Politică

Ponta: Voi explica în scris şi la "garaj", să înţeleagă toţi, că nu Guvernul are listele electorale

Autor: Ovidiu Bărbulescu

09.08.2012, 12:48 382

El a precizat că Guvernul va transmite apoi Curţii Constituţionale datele rezultate în urma verificării.

"Eu mai spun o dată, până înţelege toată lumea, şi o fac şi în scris pe adresa garajului. Listele electorale se află la Biroul Electoral Central, de altfel domnul Băsescu a şi spus lucrul acesta ieri - sunt şi pe site, dacă nu mă înşel, n-am intrat pe site-ul BEC, nu ştiu. Guvernul nu are liste electorale, că nu e atribuţia noastră. Ele se aflau la BEC. Nu ştiu să vă spun, dar înţeleg că sunt ridicate de către Parchetul General, în cadrul acelei descinderi în care s-au luat listele. Deci, listele, dacă Curtea Constituţională ar fi vrut acele liste, nu le cerea la Guvern, pentru că nu sunt la mine, sunt la BEC. Le putea lua într-o oră şi dădea decizia", a spus Ponta.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri seară, că fostul ministru de Interne Ioan Rus a fost "păcălit sau incorect informat" cu privire la numărul alegătorilor, dar şi "naiv", recunoscând că a făcut presiune public asupra acestuia.

Băsescu a susţinut că în listele electorale permanente ar fi trebuit incluşi şi cei peste 400 de mii de români care au domiciliu în străinătate.

"Suntem în ţara birocraţiei desăvârşite, nimeni nu face adresa la instituţia care deţine acum listele electorale (...) Nu cred că are nevoie Curtea de listele nominale, pentru că acolo sunt 18,3 milioane de români cu numele scrise acolo, nu văd cine ar lua cele 18 milioane să le inventarieze cu creionul să vadă dacă atunci când le adună om cu om iese 18 milioane. Cred că documentul de care are nevoie Curtea este cel care se află şi pe site-ul Biroului Electoral Central, cel care vizează judeţele", a mai comentat Băsescu.

El a mai spus, râzând, că mai face o presiune.

"De aici, din garaj, mai fac o presiune", a mai spus Băsescu, după care a reluat afirmaţia potrivit căreia Rus a fost greşit informat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24