Politică externă

Gorbaciov: SUA nu ar trebui sa isi impuna vointa fata de restul lumii

04.04.2006, 00:00 18

Fostul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov a declarat, intr-un interviu publicat in editia de duminica a revistei Time, ca Statele Unite, "imbatate de putere", nu ar trebui sa incerce sa-si impuna vointa asupra restului lumii. "America este imbatata de situatia sa de superputere unica. Vrea sa-si impuna vointa", a apreciat Gorbaciov, in varsta de 75 de ani, exprimandu-si regretul pentru faptul ca Occidentul "nu accepta" ca Rusia sa revina in prim-planul scenei politice. "America trebuie insa sa depaseasca aceasta faza. Are responsabilitati in calitate de superputere si spun acest lucru ca prieten al Americii", a adaugat Gorbaciov, "parintele" politicii de deschidere cunoscute drept Perestroika si laureat al Premiului Nobel pentru Pace. "Declaratiile pe tema atacurilor preventive, aceasta modalitate de a ignora rezolutiile Consiliului de Securitate si a obligatiilor legale internationale ale SUA, totul conduce catre o noapte neagra", a mai spus fostul lider sovietic. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO