Politică

PSD participa la Hora Unirii in apararea CNSAS

11.03.2003, 00:00 13

Partidele politice vor da, astazi, curs inivitatiei mai multor organizatii civice pentru a face un lant uman in jurul Palatului Parlamentului in apararea Consiliului Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), in pericol de a fi revocat - dupa cum propune un raport alcatuit de seful subcomisiei parlamentare, senatorul PSD Ion Predescu. In jurul ctitoriei lui Nicolae Ceausescu isi vor da mana parlamentarii mai tuturor partidelor  - PNL, PD, PUR, PNtCD, Asociatia Pro Democratia dar si tineri sportivi, la indemnul Asociatia Fotbalistilor Amatori si Nonamatori. Surpriza o va constitui, fara indoiala, prezenta la aceasta reuniune de uniune nationala, ad-hoc, a parlamentarilor PSD care au primit ieri insarcinare de la Adrian Nastase sa protesteze fata de blocarea activitatii CNSAS - acelasi Adrian Nastase care, la cateva luni dupa preluarea guvernarii, acuza Colegiul CNSAS ca traieste in huzur pe banii poporului sI nu face decat sa  "linga dosare".
Linse sau umplute de praf, dosarele fostei Securitati care, potrivit legii trebuie transferate de la SRI la CNSAS, au reprezentat principalul motiv pentru blocarea activitatii Consiliului. Punctul culminant al blocajului l-a constituit refuzul SRI de a admite publicarea listei cu ofiteri de securitate inca activi. Pozitia Serviciului Roman de Informatii a fost imbratisata de membrii PSD si PRM dar si de seful Colegiului Gheorge Onisoru propus initial de PNL dar care, intre timp s-a lastat pozitia SRI. Pentru deblocarea situatiei, partidul la putere a propus constituirea unei comisii condusa se senatorul Predescu si care, cu largul concurs al PRM a alcatuit un raport. in care se cere revocarea Colegiului si alegerea unuia nou. Astazi, parlamentarii PSD vor protesta alaturi de ceilalti fata de "blocarea activitatii CNSAS", pentru ca, dupa cum afirma secretarul general al partidului de guvernamant Cozmin Gusa "am inteles invitatia pe care organizatiile sindicale si civice au adresat-o mediului politic, deci implicit si PSD, ca pe o incercare de a restabili coerenta unei institutii importante a carei lege de functionare am votat-o".
Predescu merge mai departe
Senatorul PSD Ion Predescu a prezentat, ieri, in plenul Senatului raportul subcomisiei de cotrol asupra activitatii Colegiului CNSAS, care recomanda revocarea Colegiului. El a afirmat ca Legea Ticu a fost emisa "cu multe imperfectiuni", satisfacand astfel interesul direct al unora care cadeau sub incidenta acestui act normativ. O alta surpriza a venit din partea senatorului PSD Ion Solcanu care a apreciat, ca ar fi "interesant" ca initiatorul legii privind studierea arhivelor fostei Securitati, Constantin Ticu Dumitrescu, sa faca parte din Colegiul CNSAS, o discutie pe aceasta tema avand loc si in cadrul Delegatiei Permanente a partidului: "Fireste ca ar fi interesant, dar nu stiu cum s-ar putea face sa fie recuperat domnul Ticu Dumitrescu pentru acest Colegiu, pentru ca este un om care a dorit aceasta lege, intr-o anumita formula, s-a zbatut pentru ea si este lasat in afara Colegiului".
iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO