Politică externă

Amatori in politica, profesionisti in afaceri

23.06.2003, 00:00 41

Ministrii si parlamentarii au facut publice societatile comerciale la care au interese economice, publicand, la sfarsitul saptamanii, pe site-urile Camerei Deputatilor si Senatului, declaratiile de interese, asa cum prevede Legea anticoruptie.
Cei mai multi dintre parlamentari au luat in serios legea si au mentionat atat firmele la care sunt actionari sau asociati cat si functiile politice sau cele pe care le detin la nivelul unor organizatii neguvernamentale. Desigur, acolo unde a fost cazul. O mare parte insa, mentioneaza ca nu au astfel de interese-printre care si ministri Dan Ioan Popescu si Miron Mitrea- si, singurul lor venit este indemnizatia de parlamentar sau salariul de ministru. Altii, cu un umor indoielnic, au trecut in declaratiile de interese performantele intelectuale ale cateilor si relatiile pe care le au cu bancile din parcuri.



Premierul are actiuni la Rocar si Dracula Park
Premierul Adrian Nastase mentioneaza, laconic, in declaratia de interese ca este actionar la SC Rocar-datorita programului de privatizare in masa- si la Dracula Parc, fara a preciza valoarea actiunilor. Prim-ministrul isi gaseste timp si pentru catedra, astfel incat la activitati profesionale remunerate mentioneaza: Universitatea Bucuresti, Universitatea Dimitrie Cantemir, Universitatea din Craiova si Universitatea Nicolae Titulescu.



Mihailescu-preocupat de Mileniul III
Serban Mihailescu, ministrul coordonator al secretariatului general al Guvernului, este actionar la S.C. Petromin S.A., prin programul de privatizare in masa, aceasta fiind singura societate la care este actionar. Mihailescu este lector universitar la Universitatea Artifex, de unde este remunerat. De asemenea, ministrul este membru fondator al Asociatiei umanitare "Mileniul III" si membru al Fundatiei pentru speranta mileniului III.



Musetescu-actionar la Faur
Ovidiu Musetescu, presedintele APAPS, si-a depus cuponul de privatizare in masa la Faur S.A si are o singura actiune la S.C. Althstom Faur S.A.Musetescu este unul dintre fondatorii Fundatiei Protineret si al Asociatiei pentru Studii si Prognoze economice si sociale.



Agathon-investitor la Bacau
Dan Matei Agathon, fostul ministru al turismului, a investit asemenea premierului, in Dracula Park,15 milioane de lei. Potrivit declaratiei de interese, Dan Matei Agathon, deputat PSD, mai este actionar la Stilconf Bucuresti, S.C. Vacanta. S.A, Saba S.A. Bucuresti si Barter Grup S.A. Bacau. La ultima societatea reprezentantul PSD are actiuni in valoare de 175 de milioane lei, de altfel cea mai insemnata participare a sa.  Dan Matei Agathon este secretar executiv al PSD.



Armas: De la box la importuri
Deputatul PSD Iosif Armas, unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri din Parlament, este actionar si asociat la zece societati comerciale: Argirom International Bucuresti, Argirom T.A. S. A. Bucuresti, Argirom (Israel) LTD Israel, Arcomsir, Diplomatic Asigmed S.A. Bucuresti, Sport Club Dunarea Calarasi, etc. Iosif Armas, care a anuntat ca va opta pentru mandatul parlamentar delegandu-si competentele asociatilor sai, mai este presedinte al Federatiei Romane de box, vicepresedinte al Camerei de Comert si Industrie Romania-Israel, vicepresedinte al Asociatiei Prietenii Boxului si vicepresedinte al Asociatiei Clubului Sportiv "Argirom Vastag".



Culita Tarata-actionar la zece societati
Deputatul PSD Culita Tarata este actionar la zece societati comerciale. Cea mai cunoscuta este S.C. Trei Brazi, care a concesiont Insula Mare a Brailei, aflata in stare de faliment.



Paunescu-presedinte a cinci fundatii
Senatorul Adrian Paunescu este presedinte a cinci fundatii culturale, insa pentru toate aceste functii, senatorul PSD precizeaza ca nu este remunerat. Senatorul PSD, isi rotungeste veniturile din colaborarile pe care le are la Universitatea Spiru Haret, Realitatea TV, Cuget Liber Constanta, Uniunea Scriitorilor etc. Paunescu este asociat la S.C. Editura Adrian Paunescu-SRL si Apax-SRL.



Tariceanu-actionar la Libra Bank
Deputatul liberal Calin Popescu-Tariceanu are interese economice la cinci firme: actionar unic la ATS, actionar la Radio Contact Romania-in proportie de 18%, actionar la societatea RomTracks, 50% parti sociale, actionar la Libra Bank, actionar la Intervam. Deputatul PNL este si membru al Consiliului Director al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de automobile-APIA.



Vacaroiu prefera Semanatoarea
Presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu precizeaza ca singura firma la care este actionar este "Semanatoarea", unde si-a depus cuponul.



Veresthoy Attila-13 nu-i poarta ghinion
Senatorul UDMR Veresthoy Attila este "actionar semnificativ", potrivit propriei declartii de interese la 13 societati comerciale: Hungastro S.A., Junior Com.S.A, Trinvest S.A., Agrocentrum S.A., Sajo-Hor R.T,Ivasn Imes S.A., etc. Senatorul UDMR mentioneaza ca detine un portofoliu de actiuni la mai multe societati listate la Bursa si Rasdaq, fara a avea pachet de control.



Mandria lui Buruiana: catelul Cici
Declaratia de interese a deputatului PRM Daniela Buruiana este socanta: "precizez ca bunul mobil care raspunde la numele Cici a invatat sa raspunda si la telefon". Cici este catelul deputatei, mentionat si in declaratia de avere. In ceea ce priveste calitatea de actionar, Buruiana precizeaza ca " nu are de-a face decat cu bancile din parcurile publice". La activitati remunerate, deputatul PRM se mandreste cu "banii de cosnita zilnica"(?!). In completarea declaratiei de interese deputatul PRM s-a inspirat, probabil, de la seful ei de partid. Pe langa calitatea de asociat unic la revista si editura "Romania Mare", senatorul Corneliul Vadim Tudor precizeaza, fara nici o legatura, ca salariul de parlamentar il doneaza de zece ani programului "Cina Crestina".
mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO