Politică

Cioroianu: Rusia s-ar putea folosi de Tratatul CFE

27.07.2007, 18:42 13

Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, a declarat ieri ca, in contextul in care suspendarea participarii Rusiei la Tratatul CFE se va produce in 150 de zile de la anunt, aceasta perioada ar putea fi folosita de Moscova pentru negocierea unor dosare precum Kosovo sau Transnistria. Cioroianu a spus, in cadrul audierilor din Comisiile reunite de aparare si politica externa ale Senatului, ca anuntul Rusiei privind retragerea din Tratatul CFE "mentine o ambiguitate politica", in contextul in care actul de retragere se va materializa, potrivit Tratatului, in 150 de zile de la anuntul oficial, si anume in decembrie 2007. Ministrul de externe roman a afirmat ca Federatia Rusa ar putea folosi acest termen pentru negocierea unor dosare importante in acest moment, cum ar fi Kosovo, Transnistria, scutul antiracheta sau prezenta trupelor americane in Romania si Bulgaria. "Rusia este in ofensiva din punctul de vedere al politicii externe si aceasta ofensiva trebuie acceptata de Romania atata vreme cat nu atinge interesele noastre. Trebuie sa avem un dialog deschis si pragmatic, atat timp cat Rusia accepta apartenenta Romaniei la NATO si UE", a spus Cioroianu. Seful diplomatiei romane a mai spus ca, si in cazul in care in luna decembrie Rusia isi va anunta retragerea definitiva din Tratatul CFE, aceasta situatie ar necesita, de asemenea, un termen de 150 zile pentru retragerea efectiva, iar acest terment ar expira in aprilie 2008, in preajma alegerilor interne din Rusia, dar si a summit-ului NATO organizat la Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO