Politică externă

Danemarca, amenintata cu atentate din cauza unor caricaturi

21.10.2005, 21:08 16

Ambasadorii tarilor musulmane din Copenhaga au adresat un protest premierului danez fata de publicarea intr-un ziar a unui numar de 12 caricaturi reprezentandu-l pe Mahomed, iar o grupare islamista a amenintat ca va organiza atentate in Danemarca. Diplomati din tarile arabe, precum si din Pakistan, Iran, Bosnia-Hertegovina si Indonezia au declarat intr-o scrisoare adresata premierului Anders Fogh Rasmussen ca sunt indignati de desenele satirice publicate la 30 septembrie de cotidianul Jyllands-Posten, solicitand scuze din partea ziarului. Diplomatii au solicitat o intrevedere cu seful Guvernului liberal danez pentru a-i impartasi acestuia preocuparile lor legate de ceea ce considera a fi campanii impotriva musulmanilor si a islamismului in Danemarca. Publicarea caricaturilor in Jyllands-Posten a generat reactii intense din partea comunitatii musulmane cu atat mai mult cu cat intr-unul dintre desene profetul musulman este infatisat purtand un turban in forma de bomba cu un fitil aprins. Reprezentarea profetului Mahomed este interzisa de religia musulmana. O grupare islamista intitulata Brigazile Glorioase in Europa de Nord a amenintat cu atacuri cotidianul Jyllands-Posten si Danemarca. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO