În acest moment, Grecia se află pe marginea prăpastiei pentru căponderea datoriei publice în PIB este de peste 140%, iar măsurilede austeritate şi de reformare a sistemului public întâmpină orezistenţă puternică din partea populaţiei.
Colacul de salvare întins de FMI şi UE anul trecut, care aîmbrăcat forma unui împrumut de 110 mld de euro, nu a fostsuficient. Din cauza riscului mare de a intra în default pe careGrecia îl prezintă şi pentru a se evita riscul de contagiune, FMIşi UE pregătesc un nou bailout pentru această ţară.
Este mai puţin cunoscut faptul că, din punctul de vedereistoric, prima restructurare a datoriilor publice care s-a produs afost în antichitate, într-o formă simplistă, tot în cazul Greciei.Se pare că cetatea Greciei s-a împrumutat mult peste posibilităţilesale, iar din estimările unor specialişti în istoria economieivaloarea datoriei era de aproape 210% din echivalentul PIB-uluiacelei perioade. Mai mult, de la câştigarea independenţei, în 1821,şi până astăzi, Grecia s-a aflat în default de multe ori şi operioadă îndelungată de timp (peste 90 de ani - ca perioadeînsumate) în restructurări de datorii publice.
Cel puţin din punctul de vedere scriptic, este de apreciat căGrecia a reuşit să îndeplinească cerinţele pe care le reclamăprocesul de convergenţă pentru a adera la spaţiul euro.
Ceea ce trebuie să dea de gândit este faptul că a transformatacest proces de convergenţă, într-o perioadă de numai câţiva anidupă aderare, într-un proces de divergenţă economică.
După aderarea la spaţiul euro, Grecia a înregistrat o creştereeconomică rapidă. Dar creşterea nu a fost sustenabilă. Modelul afost asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în România în ultimuldeceniu. Astfel, Grecia s-a dezvoltat pe baza consumului farăproducţie, acesta fiind susţinut de importuri şi de împrumuturimasive. Grecia a fost încurajată să se împrumute şi de costurilereduse de finanţare oferite de statutul de ţară membră a zonei euroîn condiţiile unei presiuni inflaţioniste ridicate. Ratele reale dedobândă extrem de reduse şi de multe ori negative au descurajateconomisirea şi au determinat fuga capitalurilor private autohtoneîn străinătate.
Deşi indicatorii macroeconomici înregistrau valoriîngrijorătoare încă înainte de criză, totuşi Grecia a putut săacceseze împrumuturi masive beneficiind de garanţia aderării laspaţiul euro. În schimb, în perioada de început a crizei economiceaceastă garanţie s-a volatilizat şi odată cu ea şi capitalurilestrăine. Exodul, atât al capitalurilor autohtone, cât şi al celorstrăine, a lăsat Grecia pradă crizei economice.
Tabloul economic al Greciei poate fi completat prin investiţiihaotice şi neproductive, sistem bugetar supradimensionat, decalajmare între remunerarea sistemului public şi productivitatea muncii,politici bugetare expansioniste, aplicarea de măsuri pro-ciclice,deficite structurale mari şi acumularea accelerată de datorii.
Practic, procesul de divergenţă a început încă din primii ani dedupă aderarea la spaţiul euro, când Grecia a ieşit din zonaadmisibilă a criteriilor de convergenţă. În acest sens, pondereadeficitului bugetar în PIB a cunoscut un proces continuu decreştere, în primii ani de după aderare s-a dublat şi a atins încâţiva ani valori şi de peste 14% din PIB. De asemenea, procesul dedivergenţă economică s-a amplificat în timp, iar ponderea datorieipublice în PIB a ajuns la 142% în anul 2010.
Astfel, Grecia, în acest moment, a ajuns un exemplu de hazardmoral manifestat la nivel macroeconomic. UE nu a intervenit lamomentul oportun şi nu a sprijinit Grecia pentru că ar fi încurajatun comportament iraţional ce presupune consum excesiv pe acumularede datorii, care generează profunde dezechilibremacroeconomice.
De altfel, această reticenţă de a ajuta Grecia se manifestă încontinuare la nivelul statelor care au avut un comportamentraţional şi au realizat ajustările fiscale necesare pentru evitareaderapajelor generate de criza economică, iar acum trebuie săplătească pentru comportamentul iraţional al Greciei.
Statele din UE vor să limiteze expunerea propriilorcontribuabili atât din motive politice, cât şi din cauzaausterităţii la care aceştia au fost supuşi în ultimii ani. Dinaceste motive se cere tot mai insistent ca investitorii privaţi, înspecial băncile şi societăţile de asigurări, să participe la orestructurare ordonată a datoriilor în scopul distribuiriiechitabile a pierderilor.
Însă, dacă Grecia intră în default sau dacă are loc orestructurare haotică a datoriei, efectele asupra zonei euro pot fidezastruoase. Este necesară o restructurare a datoriilor greceştişi se caută o soluţie să restructureze datoria fără ca pieţele şiagenţiile de rating să încadreze restructurarea ca un default. Esteun cerc vicios din care greu se va ieşi.
Practic, UE se află pe un butoi de pulbere, iar scânteia nu vinenumai din Grecia. Să nu uitam de Portugalia şi Irlanda care aupierdut deja legătura cu pieţele financiare, de Spania, de Italiacare are o pondere a datoriei în PIB de 119% sau de Belgia care atrecut de 90% pondere a datoriei în PIB. În acest context, UE nu-şipermite să piardă Grecia pentru că s-ar declanşa o reacţie în lanţcu urmări greu de evaluat. Probabil se va mai trage de timp cuajutorul unui nou bailout, dar restructurarea datoriilor nu poatefi evitată, în orice formulă va fi aceasta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
