Politică

Klaus Iohannis urmează să numească un premier interimar, după demisia Guvernului, potrivit legii

Klaus Iohannis urmează să numească un premier...

Autor: Ştefan Pană

04.11.2015, 11:12 7600

Potrivit articolului 110 al Constituţiei, Guvernul al cărui mandat a încetat prim demisia prim-ministrului "îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern".

Aceasta prevedere este completată prin Legea 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Astfel, în cazul unei demisii a premierului, potrivit articolului 9 "preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern".

În aceste condiţii, atribuţiile prim-ministrului interimar vor fi restrânse.

Ultima astfel de situaţie s-a înregistrat în 6 februarie 2012, în urma demisiei prim-ministrului Emil Boc. La acea vreme, preşedintele Traian Băsescu l-a numit premier interimar pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Ulterior, a fost format Cabinetul condus de Mihai Răzva Ungureanu care a fost demis, la scurt timp, prin moţiune de cenzură.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO