Politică externă

Cotidianul New York Times, amenintat de republicani

27.06.2006, 19:57 13

Administratia americana ar putea sa inceapa o actiune in justitie impotriva cotidianului The New York Times (NYT), dupa ce ziarul a publicat informatii despre programul secret de monitorizare a tranzactiilor financiare, folosit de Washington pentru urmarirea teroristilor.
Peter King, presedintele Comisiei de Securitate Interna din Camera Reprezentantilor, a declarat ca ii va cere procurorului general Alberto Gonzales "inceperea unei investigatii si actionarea in justitie a NYT - a reporterilor si a editorilor". King a adaugat ca SUA sunt "in razboi, iar faptul ca Times a publicat informatii despre operatiuni si metode secrete este o tradare".
Tensiunile intre administratia americana si redactia New York Times au inceput saptamana trecuta, cand cei de la NYT au publicat un amplu articol in care au dezvaluit informatii despre programul, initiat de administratia Bush dupa atacurile de la 11 septembrie, prin care expertilor in contraterorism li s-a permis accesul la documente financiare dintr-o baza de date internationala. Ei au examinat mii de tranzactii bancare private, efectuate de americani si alti cetateni aflati in SUA, catre sau dinspre Statele Unite.
Oficialii americani au declarat pentru NYT ca programul, gestionat de CIA si Departamentul de Finante, se limita la urmarirea tranzactiilor bancare a celor suspectati de legaturi cu organizatia terorista Al-Qaida. Aceste operatiuni erau posibile prin analizarea bazei de date a unui organism financiar belgian numit SWIFT - Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication, care gestioneaza fluxul de tranzactii financiare a peste 7.800 de banci si institutii financiare din cca. 200 de tari. Scopul programului era sa opreasca finantarea organizatiei teroriste Al-Qaida si sa ia urma teroristilor, arata NYT.
Desi a ajutat la capturarea unor reprezentanti de marca ai Al-Qaida din Asia de Sud-Est, NYT apreciaza ca programul este departe de normele obisnuite prin care administratia obtine informatii despre tranzactiile financiare ale americanilor. Oficialii nu detineau mandate de perchezitie si nu emiteau citatii, ci doar citatii colective pentru milioane de tranzactii. Un fost angajat in actiunile de contraterorism a declarat pentru NYT: "potentialul de abuz este enorm in acest program".
Totusi, oficialii de la Departamentul de Finante spun ca sunt acoperiti de lege, deoarece legile pentru protejarea datelor private se aplicau bancilor si nu cooperativelor bancare ca SWIFT.
Desi oficiali de la Washington le-au celor de la NYT sa nu publice materialul, pentru ca eficacitatea programului SWIFT ar putea fi astfel pusa in pericol, Bill Keller, directorul editorial al NYT, sustine ca "accesul administratiei la imensa baza de date financiare este de interes public". Intr-o scrisoare adresata ieri cititorilor NYT, Keller si-a asumat responsabilitatea publicarii articolului si a afirmat ca angajatii ziarului au servit interesului public prin relatarea exacta a acestor programe pentru ca publicul sa fie informat. "Nu am luat decizia de a publica acest articol la intamplare sau inainte de a cantari toate aspectele, ea a venit dupa discutii intre reprezentantii administratiei, reporterii NYT si mine", a spus Keller. Imediat dupa publicarea articolului si vicepresedintele american Dick Cheney a luat pozitie, declarand ca programul este "o arma esentiala" in lupta impotriva terorismului si ca s-a derulat "in conformitate cu legile locale". Cheney a atacat dur NYT, afirmand ca publicarea unor astfel de informatii "ingreuneaza eforturile SUA de a preveni viitoarele atacuri asupra poporului american".
Administratia Bush se confrunta acum cu al doilea scandal de proportii in ceea ce priveste protejarea datelor private dupa ce in luna decembrie a anului trecut, acelasi cotidian a relatat despre programul Agentiei Nationale de Securitate de ascultare a convorbirilor telefonice fara a detine un mandat. Dezvaluirea a provocat intense dezbateri publice si a generat multe procese impotriva administratiei si a companiilor de telefonie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO