Politică externă

China a recurs la "diplomaţia panda", în timpul vizitei lui Hu Jintao la Washington

Autor: Vidu Vasile Valentin

20.01.2011, 09:53 21

China a anunţat miercuri, în prima zi a vizitei de stat apreşedintelui Hu Jintao în Statele Unite, că va autoriza grădinazoologică din Washington să păstreze doi dintre urşii săi panda cucinci ani mai mult decât era prevăzut iniţial, relatează AFP,citată de

MediafaxBusiness

.

Noul val HI-TECH chinez ameninţă supremaţia tehnologică dinEuropa

Un acord între cele două ţări urmează să fie semnat joi, acestapermiţând National Zoo din capitala americană să-i păstreze pe MeiXiang şi Tian Tian până în 2015 şi nu doar până la sfârşitulacestui an, cum era prevăzut iniţial, a declarat Zang Chunlin,secretarul general al asociaţiei chineze pentru conservareanaturii.

"Conştientă de ataşamentul poporului american faţă de ursulpanda uriaş, China a ajuns la un acord cu Statele Unite pentruprelungirea" sejurului celor doi panda, a adăugat Zang, a căruideclaraţie era tradusă de un interpret.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO