Comunitatea de culoare votează pentru Barack Obama, dar după patru ani de la entuziasmul suscitat de alegerea unui membru al acestei comunităţi la Casa Albă, strategii democraţi se întreabă dacă de această dată afroamericanii se vor prezenta masiv la urne la 6 noiembrie, comentează AFP.
În mod tradiţional democraţi, afroamericanii îl plebiscitează pe Barack Obama cu 92% din intenţiile de vot, în timp ce republicanul Mitt Romney obţine 3%, potrivit unui sondaj Pew din octombrie. Dar în contextul cursei strânse dintre cei doi, numărul care contează este al absenţilor.
Afroamericanii reprezintă 12% din populaţia americană, însă participarea lor importantă în 2008 - când au votat în proporţie de două treimi - a contribuit la victoria lui Barack Obama. Aceste voturi sunt cele care au lipsit la alegerile de la jumătatea mandatului şi au determinat înfrângerea democraţilor, a mărturisit preşedintele.
"Este evident că votul persoanelor de culoare a fost o componentă-cheie în 2008 şi că absenteismul lor a făcut rău democraţilor în 2010", constată David Scott, director pentru informaţii în cadrul postului Black Entertainment Television. "Indiferent din ce unghi privim, electoratul de culoare este un factor important pentru o eventuală realegere în acest an", a subliniat el pentru AFP.
În 2008, entuziasmul femeilor de culoare a contribuit la mobilizarea bărbaţilor, mai înclinaţi spre absenteism, la urne. În opinia lui David Scott, Obama se bucură de susţinerea acestei minorităţi, însă acest lucru nu se traduce neapărat în buletine de vot. "Va avea 96%. Întrebarea este 96% de ce (anume)", continuă el.
Participarea persoanelor de culoare riscă să facă diferenţa în state-cheie în care locuiesc un număr important de membri ai acestei comunităţi, în Florida mai ales, dar şi state ca Ohio şi Virginia, apreciază Philip Wallach de la centrul de reflecţie Brookings Institution.
- "Ei aşteaptă mai mult de la el"
În contextul în care sondajele privind intenţia de vot sunt destul de fiabile, estimarea absenteismului "este una dintre problemele cele mai dificile pentru realizatorii de sondaje şi unul dintre principalele motive din cauza căruia se înşală", avertizează Wallach.
Preşedintele a dezamăgit o parte a electoratului de culoare. "Anumite persoane sunt dezamăgite, deoarece aşteptau mai mult de la el, mai rapid", afirmă Sharoya Curry, mamă a doi copii, care a ieşit cu căruciorul la plimbare pe o stradă aglomerată din Manhattan. "Unii cred că i-a lăsat baltă", spune ea.
Milioane de americani se confruntă cu efectele încetinirii creşterii economice, dar afro-americanii resimt acest lucru mai puternic. Rata şomajului în cadrul acestei minorităţi este de 14%, faţă de rata de 8% la nivelul întregii populaţii.
Poziţionarea preşedintelui în legătură cu anumite probleme de societate, ca de exemplu căsătoria între persoane de acelaşi sex, a şocat, iar o parte a electoratului afroamerican deplânge concomitent o atitudine prea conciliantă faţă de Wall Street şi lumea financiară.
Barack Obama a fost nevoit să se confrunte cu unele realităţi, ca oricare alt preşedinte după primul mandat, însă contrastul este sensibil, deoarece aşteptările au fost mari, analizează Hermene Hartman, editor la N'Digo, o platformă media din Chicago destinată comunităţii afroamericane.
"În 2008 a fost romantism, semnificaţie istorică, speranţa schimbării", declară ea. "Acum avem un candidat care se confruntă cu bilanţul său", continuă Hartman.
Acuzaţiile democraţilor potrivit cărora republicanii multiplică unele măsuri destinate restrângerii votului anticipat, care este posibil în numeroase state, sau referitoare la verificarea documentelor de identitate, riscă să descurajeze numeroşi alegători din cadrul comunităţilor celor mai sărace, mai apreciază David Scott.
În opinia sa, un singur mandat pentru Obama va fi "devastator" pentru numeroşi afroamericani. "Ziua de 7 noiembrie va fi o zi sumbră pentru America de culoare, dacă preşedintele nu este reales", este de părere Scott.