Politică

MApN spune ca a trimis documente despre Basescu la CNSAS si judecatorie

01.10.2004, 00:00 22

Ministerul Apararii Nationale a confirmat ieri ca ii apartine documentul aparut la judecatoria sectorului 2, unde se consuma procesul Basescu-Ciuvica, legat de acuzatia potrivit careia liderul PD ar fi fost turnator al Securitatii.
MApN sustine ca este vorba un document secret si nu poate preciza daca reiese ca liderul PD a colaborat, in timpul studentiei, cu organele de securitate specializate in contrainformatii. "Nici nu confirm, nici nu infirm. Este un document clasificat drept secret din care nu pot face publice informatii", a declarat pentru ZF purtatorul de cuvant al MApN, lt.col. Gelaledin Nezir.
Potrivit legii accesului la propriul dosar si deconspirarea securitatii, Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) este singura institutie in masura sa decida asupra legaturilor unei persoane cu fostele organe de represiune. In ultimul an, CNSAS s-a pronuntat in ceea ce priveste trecutul lui Traian Basescu. A aratat ca potrivit documentelor la care a avut acces, presedintele PD nu a fost turnator la securitate.
Horia Roman Patapievici, membru al Colegiului CNSAS, a spus ieri ca MApN a incalcat legea trimitand instantei un document pe care nu l-a prezentat si CNSAS, cu atat mai mult cu cat Consiliul a intrebat la MApN, SRI si SIE daca arhivele lor atesta legatura lui Basescu cu Securitatea. La vremea respectiva, CNSAS nu a fost informat despre un astfel de document, iar institutia a eliberat un certificat in care se atesta ca liderul PD nu a facut Politie Politica. In cazul in care documentul despre care cateva ziare pretind ca ar confirma colaborarea in studentie a lui Basescu cu organele de contrainformatii, o asemenea activitate ar tine mai mult de spionaj decat de Politie Politica. Documentul MApN este, potrivit lui Roman Patapievici "o surpriza si o incalcare a legii" si poate fi o sursa de santaj politic. Un alt membru al Colegiului, Mircea Dinescu, a declarat ca documentul MApN "a fost scos peste noapte pentru a fi folosit de actuala putere impotriva lui Basescu, inainte de alegeri". Cei doi au evidentiat din nou tipul de problema cu care se confrunta - cata vreme arhivele Securitatii nu sunt gestionate de CNSAS si raman in custodia serviciilor secrete, pot aparea astfel de cazuri.
MApN a raspuns de doua ori acestei chestiuni. Initial, purtatorul de cuvant al ministerului a spus ca MApN a trimis raspunsuri diferite justitiei si CNSAS intrucat cele doua institutii au avut solicitari diferite. A refuzat insa sa spuna ce au cerut cele doua institutii.
Cateva ore mai tarziu, Gelaleldin Nezir a spus ca MApN a transmis documentul ce-l priveste pe Traian Basescu, in aceeasi zi, atat judecatoriei sectorului 2, cat si CNSAS. El mai afirma ca MApN a luat legatura cu presedintele Colegiului CNSAS, Gheorghe Onisoru, care se afla intr-o vizita in SUA, si l-a informat despre acest subiect, dupa care a transmis Consiliului documentul respectiv.
Horia Roman Patapievici afirma ca CNSAS a primit ieri, 30 septembrie, trimis prin curier, documentul MApN, insa scrisoarea este datata 28 septembrie 2004.
Si Traian Basescu a pus problema de ce documentul MApN trimis justitiei nu a fost trimis mai intai CNSAS si de ce avocatul sau nu are acces la el. Basescu spune ca a fost vizitat la primarie de "un mesajer" care l-a invitat la negocieri, insa el a refuzat. Basescu a spus: "Nimic din ceea ce am facut in cariera mea nu are legatura cu politia politica". mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO