Opinii

Resetarea statului. 15 “inovaţii” care pot schimba România

Resetarea statului. 15 “inovaţii” care pot schimba România

Autor: Octavian Bădescu

09.11.2015, 12:33 2370

In urma cu vreo doi ani scriam un articol generat de un moment de reflectie, favorizat si de implicarea timp de cateva luni pe post de “manager privat/profesionist” la Posta Romana – Prioripost.

Ipostaza respectiva si experienta personala mi-a generat o pespectiva din unghiuri complementare: din zona privata – ca manager, ca antreprenor si totodata ca manager in zona “de stat”, adica in “maruntaiele hidrei”, adica tocmai acolo unde am dori sa se schimbe lucrurile, Posta putand fi considerata ca un esantion reprezentativ.

Atunci cand reflectezi cu privire la ceea ce ar trebui si ar putea fi si facut pentru ca Romania in ansamblu sa poata sta mai bine in planul libertatii si al prosperitatii, a privi lucrurile dintr-o atare postura ofera o perspectiva mai complexa, mai clara si mai ancorata in problematica de fond.

Evenimentele recente m-au facut sa revin asupra materialului respectiv si sa il completez cu anumite consideratii principiale suplimentare, reliefate si de acele solicitari rationale care vin in aceste zile din partea anumitor zone ale societatii si pe care le-am preluat si integrat in acest set. Reformele necesare sunt poate in afara mandatului unui Executiv provizoriu, insa agenda/directia nu ar trebui scapata din vedere. Ca tot ne pregatim de un nou Guvern si de alegeri…

 
  1. Problemele tin in primul rand de “sistem” si abia il al doilea rand de “protagonisti”.
 

Personal am crezut ca “managementul profesionist” poate aduce imbunatatiri decisive si in principiu asa pot sta lucrurile. Aceasta atat timp cat si vointa proprietarului este aceeasi, cat interesele actionarului converg, precum o fac in general in mediul privat, cu interese managementului.

Iar la stat nu e cazul, interesul politicului (care a acaparat pana la confuzie notiunea de “stat”) este votul si intreaga gama de interese individuale subsecvente. “Proprietarul” de fapt sunt “contribuabilii”, care au o putere foarte disipata si exercitata rar, la alegeri, in timp ce proprietarul juridic este expesia lor politica, reprezentantii lor, prin institutiile / ministerele pe care le conduc. In acelasi timp, interesul managementului tine de performanta economica.

Avem de-a face deci cu o problema de proprietate care conduce spre exemplu la realitatea faptului ca noi, ca si contribuabili si “actionari fara voie” nu avem nimic de castigat in buzunar daca o companie “de stat” inregistreaza profit, insa taierea datoriilor cand lucrurile merg prost ne afecteaza intrucat face ca statul sa creasca taxele, sa ne ia bani din buzunar, pentru a acoperi gaura.

Aceasta distonanta privind interesele pune in evidenta faptul ca, pe un atare tipar de structura, un manager are doar misiunea si posibilitatea de a “spala” sau cel mult de a reaseza ferestrele intr-o cladire stramba ale carei probleme sunt la fundatie si ai carei stalpi sunt asezati gresit. La nivel de oameni, responsabilitatea apartine cu precadere celor care au chemarea de a indrepta stalpii, acestia preferand insa comoda perpetuare a sistemului.

Problematicile de fond ale companiilor cu actionariat de stat pot fi cu usurinta extrapolate la nivelul multor structuri ale statului, intrucat premisele sunt similare.

O alta concluzie la care am ajuns este ca maniera cea mai eficienta si eficace de a reforma un sistem cancerizat este taierea finantarii respectivului sistem, a respectivului mod de operare. Ca o paralela, daca intr-un organism avem o inima care pompeaza sange intr-un organ cancerizat, in cazul nostru avem de-a face cu contribuabili, cu impozite si cu un stat “resursofag”. Iar un sistem nu se reformeaza singur, este necesar a se pune presiune pe el, trebuie ca cei interesati direct –  spre exemplu proprietarii, clientii, finantatorii sai -  sa doreasca aceasta.

 
  1. Posibile solutii
 

Ajungem astfel la primul demers decisiv care ar influenta pozitiv si major Romania:

 
  1. Privatizarea pana la un anume termen limita si sub sanctiunea caderii Guvernului a companiilor de stat, cu pretul si mijloacele plasate in plan secund, alocand prioritate si celeritate asupra acelora care inregistreaza pierderi.

Ideea iesirii de sub gestiunea statului poate fi extinsa apoi de la companii chiar si la anumite arii, spre exemplu la invatamant, dar nu numai, efectul fiind practic intr-o povara fiscala mai redusa, implicit intr-un grad mai mare de atractivitate pentru investitori, desi expresia “descatusarea energiilor investionale si nu numai” ar putea fi o exprimare mai potrivita in context…

Mitul companiilor de stat „esenţiale” pentru România este fabricat în laboratoarele propagandei politice. În realitate, aceste companii s-au dovedit esenţiale doar pentru stat, mai exact pentru „băieţii deştepţi” care s-au cocoţat în consilii de administraţie sau le-au folosit în diverse contracte păguboase pentru naţiune. Astăzi toată lumea vede, de exemplu, că trenurile private sunt mai bune şi mai ieftine decât cele de stat, chiar dacă ele sunt gestionate de foşti angajaţi ai falimentarului CFR.

Nu doar că s-ar realiza economii semnificative din eliminarea anumitor gauri negre ale economiei, dominate de o clientelă politică parazitară, dar din veniturile obţinute am putea rezolva problema care se profilează deja legată de deficitul sistemului public de pensii. Ar fi deci necesara coroborarea cu un al 2-lea demers:

 

  1. Utilizarea fondurilor obtinute pentru accelerarea trecerii la un sistem privat de pensii, schimbarea sistemului actual de pensii de sorginte bismarkiana neadecvat la realitatile demografice fiind o prioritate absoluta.

În fiecare an deficitul sistemului de pensii se adânceşte, iar pe măsură ce un angajat va susţine din ce în ce mai mulţi pensionari, problema se va agrava. Dacă nu reducem dependenţa faţă de sistem problema va ajunge nerezolvabilă iar tinerii de astăzi vor ajunge să cunoască un nivel alarmant al sărăciei atunci când vor ajunge la vârsta pensionării.

De aceea, din privatizările efectuate, s-ar putea realiza constituirea unui fond prin care să fie negociată ieşirea din sistemul public de pensii a celor care nu ar mai vrea să facă parte din el. Astfel ar putea fi redusă, dacă nu chiar eliminată cea mai împovărătoare obligaţie fiscală pentru salariaţi, anume contribuţia de asigurări sociale, care asigură statului aproximativ 25% (15,8% prin contribuţii ale angajatorului, 10,5% prin contribuţii ale angajatului) din munca fiecăruia. Simultan, veniturile actualilor pensionari nu ar fi periclitate.

 

AFACERI DE LA ZERO