Aspectul "moral" vine din presiunea exercitată pentru obţinereaunei "responsabilităţi morale" de a opera într-un mod care săcontribuie la binele economiei.
Prin intervenţiile frecvente din ultimul timp, dl. Isărescufoloseşte din ce în ce mai des şi mai apăsat acest instrument şi dăimpresia lărgirii grupului de destinatari ai mesajelor, de labancheri comerciali la autorităţi guvernamentale, de la jurnaliştila opinia publică în general.
De la înălţimea prestigiului domniei sale, dl. guvernator facebine că transmite mesaje pentru cei care au urechi de auzit şi,mai ales, face bine că a lărgit grupul destinatarilor.
Recent, la un seminar organizat de ziarul "Economistul", dl.Isărescu a declarat că băncile centrale se vor implica tot mai multîn economia reală, pentru a asigura cadrul de transmisie amecanismelor de politică monetară, şi a dat ca exemplu în acestsens majorarea dobânzilor la băncile comerciale în contrast cuevoluţia ratei BNR.
Desigur, dl. Isărescu şi-a adecvat discursul la aşteptărilecititorilor ziarului "Economistul" care, sunt convins, au jubilatla perspectiva revenirii BNR la rolul său de dinainte de 1990.
Pe de altă parte însă, guvernatorul BNR este cât se poate depreocupat de eficienţa aparent redusă a unor măsuri de politicămonetară şi încearcă să găsească o cale pentru a coborî din "turnulde fildeş" al băncii centrale în "noroiul" economiei de piaţă, fără"a se murdări pe pantofi", dar şi fără a fi nevoit "să încalţecizmele de campanie".
Nu este prima dată când dl. guvernator constată că mecanismelede transmisie a politicii monetare nu funcţionează cum trebuie.Dar, dacă în trecut această funcţionare imperfectă părea săafecteze abilitatea BNR de a ţine în frâu împrumuturile, de dataaceasta pare să împieteze asupra eforturilor de a relansacreditarea.
Este foarte adevărat, criza a schimbat perspectiva şiparadigmele, însă efectul pare să fie acelaşi: pieţele nu răspundla politici.
Desigur, BNR are o mare problemă, prin faptul că nu areautoritate (monetară) decât pe mai puţin de jumătate dinbilanţurile băncilor. Restul, de mai mult de jumătate (în valută),se supune altor reguli.
Să nu uităm că băncile comerciale sunt doar nişte intermediariai unei mărfi care se numeşte ban. Iar preţul banilor (dobânda)este mult mai volatil şi, deci, cu o componentă psihologică maisensibilă la factori exogeni decât preţurile altor mărfuri.
Nici măcar într-o ţară stabilă din punct de vederemacroeconomic, politica monetară nu funcţionează întotdeaunaconform aşteptărilor şi, cu atât mai puţin, pe timp de criză. Celmai bun exemplu ni-l oferă ţările membre ale zonei euro care, deşiau aceeaşi monedă, au performanţe extrem de diferite, ca urmare a mixului de politici macroeconomice promovate de-a lungultimpului.
De fapt, problema cea mai mare a domnului guvernator constă înfaptul că, din cauza incoerenţei politicilor macroeconomice,mecanismele de transmisie a politicii monetare sunt distorsionatede mecanismele de formare a preţurilor banilor.
BNR poate multe. A dovedit-o cu prisosinţă în ultimul deceniu.Dar şi ea are limitele ei. Oricât de bun ar fi un subsistem, el nupoate fi cu mult mai bun decât întregul. Politica monetară nu poatesubstitui şi nici suplini ansamblul de politici macroeconomice aleguvernului.
Mai mult, prin natura mandatului său, politica băncii centraletrebuie să fie independentă de ciclul politic, dar nu are cum săfie imună la lipsa, întârzierile şi/sau incoerenţele politicilormacroeconomice.
Dacă, înainte de criză, când economia "duduia", aceastăincoerenţă nu părea să deranjeze decât "orgoliul" BNR, iată că,acum, când economia e ancrasată, aceasta devine nu numaicontraproductivă, dar şi potenţial periculoasă.
Şi iar ne întoarcem la dihotomia politici - piaţă. În absenţaunor politici coerente, pieţele au propriile lor mecanisme dereglare şi funcţionare. BNR mai are însă o limitare, care ţine maidegrabă de logica mandatelor. Spre deosebire de alte ţări, înRomânia, banca centrală este şi autoritate monetară şi autoritatede reglementare şi supraveghere prudenţială a instituţiilor decredit. În ambele ipostaze, BNR serveşte interesul public. Înprimul rând, pentru că are ca obiectiv fundamental asigurarea şimenţinerea stabilităţii preţurilor şi în al doilea rând pentru căare responsabilitatea supravegherii riscului sistemic.
Deşi îi conferă mai multă putere, această construcţieinstituţională o pune uneori în situaţii de conflict de interesesau contradicţii interne.
Rolul de reglementator şi supraveghetor prudenţial înseamnă înprimul rând protejarea intereselor deponenţilor din bănci,respectiv ale creditorilor băncilor. Implicarea prea adâncă îneconomia reală ar apropia BNR mult prea mult de intereseledebitorilor sistemului bancar, ceea ce ar extinde ariacontradicţiilor şi conflictelor de interese ale băncilorcentrale.
Misiunea BNR este deosebit de grea, mai ales într-o ţară cuvolatilitate ridicată a actului de guvernare economică, cu unprelungit discurs electoral ultrapopulist şi într-o conjuncturăinternaţională complicată.
Dl. guvernator spune că nu ştie cum va arăta o bancă centralăpeste şapte ani. Dacă domnia sa nu ştie, noi, muritorii de rând,nici atât. De asemenea, nu văd în ce măsură, în actualaconjunctură, dacă lucrurile rămân neschimbate, implicarea maiadâncă a BNR în economia reală îi va permite să "lubrifieze" cadrulde transmisie a mecanismelor de politică monetară. Cu siguranţăînsă, această mai mare aplecare către economia reală va ajuta BNRsă înţeleagă mai bine binomul sector bancar - sector real, înbeneficiul ambelor.
Dan Pascariu este preşedintele Consiliului deSupraveghere al UniCredit Ţiriac Bank.
Opiniile din acest articol aparţin în exclusivitate autorului şinu implică în niciun fel instituţiile cu care acesta este asociat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
