Politică

Obama: Prin renunţarea la putere, preşedintele Mubarak a ascultat vocea egiptenilor

Autor: Gândul

12.02.2011, 10:50 38

"Egiptenii au spus clar că nu se mulţumesc cu altceva decât cudemocraţia", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, într-ointervenţie televizată de şase minute, în care a salutat plecarealui Hosni Mubarak.

"Sunt puţine momente în viaţa noastră când avem privilegiul săasistăm la facerea istoriei. Asistăm, acum în Egipt, la un astfelde moment", a spus Obama.

La aproape 24 de ore de când a cerut o tranziţie "imediată",apel ce nu avea să fie ascultat de liderul egiptean, situaţia s-aschimbat radical.

Mubarak a plecat şi a lăsat frâiele puterii în mâinile armatei,astfel că liderul de la Casa Albă a apreciat gestul fostului său"aliat" din cel mai populat stat arab (79 milioane delocuitori).

"Prin renunţarea la putere, preşedintele Mubarak a ascultatvocea egiptenilor", a spus Obama.

Cuvintele de apreciere ale preşedintelui american aveau să serefere, apoi la forţele armate ale Egiptului - care primesc anualun ajutor militar de 1,3 miliarde USD din partea SUA.

"Armata a răspuns patriotic şi responsabil şi acum se va ocupade tranziţie", a precizat preşedintele american.

Pentru a face această schimbare ireversibilă, Obama a spus căaramta va trebui să asigure alegeri libere, dar că SUA vor oferi"orice tip de asistenţă pentru o tranziţie reală la democraţie".Preşedintele a spus că America vrea să rămână un prieten şipartener al naţiunii egiptene. Citiţi mai mult despre declaraţiile lui Barack Obama după demisialui Hosni Mubarak pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO