Politică externă

Tony Blair a atins zece ani in fruntea guvernului britanic

02.05.2007, 18:13 14

Tony Blair intentioneaza sa isi anunte demisia la scurt timp dupa ce va deveni, astazi, al doilea premier britanic din ultimii 100 de ani care reuseste sa ramana la conducerea guvernului timp de 10 ani. Este de asteptat ca Blair sa demisioneze dupa relansarea guvernarii comune din Irlanda de Nord, programata pentru data de 8 mai si reprezentand o concretizare a eforturilor lui Blair de a pune capat mai multor decenii de conflicte in provincia britanica.
Cele mai probabile date pentru anuntarea demisiei devin astfel 9 sau 10 mai, iar plecarea efectiva din Downing Street 10 ar putea avea loc la inceputul lunii iulie. Demisia lui Blair va declansa competitia pentru conducerea Partidului Laburist si, implicit, pentru functia de prim-ministru. Principalul favorit in aceasta cursa este actualul ministru al finantelor, Gordon Brown, 56 de ani, autor, alaturi de Blair, al politicilor britanice din ultimul deceniu.
Succesul celor trei mandate consecutive a fost eclipsat de razboiul din Irak, in aprilie 2007, armata britanica inregistrand cele mai grave pierderi de la inceputul campaniei, in martie 2003.
"Asa cum fostul presedinte american Richard Nixon nu a reusit sa faca uitat vreodata cazul Watergate, Blair nu va putea niciodata sa scape de umbra Irakului", nota ieri profesorul de istorie Dominic Sandbrook in cotidianul The Observer.
Un alt cotidian britanic, The Independent, relata ieri intr-un articol cu titlul "BLAIRAK" ca 69% dintre britanici leaga numele actualului prim-ministru de conflictul din Irak. Atentatele de la Londra din iulie 2005, ai caror autori au invocat ca motivatie tocmai razboiul din Irak, au demonstrat ca interventia militara a sporit amenintarea terorista la adresa Marii Britanii.
In acest context, sporirea ajutoarelor pentru tari straine acordate de Marea Britanie dupa 1997, lupta lui Blair impotriva saraciei in Africa si a datoriilor tarilor din Lumea a Treia sau angajamentul sau impotriva incalzirii globale au fost eclipsate de Irak.
Totusi, in ciuda parerii proaste a populatiei vizavi de prezenta militara in Irak, 61% dintre cei chestionati considera ca Tony Blair a fost un bun prim-ministru, conform The Independent.
Victoria Partidului Laburist in scrutinul legislativ din 5 mai 2005 facea din Blair primul premier laburist din istoria Regatului Unit care obtinea, de trei ori consecutiv, sefia Guvernului britanic (1997, 2001 si 2005), dupa fostul premier conservator Margaret Thatcher.
Cu exceptia lui Thatcher - aflata la putere 11 ani si 209 zile - numai 6 din cei 51 de premieri britanici au guvernat neintrerupt mai mult decat Blair. Pentru 5 dintre ei, performanta este mult mai putin remarcabila, pentru ca
s-au aflat la Downing Street inainte de 1832, anul primelor alegeri legislative propriu-zise din Marea Britanie.
Pentru a fi depasit performanta "Doamnei de Fier" si a deveni premierul cel mai longeviv din istoria britanica moderna, Tony Blair ar fi trebuit sa ramana in Downing Street pana la 26 noiembrie 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO