Politică externă

Mai putine voturi pentru Partidul Comunist, dar tot comunism

28.07.2009, 18:12 16

Partidul Comunist, condus de Vladimir Voronin, se afla pe primul loc in sondajele de opinie, avand 30% din intentiile de vot, in ciuda manifestatiilor dure de strada din luna aprilie, izbucnite dupa victoria formatiunii in alegerile legislative. Comunistii au castigat in aprilie cu aproape 50% din voturi.

De ce moldovenii continua sa voteze cu comunistii? Europarlamentarul roman Marian-Jean Marinescu (PD-L) argumenteaza ca propaganda agresiva a comunistilor este unul dintre motivele pentru care moldovenii inca voteaza cu ei.

El este presedintele delegatiei Parlamentului European la alegerile din Republica Moldova.

Aproape 3.000 de observatori nationali si internationali au fost acreditati de Comisia Electorala Centrala din Republica Moldova, pentru a participa la alegerile de azi.

"Faptul ca televiziunea si radioul national, care fac propaganda Partidului Comunist, sunt singurele posturi de mass-media larg raspandite in tara este unul dintre motivele pentru care moldovenii voteaza inca cu ei", a declarat Marinescu pentru ZF.

"De asemenea, neexistenta posibilitatii de a putea compara (intre regimul comunism si un altul - n.n.) este un al motiv care explica acest lucru", a mai spus Marinescu.

Uniunea Europeana a transmis Chisinaului ca alegerile de azi sunt o sansa pentru a beneficia de proiectele europene si de a-si continua drumul catre Vest. Cu toate acestea insa, oficialii moldoveni au demonstrat o apro-piere mai degraba de Moscova. Rusia a acordat Republicii Moldova un impru-mut de 500 de milioane de dolari, consi-derat de analisti un ajutor electoral.

 

Traiesc din veniturile celor plecati in strainatate

Vladimir Voronin, ajuns la putere in 2001, a acuzat Romania de "imperialism" si de implicare in manifestatiile din aprilie, moment care a tensionat relatiile dintre Chisinau si Bucuresti.

Legatura dintre cele doua state este istorica. Povestea indelung dezbatuta, aceea a unirii dintre Romania si Republica Moldova este respinsa de clasa politica de la Chisinau, insa istoria o reflecta si antreneaza la o dezbatere pe aceasta tema.

Imperiul tarilor a impus o rusificare masiva in Basarabia in secolul al XIX-lea, potrivit istoricilor. In ciuda acestui fapt indepartat istoric de zilele noastre, tinerii moldoveni vin sa studieze in Romania si in Uniunea Europeana, sunt mai atasati de Paris, Londra sau Bruxelles decat de Moscova. 25% din populatia Republicii Moldova lucreaza in afara tarii.

"Expatii" sunt si cei mai mari investitori ai tarii, ei sustinand bugetul Republicii cu doua miliarde de dolari din cele sase miliarde, cat reprezinta veniturile totale ale Moldovei.

Acesti oameni tineri au fost, in mare parte, cei care au contestat in aprilie victoria comunistilor in alegerile legislative, fapt ce a dus la revoltele puternice de strada, care au dat nastere intregului haos politic de la Chisinau.

 

Ce spune UE

Republica Moldova va avea sanse mai mari sa beneficieze de proiectele europene daca autoritatile de la Chisinau vor organiza bine alegerile de miercuri (azi - n.n.), a transmis Uniunea Europeana.

"Nu dorim ca evenimentele din aprilie sa se repete si speram ca autoritatile moldovene vor profita de aceasta ocazie pentru a demonstra ca pot merge mai departe cu agenda europeana pe care o impartim", a declarat Carl Bildt, ministrul suedez de externe, a carui tara detine in prezent presedintia UE.

Marian-Jean Marinescu, presedintele delegatiei Parlamentului European la alegerile din Republica Moldova, a declarat pentru ZF ca ieri, cu o zi inaintea scrutinului, mai existau probleme cu listele de vot, care nu au fost remediate din aprilie. Aceste probleme se refereau in principal la existenta pe liste a unor persoane decedate sau care nu pot fi gasite la domiciliul mentionat in tabelul respectiv.

Bildt l-a trimis pe ministrul polonez de externe Radek Sikorski la Chisinau drept reprezentantul sau.

"Autoritatile moldovene au de ales: ori vor fi alegeri libere, iar noi, UE, vom intensifica relatiile cu Moldova in ceea ce priveste Parteneriatul Estic, vize, asistenta economica si zona comerciala libera, sau Moldova se va izola", a declarat Sikorski.

Republica Moldova a fost inclusa in luna mai in Parteneriatul Estic, un proiect european care vizeaza cooperarea Uniunii cu sase state din vecinatatea sa.

 

Republica Moldova

 

1812

prin Tratatul de la Bucuresti, Basarabia a intrat in componenta Imperiului Rus

1856

Romania a primit, in urma Tratatului de la Paris, trei judete din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad si Ismail

1878

Prin Tratatul de la Berlin, marile puteri au obligat Romania sa cedeze Rusiei sudul Basarabiei in schimbul Dobrogei 

27 martie 1918

Basarabia s-a unit cu Romania

38 iunie 1940

Romania a fost obligata, prin pactul Ribbentrop-Molotov, sa cedeze Basarabia Uniunii Sovietice

1941

Basarabia a redevenit parte a Romaniei, dar a reintrat in componenta URSS in 1944

27 august 1991

Republica Moldova si-a declarat indepedenta

 

Bastoane si scuturi, cu o zi inainte de alegeri

Un avion incarcat cu marfuri necunoscute a aterizat din Federatia Rusa la Chisinau, relateaza presa moldoveana. Aeroportul a fost impanzit de catre politisti si reprezentanti de la Serviciul de Informatii si Securitate. Potrivit site-ului Unimedia.md, avionul era al doilea din ultima saptamana, dupa ce la 22 iulie 2009 un alt avion din Federatia Rusa ar fi aterizat pe aeroportul din Marculesti, unde ar fi lasat niste "jucarii politienesti": bastoane, scuturi si alte echipamente.

Diaconescu catre elevii moldoveni: Proiectul european, cea mai adecvata politica pentru zona

Ministrul roman de externe, Cristian Diaconescu, le-a spus ieri unor elevi moldoveni olimpici pe care i-a primit la minister ca nicio politica nu este mai adecvata asteptarilor lor decat proiectul european, oficialul roman adaugand ca "alt gen de politica in aceasta zona si in acest moment nu este adecvat". "Nimic nu este mai interesant ca viziune si capacitate de a atrage interesul cetateanului, din punct de vedere educational, material, al implinirii aspiratiilor, decat proiectul european", a spus ministrul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO