Politică externă

Spaniolii au spus "Si" Constitutiei Europene

22.02.2005, 00:00 16



77% dintre spaniolii care au participat la referendumul desfasurat duminica au fost de acord cu aprobarea textului Constitutiei Europene.



Succesul consultarii populare este insa umbrit de slaba participare la vot - doar 42% dintre spaniolii cu drept de vot s-au incumetat sa participe la primul referendum organizat intr-o tara a Uniunii Europene pe tema acceptarii sau nu a Constitutiei.



Desi Spania este considerata o tara proeuropeana, cu un puternic curent in favoarea paneuropenismului, prezenta slaba in fata urnelor a dezamagit. Presa din mai multe tari europene a analizat nu neaparat aprobarea textului Constitutiei, ci lipsa de interes a spaniolilor fata de acest eveniment. Cei mai multi au fost de parere ca o posibila explicatie ar fi gestionarea campaniei la care a recurs guvernul socialist de la Marid. Cu toate ca s-au cheltuit destul de multi bani (7 milioane de euro) si au fost atrase celebritati in campanie, totusi mai putini oameni decat se astepta



s-au prezentat la urne. Un motiv ar fi, potrivit mai multor ziare care apar in tari membre ale UE, putinele informatii despre textul Constitutiei. Chiar si in timpul campaniei, au fost destul de rare si de inconsistente referirile la prevederile viitoarei legi fundamentale a Europei.



Spaniolii sunt, din momentul in care au devenit membri ai UE, unii dintre beneficiarii celor mai multe fonduri trimise de la Bruxelles spre intarirea economiei si a nivelului de trai. Aceasta s-ar putea converti si intr-o explicatie pentru entuziasmul care se intalneste in regiunile Spaniei atunci cand vine vorba despre Uniunea Europeana.



Absenta din fata urnelor nu ar putea fi pusa pe seama campaniei anti-Constitutie. Desi exista un curent antieuropean in Spania, mai ales in regiunile care pledeaza pentru o mai mare autonomie si chiar pentru desprinderea de Spania, sustinatorii acestui curent nu sunt atat de multi incat sa fi pus vreo clipa sub semnul intrebarii soarta referendumului.



De asemenea, nici clasa politica nu ar putea fi facuta responsabila pentru acest - sa-l numim - semiesec al referendumului. Asta in conditiile in care si puterea (Partidul Socialist) si opozitia (Partidul Popular) au pledat in favoarea aprobarii textului.
adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO