Politică externă

Dmitri Medvedev ordonă revizuirea cazului lui Mihail Hodorkovski

Dmitri Medvedev ordonă revizuirea cazului magnatului Mihail Hodorkovski

Autor: Mediafax

05.03.2012, 08:20 1997

Dmitri Medvedev îl desemneză pe procurorul general Iuri Ceaika "să analizeze până la 1 aprilie legitimitatea deciziilor judecătoreşti" privind 32 de persoane condamnate, între care Mihail Hodorkovski şi principalul asociat al acestuia, Platon Lebedev, potrivit comunicatului.

Preşedintele în exerciţiu a reacţionat astfel la cererea opoziţiei care i-a transmis o listă considerată a "prizonierilor politici" în cadrul unei întâlniri la 20 februarie.

Eliberarea deţinuţilor politici este una dintre cerinţele marilor manifestaţii de la Moscova, care au urmat alegerilor legislative contestate din 4 decembrie.

Încarcerat din 2003, Hodorkovski a fost condamnat în două procese succesive la 13 ani de închisoare pentru fraudă fiscală, spălare de bani şi deturnare de petrol, într-un caz considerat de mulţi observatori ca o reglare de conturi între putere şi omul de afaceri care a ţinut piept Kremlinului şi a finanţat opoziţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO