Politică externă

Liderii Europei fac front comun in jurul noii Constitutii europene

20.05.2005, 19:39 14

Liderii cancelariilor europene se mobilizeaza, cu zece zile inaintea referendumului din Franta, pentru a sustine noua Constitutie a Europei, in conditiile in care, in ultimele zile, opozantii Tratatului constitutional au trecut in fruntea sondajelor.

La Paris, 20 de partide socialiste din Europa s-au reunit pentru a sprijini ferm adoptarea noii Constitutii in statele europene. Mesajele liderilor stangii sunt importante intrucat cei mai multi dintre eurosceptici se regasesc in zona votantilor de stanga.

Aproape 2.000 de persoane - dintre care unele au fost nevoite sa urmareasca aceasta ampla reuniune a stangii europene pe un ecran urias instalat in exterior - au fost prezente in timpul a circa 30 de discursuri, majoritatea sustinute intr-o franceza impecabila, timp de peste trei ore.

Dupa discursul de intampinare rostit de primarul Parisului, Bertrand Delanoe, numeroase personalitati politice din strainatate - fosti sau actuali lideri in tarile lor - s-au perindat la tribuna. Cu totii au indemnat la un vot pozitiv, facand apel la valorile Europei si aducand in discutii consecintele unui vot negativ.

Pe de alta parte, presedintele francez Jacques Chirac s-a intalnit ieri cu cancelarul german Gerhard Schroeder si presedintele polonez, Aleksandr Kwasnieswski, in cadrul celui de-al saselea summit al Triunghiului Weimar. Discutiile au fost puse insa sub semnul Tratatului constitutional si mai ales al ingrijorarilor privind ipoteza respingerii Constitutiei europene la referendumul organizat in Franta pe 29 mai.

Cei trei lideri europeni au transmis un mesaj comun, Anume, ca vechea si noua Europa pot lucra impreuna, in beneficiul europenilor, fara a se crea un "dumping social" in tarile din est, ingrijorare care se regaseste in randul opozantilor noii Constitutii europene.

In Germania, ratificarea Tratatului constitutional nu provoaca emotii. Noua Constitutie a Europei va fi supusa votului in Bundestag, unde crestin-democratii, grup in care se regasesc cei mai multi eurosceptici, sunt in minoritate.

In Polonia va fi organizat un referendum in toamna. Insa un vot negativ in Franta ar schimba situatia in alte state precum Danemarca, Cehia si chiar Polonia, unde urmeaza sa fie suspus votului popular Tratatul constitutional.

In Franta, situatia este pe muchie de cutit. Sondajele de opinie urmarite atent de clasa politica arata un scor stans intre cei care ar vota pentru si cei care ar opta pentru respingerea Constitutiei Europene. Dupa ce, in urma cu doua saptamani, partizanii "da" luasera un avans de cateva procente, in urma cu cateva zile alte sondaje de opinie au aratat o crestere a ponderii celor care intentioneaza sa se opuna noii Constitutii europene. Nu este vorba de o respingere a textului ca atare, intrucat multi dintre francezi recunosc ca nu l-au citit. Insa Tratatul constitutional a devenit un fel de paratrasnet pentru nemultumirile sociale.

Oficialii Comisiei Europene atrag atentia ca in cazul unui vot negativ in Franta nu exista un plan de rezerva si ca Tratatul constitutional nu poate fi renegociat.

Cabinetul Raffarin, pe de alta parte, sustinut in aceasta chestiune de presa, atrage atentia asupra consecintelor economice ale respingerii Constitutiei europene.

Premierul francez vorbeste despre o criza economica, in acest caz, cu repercusiuni serioase asupra bursei si a monedei euro.

Analistii considera insa ca Raffarin exagereaza. Franta se confrunta deja cu o crestere a ratei somajului, cea mai ridicata din ultimii ani, si inregistreaza o crestere economica modesta, considera analistii.

In plus, consecintele in zona monedei euro sunt limitate. Si argumenteaza prin faptul ca noua Constitutie nu modifica mandatul Bancii Centrale Europene si nu schimba nimic in ceea ce priveste regrelementarile bugetare. Insa, analistii sunt de acord ca respingerea Constitutiei europene ar frana, in Franta, reforme de fond de care economia ar avea nevoie pentru a-si regasi vitalitatea.

mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO