• Leu / EUR4.9449
  • Leu / GBP5.7845
  • Leu / USD4.8088
Politică

Guvernul a declarat trei zile de doliu naţional în România în memoria Regelui Mihai

Guvernul a declarat trei zile de doliu naţional în România în memoria Regelui Mihai

Autor: Gabriel Pecheanu, Mass Media

06.12.2017, 16:22 241

”În zilele de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă”, se menţionează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Totodată, posturile de radio şi televiziune, instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

Potrivit sursei citate, decizia privind declararea celor trei zile de doliu naţional pe teritoriul României a fost luată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Slujba de înmormântare a Majestăţii Sale Regele Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş.

Guvernul, împreună cu Casa Regală, organizează funeraliile naţionale care vor avea loc în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai. Reprezentanţii instituţiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare sunt în legătură cu reprezentanţii Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor, calendarului funeraliilor naţionale, precum şi implicarea fiecărei instituţii guvernamentale.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9449
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9448
Azi: 4.8088
Diferență: 1,5629
Ieri: 4.7348
Azi: 5.7845
Diferență: 0,7612
Ieri: 5.7408
Azi: 4.9770
Diferență: 0,8674
Ieri: 4.9342