Politică externă

Romania ameninta Moldova cu represalii in scandalul vizelor

Romania ameninta Moldova cu represalii in scandalul vizelor

Imbratisarile dintre Basescu si Voronin sunt date uitarii. A venit vremea replicilor dure

23.08.2007, 18:02 23

Presedintele Traian Basescu a reactionat dur la acuzatiile de coruptie din partea Republicii Moldova la adresa unui diplomat roman de la Chisinau. El a declarat ca Romania va raspunde "extrem de dur" la acuzatiile Republicii Moldova in urma scandalului vizelor, pe care-l considera "ultima agresiune orchestrata la adresa tarii".
"Stim povestea invitarii functionarului din ambasada intr-un restaurant de o doamna de la o agentie de turism, pe care a luat-o apoi politia moldoveana. Stim ca sotul doamnei a facut apel la functionar. Tot trucul a fost legat de nevoia ca functionarul roman sa fie filmat cu un plic care nu se stie daca il da sau il primeste. Ar fi bine sa se renunte la provocari, pentru ca noi stim ca fraudele se fac la firmele de turism", a declarat seful statului.
El a adaugat ca "este bine" ca oficialii din Republica Moldova sa "renunte la provocari", afirmand ca nu ambasada sau consultantul Romaniei din Republica Moldova acorda vizele de intrare pe teritoriul nostru, ci sunt eliberate la Bucuresti.
Guvernul moldoveanu a negat ieri acuzatiile lui Basescu. Ministerul moldovean de Interne "nu a inscenat provocari" in ancheta privind fraudele cu vize, dosarele penale in acest caz avand la baza "dovezi bine instrumentate care respecta legislatia in vigoare", a declarat, ieri, purtatorul de cuvant a Ministerului, Ala Meleca.
Disputa dintre Bucuresti si Chisinau a inceput in urma cu doua saptamani cand Ministerul de Interne al Republicii Moldova a declarat ca a descoperit o "schema criminala de obtinere a vizelor", in care ar fi fost implicat un functionar de la Consulatul Romaniei din Chisinau.
Autoritatile moldovene au acuzat functionarul roman ca facilita acordarea de vize pentru Romania cetatenilor moldoveni.
Documentele acestora erau primite fara rand, fiind examinate in regim de urgenta si fara vreo verificare.
In cadrul unor actiuni operative, au fost retinuti directorul unei firme turistice si o angajata a Filarmonicii Nationale din Chisinau. Aceasta din urma se ocupa de perfectarea unor acte false pentru solicitantii de vize romanesti care erau astfel declarati colaboratori ai Filarmonicii. In urma declansarii conflictului, liderii opozitiei si presa de la Chisinau au criticat atitudinea Guvernului moldovean in scandalul vizelor izbucnit la Ambasada Romaniei, Cabinetul comunist fiind considerat responsabil de crearea unei crize artificiale prin refuzul de deschidere a consulatelor de la Cahul si Balti.
Ministrul roman de externe, Adrian Cioroianu, a refuzat ieri sa se pronunte in legatura cu scandalul vizelor de la Ambasada din Chisinau, el argumentand ca subiectul este "prea serios pentru a fi expediat pe scari" si a promis "o interventie consistenta" pe tema la inceputul saptamanii viitoare.
Cioroianu a promis ca la inceputul saptamanii viitoare va organiza o conferinta de presa speciala pentru a trata scandalul vizelor acordate cetatenilor Republicii Moldova.
Presedintele roman a mai spus ca Legea ceta-teniei trebuie adoptata cat mai repede, exprimandu-si speranta ca aceasta sa fie deja publicata in Monitorul Oficial in 2008. El sustine ca numerosi rusi din Republica Moldova solicita cetatenie romana, pentru a beneficia de avantajele UE. "Proiectul de lege in ceea ce priveste acordarea cetateniei pe care il avem vizeaza acordarea cetateniei la terminarea liceului, daca a implinit varsta majoratului, si, daca a facut facultatea, odata cu licentierea", a declarat Traian Basescu. Premierul Calin Popescu-Tariceanu i-a cerut ieri, la sedinta de guvern, ministrului justitiei, Tudor Chiuariu, sa urgenteze adoptarea Legii cetateniei. El i-a cerut, de asemenea, ministrului de externe rezolvarea cat mai rapida a situatiei acordarii vizelor din Republica Moldova.
Relatiile dintre Bucuresti si Chisinau s-au deteriorat in ultima perioada, in ciuda unei relatii bune pe care Basescu si Voronin au afisat-o din decembrie 2004.
Basescu a facut prima vizita peste granita in calitate de sef al statului in Republica Moldova. Insa Voronin a facut pasi inapoi si s-a reorientat catre est. Numai in luna iunie Voronin s-a intalnit de trei ori cu presedintele Vladimir Putin. Presedintele moldo-vean a refuzat sa deschida doua noi consulate romane in Republica Moldova la Cahul si Balti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO