un moment dat deRomânia, ca de băiatul care striga "Lupul!", iar când vreun Guvernva vrea să vândă ceva, nu va mai avea cui, pentru că nimeni nu-l vamai lua în serios.
Nicio pierdere, vor spune iar guvernanţii, rămânem noi unicistăpâni. Iar transparentizarea companiilor de stat, unul dintreprincipalele scopuri ale listării, va fi încă o promisiuneneonorată.
Companiile de stat vor rămâne în continuare nişte puşculiţe aleputerii, bune doar ca să furnizeze locuri în consiliile deadministraţie pentru nepoţi, veri şi fini, şi contracte bănoasepentru susţinătorii politici.
Statul se va împrumuta în continuare ca să acopere găurile saupoate va mai vinde ceva pe sub mână, că pe bursă nu va fimomentul.
Spitale şi autostrăzi tot nu vom avea, pentru că banii se vorduce să plătească datoriile şi clienţii politici.
Poate că nici noi nu vom mai fi în ţara asta şi vom merge înlocuri mai primitoare.
Dar asta să fie bătaia de cap a celor ce vor fi, nu a celor caresunt!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
