Mai mult ca niciodată, România e obligată să gândească ce face după "etapa Băsescu". După blitzkrieg-ul din Parlament, prioritatea e un blitzkrieg atât politico-diplomatic, cât şi economico-financiar, de refacere a credibilităţii şi de luptă pentru transparenţă şi bună guvernare.
A aerisi ţara după anii Băsescu va lua timp. A readuce instituţiile în stare de funcţionare după intensa politizare şi pervertire va lua timp. A reface încrederea dintre noi şi în noi va lua de asemenea timp. Dar unde nu mai avem timp este în conceperea şi consensualizarea unui plan, a unui mod diferit de a pregăti, formula şi măsura eficacitatea politicilor publice, într-o rupere dramatică cu practicile păcătoase ale trecutului. Exerciţiul formulării unui plan trebuie continuat cu numirea de oameni competenţi şi integri în poziţii cheie, începând cu cea mai înaltă poziţie în stat. Întotdeauna în această ordine, niciodată altfel, dacă dorim dezvoltare şi nu afundarea în periferia sărăciei şi a lipsei de influenţă.
Să nu ne facem iluzii: ultimele săptămâni de bătălie politică nu vor rămâne fără urmări pentru România. Că este vorba despre cum ne privesc partenerii noştri din UE şi NATO sau cum se raportează pieţele la România, un rău, unii spun necesar, a fost făcut. Erori şi bâlbâieli politice şi legislative, exportarea unui conflict intern în centrele de putere ale lumii, supraexpunere negativă în presa internaţională, toate acestea spun o poveste despre România care nu e departe de un horror politic. Pentru a ne reveni, direcţia preocupărilor trebuie să fie clară - cum punem în ordine un Plan pentru România după 30 iulie şi cum câştigăm nu doar bătălia politică, ci mai ales bătălia pentru investiţii şi locuri de muncă.
Furtuna politică nu rămâne fără urmări. Costul finanţării pentru România a crescut. Cursul atinge în fiecare zi maxime istorice, spre disperarea celor 700.000 români care au deja întârzieri la plata creditelor şi a milioanelor de români care au de plătit împrumuturi sau facturi la utilităţi. Tensiunile din jurul Hidroelectrica, precum şi startul neconvingător al privatizării Transelectrica şi CFR Marfă, sunt alte sperietori pentru cei care, români sau străini, se gândesc să investească în România. Amânarea misiunii FMI, CE şi BM pică la fel de prost. Nu e mai puţin periculoasă politico-dependenţa administraţiei româneşti. În luna iunie au fost absorbite doar 74 milioane euro de la UE, iar în primul semestru doar 700 milioane, ceea ce face aproape imposibil de atins ţinta fixată de guvernul Boc, de 3,5 miliarde fonduri structurale, în 2012. Aici e de fapt marea suferinţă în relaţia România - UE: oportunităţile ratate, nu scrisorile pierdute între Bucureşti şi Bruxelles.
Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este rapiditatea cu care ţara este părăsită de capital: după ce 2011 a fost cel mai slab an din ultimii opt în privinţa investiţiilor străine, în mai 2012 s-a atins un nou minim - 19 milioane euro investiţii din exterior. Şi mai tragic, în luna mai, 2 miliarde de euro au părăsit România. Toate acestea se întâmplau într-o perioadă relativ calmă, când încă nu avem bătălie politică "la rupere". Toate acestea spun o poveste despre suferinţele vechi ale economiei româneşti, care acum, în aceste tensiuni politice, se confruntă ca un reumatic la schimbarea vremii. Sursele durerii sunt vechi. Semnalul investitorilor străini reflectă şi sentimentul sectorului privat românesc confruntat cu aceleaşi probleme cu privire la accesul la creditare, la birocra?ia ostilă şi la lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal şi legal.
Pare că România este în cea mai proastă poziţie din ultimii mulţi ani: lipsesc atât coerenţa politică, dar şi know-how-ul administrativ. Ce e de deci de făcut în economie? Ce e deci de făcut pentru a păstra şi crea locuri de muncă? Ce e deci de făcut pentru a aduce România pe harta atractivităţii investiţionale?
Mă bucură cele cinci măsuri pe care Guvernul le-a anunţat ieri. Plata TVA la încasarea facturii, scutiri de la plata penalităţilor, în anumite condiţii, pentru firmele cu datorii sau scutirea de CAS şi CASS pentru angajarea de şomeri sub 25 şi peste 55 ani sunt proiecte pe care personal le-am susţinut de fiecare dată în ultimii trei ani. Mă bucur să văd că există câteva semnale pozitive dinspre Executiv, dar ele trebuie amplificate şi susţinute mult mai mai puternic, pentru a produce efecte în economie, nu doar în mass-media.
E încă puţin. Cred că, la două luni de când a preluat puterea, Guvernul are datoria, oricât zgomot ar fi în jurul său, de a pune bazele unei adevărate viziuni economice care să aibă, ca obiectiv pe termen mediu, reducerea decalajului dintre pensionari şi salariaţi, prin crearea de locuri de muncă. României îi lipsesc astăzi un milion de locuri de muncă şi acesta este cu adevărat principalul indicator de performanţă al guvernării. Este nevoie de soluţii economice mai curajoase, care să aducă deopotrivă eficienţă şi echitate socială. E timpul ca economia să aibă la timonă un Guvern decis, care ştie ce are de făcut, oricât ar fi furtuna politică de mare! Planul pentru România nu mai poate fi trecut pe locul doi.
Mircea Geoană este preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
