In numeroase tari din UE recesiunea a intrat pe usa, ca sa nu mai amintim de SUA, unde efectele crizei financiare se simt tot mai acut. S-a vazut ca este o naivitate sa se creada ca economiile din Europa Centrala si de Rasarit, ale caror banci au expunere mica la produsele toxice vehiculate pe pietele financiare, pot evita efectele Crizei. Explicatia este simpla: ca tari membre ale UE ele si-au deschis contul de capital totalmente, depind masiv de finantari externe si relatiile comerciale sunt preponderent cu Vestul. Prin urmare, economiile emergente din UE acuza severitatea cresterii costului creditului, fuga banilor catre plasamente sigure (ceea ce se vede lesne pe burse), incetinirea activitatii economice peste tot, dificultatile pe care unele grupuri straine le au si care ar putea conduce la taierea unor linii de finantare.
Romania are un sector bancar solid daca il judecam prin volumul creditelor neperfomante in bilanturile bancilor, nivelul leverage-ului (raportul intre capitalul propriu si finantarile atrase de banci), nivelul rezervelor (devize si aur) ale BNR. Dar avem si vulnerabilitati, care sunt de sesizat si la alte economii emergente din UE. Ma refer la dualitatea sistemului monetar, la faptul ca o parte insemnata din creditare este denominata in valuta (orice depreciere masiva provocand stricaciuni celor care s-au imprumutat, ca si unor banci). Ma refer la marimea deficitelor externe, mai ales a celui de cont curent, in conditiile in care finantarea celui din urma a fost sub 60% in ultimii doi ani prin investitii straine directe. Si ma refer la ceea ce se uita de catre multi si anume: desi leul are convertibilitate deplina, Romania nu beneficiaza de avantajele unei monede de rezerva. Cu alte cuvinte, banca centrala de la noi nu poate emite moneda locala asa cum o face BCE, ca imprumutator de ultima instanta. Ca sa fiu mai explicit, o pierdere a increderii in leu ar obliga BNR sa aiba in vedere acoperirea tuturor creantelor monetare ale populatiei si firmelor, ceea ce ar insemna, practic, intreaga masa monetara din economie. Fara tiparire de moneda aceasta ar implica o comprimare teribila a lichiditatii in economie, o scumpire formidabila a creditului, intrarea inevitabila a economiei autohtone in recesiune adanca. Iar a tipari moneda fara acoperire la dimensiunea sugerata ar avea efecte dezastruoase...
Unii ar putea sa spuna: dar de ce sa nu folosim stimulentul bugetar, asa cum fac altii, pentru a evita decelerarea activitatii economice? Deja unii politicieni de la noi au facut o astfel de propunere. Aici trebuie insa sa fim foarte atenti cu cateva aspecte esentiale: noi avem deficite externe mari si cu o finantare in deteriorare (un deficit bugetar in crestere este deci contraindicat); noi nu suntem amenintati de recesiune (tocmai un stimulent bugetar stupid, ce ar fi axat pe consum, ar putea sa invite criza acasa); asa cum aratam mai sus, moneda noastra nu este de rezerva si imprudente majore pot provoca o criza de incredere in leu, in sistemul nostru bancar. In tarile bantuite de spectrul recesiunii, antidotul fiscal vizeaza crearea de locuri de munca (inclusiv prin lucrari publice si facilitati fiscale) si nu crestere de salarii; aceste cresteri, pe fondul recesiunii, pot distruge locuri de munca prin diminuarea competitivitatii.
Prin urmare, conduita obligatorie in perioada urmatoare (pana la alegeri si anul 2009 etc.) trebuie sa fie: evitarea oricaror masuri care ar fragiliza increderea in moneda nationala, in stabilitatea financiara/economica a tarii. Aici nu vorbim despre un capriciu al BNR, ci de o necesitate absoluta pentru economie, societatea romaneasca.
Trebuie sa nu crestem deficitul bugetar si sa axam maririle de cheltuieli bugetare pe investitii (infrastructura). Cresteri semnificative de salarii, in sectorul bugetar sau privat, in circumstantele de acum sunt mai mult decat imprudente si pot duce economia intr-o vrie periculoasa. Sunt de acord ca salariile multor profesori este de dorit sa creasca, pentru a stopa deteriorarea invatamantului in Romania. Dar trebuie ca aceste cresteri sa tina cont de conjunctura rea pentru economie si sa nu induca o cascada de revendicari in sectorul bugetar, in economie in ansamblu. Nici nu este firesc ca acum sa se decida cresteri de salarii; este responsabil ca viitorul guvern sa asume un buget in functie de mersul economiei si contextul international. Trebuie de asemenea sa avem in vedere ca o incetinire a economiei sub prognozele oficiale si, corelat, sub estimarile din constructia bugetului ar mari deficitul bugetar efectiv (cheltuielile nominale ar ramane aceleasi in timp ce incasarile ar fi inferioare).
Este adevarat ca exista risipa a banului public si ca nu putine organizatii in sectorul privat pot fi mai bine gestionate. Dar eliminarea risipei nu se poate decreta! Ea implica o reforma a administratiei publice, centrale si locale, ceea ce consuma timp. Iar a gandi ca poti compensa cresteri mari, in lant, de salarii in economie prin taieri de cheltuieli in bugetul public si cele private iese din sfera realismului acum. Unii pot gandi la cresteri majore compensatorii de taxe si impozite, pentru a mentine deficitul bugetar sub control, dar aceasta ruta nu este lipsita de riscuri mari in conditiile prezente. In schimb, sa punem la lucru fondurile UE (ce sunt nerambursabile) sub forma unui activism bugetar inteligent, care sa insemne cheltuieli sporite pentru infrastructura (spre deosebire de unul care ar induce cresterea deficitului bugetar).
Sa nu ne taiem singuri craca de sub picioare, in conditiile in care nu vom fi scutiti de socuri adverse in anul ce vine. Ce s-a intamplat cu Ungaria in zilele recente, care a avut nevoie de o linie de finantare de
5 miliarde de euro de la BCE si de sprijinul FMI, ar trebui sa dea de gandit multora de la noi. Sa vedem si necazurile tarilor baltice, ale Bulgariei etc.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
