In urma cu aproximativ 8 ani, in Romania inflatia se masura cu 3 cifre si eram cu totii milionari. Acum, ea se masoara cu doua cifre dupa virgula si cu mai putin de 3 lei poti cumpara un dolar. Dupa ce ne invataseram ani de-a randul cu 5-6 zerouri pe bancnote, iar intreprinderile se obisnuisera si ele cu decapitalizarea continua, inflatia devine tot mai mult ceva care poate fi masurat doar cu lupa - 0,04% in februarie si 0,07% in martie. Inflatia in 2007 ar putea fi asemanata cu un sarpe imblanzit, fermecat de fluierul magic al oficialilor BNR, in frunte cu guvernatorul.
Exista patru mecanisme care au contribuit la imblanzirea "sarpelui": mecanismul de tintire a inflatiei cu tot ce presupune el, intarirea competitiei, moderarea cresterilor preturilor administrate si evolutiile de pe piata valutara. Aceasta domolire a inflatiei s-a realizat in pofida unei cresteri economice de 7,7% si a unei majorari salariale medii de 15- 20 % in 2006.
Tintirea inflatiei a inceput din 2005 cand BNR a avut curajul de a anunta o tinta ambitioasa de 8% inflatie in 2005 si 5% in 2006. Rareori s-a incercat in lume tintirea inflatiei pornind de la o inflatie de peste 10%. Totusi, in Romania
s-a reusit. Banca Nationala merita felicitata pentru performanta, mai ales avand in vedere cati analisti cu staif au luat in deradere prognozele BNR in 2005. Folosirea tututor parghiilor monetare (dobanda de referinta, rezervele minime obligatorii, interventii pe piata valutara, dobanda overnight) pentru unicul scop al reducerii inflatiei a dat roade, fiind acum inscrisa si in legea de functionare a BNR. Efectele colaterale pentru Banca Centrala, cum ar fi cumpararea masiva de valuta, precum si costul ridicat al sterilizarii excesului de lichiditate de pe piata, par mici in comparatie cu rezultatul obtinut.
Succesul tintirii inflatiei a avut ca rezultat vizibil si domolirea asteptarilor inflationiste. Acestea reprezinta, pentru orice economist, variabila principala in ansamblul de comportamente in economie care conduce la cresterea in fapt a inflatiei. Cu alte cuvinte, daca oamenii, agentii economici se asteapta la inflatie, se va produce inflatie, datorita comportamentului lor economic ce anticipeaza (si astfel cauzeaza) fenomenul.
Gratie succesului BNR-ului putem vorbi in 2007 de scaderi de preturi. Marfurile alimentare au scazut cu pana la 10%, iar cresterea competitiei in sectorul retail a condus la discounturi masive si deschideri de hipermarketuri noi. Aceeasi competitie a putut fi observata si pe piata de telecomunicatii, unde preturile au scazut cu cateva procente, urmare a preturilor scazute practicate de concurentii Romtelecom.
Scaderea preturilor la alimente a fost acompaniata si de moderarea cresterii preturilor administrate. Daca in ianuarie 2006 preturile la gaze cresteau de pilda cu 17% datorita graficului de convergenta agreat cu UE, in 2007 ele se anunta stabile, cu cresteri de sub 5%. La fel, energia electrica, o importanta componenta a cosului folosit in indicele de inflatie, nu va creste semnificativ. Putem deci anticipa presiuni mai mici pe acest segment.
In sfarsit, BNR-ul a gestionat cu succes un paradox important al pietei valutare. Pe de-o parte, datorita intetirii fluxurilor de capital speculativ catre Romania (un plus de 10 mld. euro in cateva luni), orice marire a diferentialului de dobanda fata de zona euro cauzeaza intrari masive de capital. Ca atare, orice majorare de dobanda nu domoleste doar inflatia, ci stimuleaza si intrarea suplimentara a capitalurilor speculative, intr-un cerc care astfel se inchide.Pe de alta parte, intrarile de capital pun la randul lor o presiune impovaratoare pe un curs de schimb care se apreciaza constant.
Ca o concluzie, BNR-ul a gestionat atent presiunile conflictuale, printr-un mix inteligent de ancorare al asteptarilor inflationiste (prin rapoarte trimestriale ale inflatiei), cumparari masive de euro (rezerva BNR a ajuns la peste 23 mld. euro), dar si micsorarea recenta a dobanzii de referinta la 7,5%.
Succesul BNR-ului in domolirea inflatiei ar trebui insa pe viitor dublat si de o comunicare in tandem cu Guvernul a obiectivelor economice anuale, pentru ancorarea unor asteptari cat mai credibile la nivelul indicatorilor macroeconomici. S-ar putea folosi astfel toate parghiile fiscale si monetare pentru atingerea obiectivului de "imblanzire" definitiva a inflatiei. Altfel spus, sarpele ar trebui totusi sa auda si alte fluiere fermecate, menite a-l mentine definitiv sub control.
Razvan Orasanu este consilier al primului-ministru si fost presedinte al AVAS
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
