Opinii

Reff şi Asociaţii: Ce trebuie să ia în considerare operatorii de transport rutier în contextul introducerii unor noi reguli care vizează activitatea internaţională?

Reff şi Asociaţii: Ce trebuie să ia în considerare...
11.03.2022, 11:13 179

Sectorul transporturilor a fost marcat în ultimii ani de modificări legislative substanţiale adoptate la nivelul Uniunii Europene, care au vizat activitatea de transport rutier internaţional. Este vorba despre „Pachetul de Mobilitate”, ce cuprinde o serie de reguli care au fost transpuse recent în legislaţia din România, şi care a condus la modificarea mai multor acte normative, printre care se numără şi Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.

Principalele modificări aduse Ordonanţei Guvernului (OG) nr. 27/2011 privind transporturile rutiere

Una din cele mai relevante modificări se referă la clarificarea condiţiei privind sediul real şi stabil pe teritoriul României (modificări preluate din Regulamentul nr. 1055/2020 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 şi (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluţiile sectorului transportului rutier, ce a intrat în vigoare la data de 22 februarie 2022).

Aşadar, potrivit modificărilor, cu titlu de exemplu, companiile trebuie să deţină la sediul situat pe teritoriul României originalele principalelor documente de lucru, printre care se numără şi contractele de transport ale companiei, documentele referitoare la vehiculele aflate la dispoziţia întreprinderii, documentele contabile, de gestionare a personalului, contractele de muncă etc., indiferent dacă acestea sunt în format electronic sau în orice alt format.

De asemenea, operatorii de transport trebuie să îşi organizeze activitatea parcului de vehicule în aşa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziţia societăţii şi folosite în transportul internaţional se întorc la unul dintre centrele operaţionale din România în termen de opt săptămâni de la plecarea acestora din ţară.

Suplimentar, companiile trebuie să aibă la dispoziţie în permanenţă şi în mod obişnuit un număr de vehicule înmatriculate sau puse în circulaţie şi autorizate pentru utilizare în România, indiferent dacă toate vehiculele respective se află în proprietatea societăţii sau sunt deţinute în temeiul unui contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing, precum şi de conducători auto al căror loc de staţionare obişnuit se află la un centru operaţional din România. În ambele cazuri, potrivit noilor modificări, numărul acesta trebuie să fie proporţional cu volumul operaţiunilor de transport efectuate de societate.

În plus, transportatorii trebuie să-şi desfăşoare efectiv şi în permanenţă activităţile administrative şi comerciale cu ajutorul echipamentelor şi instalaţiilor corespunzătoare la sediul situat în România, sediu care trebuie să îndeplinească cerinţele menţionate mai sus, precum şi să îşi gestioneze operaţiunile de transport efectiv şi permanent, utilizând vehiculele deţinute în condiţiile prevăzute mai sus, cu ajutorul echipamentelor tehnice corespunzătoare situate în România.

Dincolo de chestiunile care par, mai degrabă tehnice, rezultă cu claritate faptul că aspectele care ţin de îndeplinirea de către operatorul de transport a condiţiei unui sediu real şi stabil sunt mult mai concrete. Mai mult, aspectele care ţin de adecvarea numărului mijloacelor de transport la numărul efectiv de conducători auto şi la volumul operaţiunilor de transport efectuate de compania de transporturi sunt reglementate la un nivel mai ridicat de detaliu. Prin urmare, toate aceste elemente trebuie adecvate unul celuilalt pentru a fundamenta şi susţine realitatea sediului pe teritoriul României.

Modificări aduse Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale

Cele mai importante modificări vizează, pe de o parte, calificarea cabotajului ca fiind una din situaţiile în care se aplică regulile privind detaşarea în contextul prestării transnaţionale de servicii şi, pe de altă parte, introducerea unor reguli în funcţie de care să se stabilească dacă un conducător auto întruneşte condiţiile pentru a fi detaşat transnaţional sau nu.

Aşadar, cu titlu de exemplu, detaşarea transnaţională nu se aplică atunci când transportatorii efectuează operaţiuni de transport rutier bilateral de mărfuri sau, pe lângă operaţiunea de transport rutier bilateral de mărfuri, efectuează o activitate de încărcare şi/sau descărcare în statele membre sau în ţările terţe pe care le tranzitează (cu condiţia ca acesta să nu încarce mărfuri şi să le descarce în acelaşi stat membru) ori tranzitează teritoriul unui stat membru, fără a încărca sau a descărca mărfuri ori fără a îmbarca sau a debarca persoane. Excepţiile de la aplicarea prevederilor legale privind detaşarea transnaţională se aplică doar în cazul în care măsura detaşării transnaţionale este luată în temeiul prestării de servicii transnaţionale, fără a utiliza ca temei legal detaşarea unui salariat la o unitate sau la o întreprindere care aparţine grupului de întreprinderi.

Aşadar, în cazul în care deplasările conducătorilor auto se încadrează în situaţiile de mai sus, întreprinderea care face detaşarea nu va fi supusă obligaţiei de a aplica prevederile legale privind detaşarea transnaţională (potrivit legislaţiei din România).

Concluzii şi recomandări

Având în vedere specificul activităţii de transport internaţional, referitor la toate prevederile legale menţionate, este extrem de importantă, în continuare, verificarea prevederilor legale din toate celelalte state implicate în activitatea de transport internaţional a unui operator de transport, pentru a asigura conformarea cu prevederile legii naţionale ale fiecărui stat membru în discuţie.

Mai mult, va fi extrem de important ca, în cel mai scurt timp, operatorii de transport să analizeze întreaga activitate derulată (inclusiv fiecare deplasare/segment de transport), pentru a stabili care vor fi prevederile legale ce vor trebui aplicate şi dacă se impune regândirea activităţii sau restructurarea acesteia, inclusiv cu privire la remuneraţia acordată conducătorilor auto.

Acest aspect va fi cu atât mai stringent cu cât, în cazul promulgării legii pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative, urmează a se modifica inclusiv Codul fiscal, stabilind noi reguli de taxare a prestaţiilor în bani de care beneficiază conducătorii auto care efectuează operaţiuni de transport internaţional.  Concret, potrivit proiectului de act normativ, sumele de bani primite de şoferi în contextul deplasărilor (în ţară sau în străinătate), altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, pot beneficia de un tratament fiscal favorabil, indiferent de structura juridică aleasă pentru documentarea deplasărilor (cum ar fi  clauză de mobilitate, delegare detaşare transnaţională), precum şi orice alte sume de aceeaşi natură. Însă proiectul introduce un plafon suplimentar celui existent, respectiv trei salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.

Material de opinie de Gabriela Ilie, Senior Managing Associate, şi Ana Vlăsceanu, Senior Associate, Reff & Asociaţii Deloitte Legal

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO