Pe 10 februarie 2006, numerosi cetateni indignati au manifestat in fata parlamentului din Dacca, somandu-i pe deputati sa adopte imediat cele mai severe sanctiuni impotriva regatului danez, pe teritoriul caruia un ziar a publicat caricaturi defaimatoare la adresa Islamului. In aceeasi zi, televiziunile, posturile de radio si ziarele romanesti au fost inundate de mesaje de protest in care cetatenii cereau imperativ Senatului sa revina asupra hotararii de a respinge ordonanta de urgenta prin care guvernul transforma Parchetul National Anticoruptie in Departament National Anticoruptie.
Stirile, fara legatura la prima vedere, contin de fapt mai multe straturi dense de semnificatii comune, ce par sa stabileasca intre Bangladesh si Romania o legatura mai stransa decat cea dintre Romania si democratiile europene. In masura in care democratia se intemeiaza pe reprezentare, cetatenii au dreptul de a-si exprima liber si public dezacordul fata de procesul legislativ ori fata de actele de guvernare. Exercitiul acestui drept la opinie separata nu poate lua insa forma ame-nintarii si a somatiei. Mandatul reprezentantilor unei natiuni democratice nu este imperativ, ci deliberativ. Deliberarea parlamentarilor - indiferent de precaritatea materialului uman din care sunt facute corpurile legiuitoare - este prin definitie factorul institutional de producere a democratiei. A le cere reprezentantilor natiunii sa-si schimbe gandul sub presiunea "opiniei publice", asa cum aceasta pretinde ca se manifesta instantaneu in presa sau in strada, a le impune sa adopte o lege la care nu s-au gandit sau pe care deja au respins-o este o forma calificata de necredinta in reprezentare. Vom recunoaste imediat ca manifestantii care au asaltat parlamentul natiunii bengali erau animati de o credinta care este pentru ei mai plina de sens decat cea in democratie, credinta islamica. In numele carei credinte si-au manifestat, pe cont propriu sau prin intermediul unor asociatii civice, cetatenii romani furia fata de parlament si neincrederea in mecanica democratica? Aparent, convingerea ca traiesc intr-o societate corupta, intr-o societate in care coruptia este promovata politic este, pentru ei, mai puternica decat atasamentul fata de institutiile de-mocratice. Dupa ce a capatat o intensitate inrudita cu cea cu care ne-au obisnuit islamistii, credinta lor ar putea fi rezumata astfel: lupta impotriva coruptiei este singura politica, iar Traian Basescu este profetul sau. In plus, la Dacca si la Bucuresti, un clivaj cultural identic este pus in evidenta de evenimentele din 10 februarie: cetatenii sunt agentii naturali si entuziasti ai valorilor islamice si, respectiv, ai anticoruptiei, in vreme ce politicienii sunt blocati intr-o complicitate vinovata cu defaimatorii Profetului Islamului si, respectiv, cu adversarii profetului demascarii coruptilor si ai imamilor independentei justitiei Monica Macovei si Daniel Morar.
Cine sunt, in cazul romanesc, acesti adversari? Fara dubii, parlamentarii. Cel putin senatorii care au refuzat sa dea putere de lege ordonantei de urgenta a guvernului 134/2005. Prin aceasta ordonanta, vechiul PNA isi sporea deja extraordinara capacitate de a desfasura anchete penale intr-un regim de intimidare si ocultism. Doua elemente esentiale de noutate erau introduse: procurorul-sef devenea direct dependent de ministrul justitiei si isi extindea jurisdictia asupra parlamentarilor. Intimidati de proteste, senatorii au cazut de acord, in grade diferite de convingere, ca refuzul ordonantei a fost o intamplare nefericita, daca nu chiar o eroare datorata circumstantelor. Ei s-au dovedit astfel a fi niste purtatori inconstienti ai democratiei. Pentru ca, prin respingerea ordonantei, senatorii au schitat un gest intru totul coerent cu cel facut in aceeasi zi de catre deputati. Pe 9 februarie, Camera Deputatilor a respins la randul ei - fara a starni insa vreo reactie guvernamentala, de presa sau civica - o ordonanta de urgenta. In vara lui 2005, noul Cod penal adoptat de parlament prin legea 301/2004 ar fi trebuit sa inlocuiasca codul penal comunist uitat in vigoare timp de cincisprezece ani dupa ce regimul pe care-l slujise s-a prabusit. O asemenea concediere a ultimelor instrumente de autoritarism pe care statul roman le are la dispozitie a fost considerata inoportuna de Monica Macovei. Prin ordonanta de urgenta nr. 58 din 28 iunie 2005, ministrul si presedintele ei au decis amanarea despartirii de codul ceausist pana la 1 septembrie 2006. Pe 9 februarie, deputatii nu au fost de acord sa mai ingaduie spiritului comunist sa domneasca in instantele romanesti si au respins ordonanta. Simplu spus, Camera Deputatilor a facut pe 9 februarie, impotriva vointei ministrului de resort, cel mai important act de reforma a justitiei de dupa alegerile din 2004. Cetatenii, presa si organizatiile civice, inflacarate de dorinta de a-i vedea pe parlamentari (pe toti daca se poate) judecati de Daniel Morar si nu de Ilie Botos, nici macar nu au observat ca parlamentul i-a scos in sfarsit pe romani de sub autoritatea penala a regimului totalitar.
Ministrul Macovei nu putea insa suporta o asemenea atingere adusa unei justitii ce-si practica inca independenta in cadrele juridice si etice fixate sub comunism si care, tocmai pentru acest motiv, nu se simte raspunzatoare in fata reprezentantilor natiunii. Macovei si Morar, incurajati de presedintele Basescu, au declinat invitatia de a se prezenta in fata parlamentului pe 8 februarie. Ei nu se considera astfel raspunzatori decat in fata legilor comuniste, a caror dainuire sunt decisi sa o apere. Fideli invataturii marxist-leniniste, pentru care contractul este doar o fictiune burgheza ce mascheaza un raport vinovat de inegalitate intre parti, Macovei si Morar se intereseaza penal de actele de vanzare cumparare ale lui Adrian Nastase. Pentru cei doi ex-procurori comunisti, in orice schimb de vointe sta ascuns un complot. Pe cale de consecinta, orice fel de contract intre particulari trebuie controlat si investigat. Potrivit legislatiei aparate de Basescu si Macovei, notarii trebuie sa declare autoritatilor toate contractele in valoare de peste 10.000 de euro pe care le-au autentificat.
Lectia zilelor de 9 si 10 februarie 2005 ar putea fi urmatoarea: democratia este tacuta, anonima si productiva indiferent de materia prima cu care este obligata sa opereze; in schimb, autoritarismul (fie el roman sau bengali) este vocal, spectaculos si lucreaza prin profeti. Democratia se intareste prin deliberare si reflectie, autoritarismul se consolideaza prin identificarea si reprimarea unor adversari reali sau imaginari. Democratia procedeaza prin lege, autoritarismul pune sub acuzatie si se hraneste din anchete. Democratia se bazeaza pe schimbul liber de vointe intre cetateni egali, autoritarismul pleaca de la ideea ca vointele nu sunt in realitate libere si ca nici nu este recomandabil sa devina astfel. Societatea civila din Romania si din Bangladesh a protestat saptamana trecuta impotriva tentatiei parlamentelor din cele doua tari de a-si reprezenta natiunile in limbajul drepturilor si al libertatilor civile si politice.
* Daniel Barbu este doctor in stiinte politice, profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
