Politică

Iohannis: România are o creştere economică robustă, dar e nevoie de reforme durabile pentru zona euro

Iohannis: România are o creştere economică robustă,...

Preşedintele a participat, la Bratislava, la un forum economic româno-slovac, alături de omologul său, Andrej Kiska. Şeful statului s-a referit la modelul slovac în cazul adoptării euro, care a adus beneficii acestei ţări.

"În Slovacia, adoptarea euro a consolidat beneficiile comerciale şi competitivitatea economică. Şi România intenţionează să pregătească, în anii ce urmează, paşii necesari integrării monetare europene. Însă, avem nevoie, în continuare, să implementeze reforme şi schimbări instituţionale durabile", a afirmat Iohannis.

El le-a vorbit participanţilor - reprezentanţi ai unor companii din domeniul IT, auto şi energetic - despre situaţia economică din România, afirmând că aceasta este propice investiţiilor. "România înregistrează o creştere economică robustă, însă avem nevoie de un model de dezvoltare bazat pe competitivitate şi inovare, pe creştere economică inteligentă şi sustenabilă. Avem nevoie de o creştere economică sănătoasă, de tip calitativ, nu doar cantitativ", a mai spus preşedintele.

Preşedintele a vorbit şi despre nevoia întreprinzătorilor de a redobândi încredere în mediul de afaceri din România, fiind nevoie, în primul rând, de predictibilitate. "(România - n.r.) trebuie să stimuleze mediul investiţional prin cel mai adecvat mix dintre relaxarea fiscală şi sustenabilitatea finanţelor publie, astfel încât scăderea taxelor să aibă un caracter permanent", a precizat Iohannis.

La rândul său, preşedintele Slovaciei a arătat că România este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici din regiune, iar schimburile dintre cele două ţări au crescut semnificativ în ultima perioadă. Preşedintele Kiska a subliniat însă necesitatea "interconectării" domeniilor în care se fac investiţii, pentru maximizarea beneficiilor pentru România şi Slovacia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO