Politică externă

Serbia nu lasa din mana Kosovo

15.02.2007, 20:30 18

Parlamentul sarb urma sa respinga aseara planul ONU pentru Kosovo, care deschide calea catre independenta a provinciei separatiste. Guvernul sarb a cerut Parlamentului sa respringa propunerea ONU argumentand ca aceasta "violeaza integritatea teritoriala si suveranitatea Serbiei".
Un vot negativ al parlamentului sarb - o lovitura simbolica pentru propunerea ONU - inseamna un semnal destul de puternic ca un compromis asupra viitorului privinciei Kosovo este aproape imposibil de atins si ca singura rezolvare este impunerea unei rezolutii de catre Natiunile Unite.
Votul ar putea declansa proteste de strada chiar mai ample decat cele care au avut loc la finele saptamanii trecute cand doi albanezi au fost ucisi si 70 raniti in confruntarile cu fortele ONU de mentinere a pacii. Conform relatarilor de marti ale presei americane, cei doi albanezi ar fi fost ucisi de jandarmi romani din fortele ONU. Nici Natiunile Unite si nici Jandarmeria Romana nu au comentat inca aceste afirmatii, dar moartea celor doi a dus la demiterea sefului politiei din Kosovo.
Rezolutia care urma sa fie adoptata aseara de Parlamentul sarb, la prima sa intalnire dupa alegerile de luna trecuta care i-au propulsat pe ultranationalisti, sustine ca planul ONU pentru Kosovo coordonat de Martti Ahtisaari "incalca principii fundamentale ale legislatiei internationale" si "in mod ilegal, pune bazele crearii unui nou stat independent pe teritoriul Serbiei".
Planul ONU, acceptat imediat de majoritatea albaneza din Kosovo, propune ca provincia sa se guverneze singura, ai aiba steag, imn, armata, constitutie si sa poata adera la organismele internationale.
Respingerea definitiva a planului Ahtisaari de catre legislativul sarb pune capat oricaror sperante de a se ajunge la un compromis intre albanezi si sarbi, in cadrul rundei finale de negocieri care va incepe la Viena, saptamana viitoare. Serbia a pierdut controlul asupra Kosovo in 1999, cand dupa o ampla operatiune aeriana a NATO menita sa opreasca violentele comise de Slobodan Milosevic impotriva albanezilor, provincia a devenit un protectorat al Natiunilor Unite.
Atat SUA, cat si UE sprijina independenta Kosovo. Uniunea Europeana vede in aceasta independenta un pas in plus in rezolvarea conflictelor care mocnesc in Balcani si catre o posibila integrare a acestei regiuni. Negocierile cu Serbia au fost intrerupte anul trecut deoarece Serbia nu l-a predat pe Ratko Mladici - un criminal de razboi -, conditie impusa de Bruxelles.
Singurul aliat al Serbiei este Moscova, care se teme de precedentul pe care independenta Kosovo l-ar crea si care a afirmat in repetate randuri ca va utiliza dreptul sau de veto in cadrul ONU daca Serbia nu este de acord cu planul Ahtisaari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO