Politică

Romania ar putea modifica "acordul CPI" semnat cu SUA

25.06.2003, 00:00 16

Romania ar putea modifica acordul incheiat cu SUA prin care se obliga sa nu-i trimita in fata Curtii Penale Internationale (CPI) pe cetatenii americani aflati pe teritoriul sau care au comis acte de genocid, crime de razboi sau crime impotriva umanitatii.  Presedintia greaca a Uniunii a anuntat, ieri, ca cele zece noi state membre ale UE, precum si tarile asociate - Romania si Bulgaria - si-au luat angajamentul de a-si alinia politicile nationale fata de CPI punctului de vedere comun al Uniunii. Tratatul privind infiintarea CPI prevede ca statele semnatare au obligatia de a trimite in fata instantei internationale pe orice cetatean, indiferent de nationalitate, daca acesta este banuit ca a comis crime de razboi, crime impotriva umanitatii sau a participat la acte de genocid. Dupa decizia de infiintare a CPI, SUA au facut presiuni asupra partenerilor sai externi pentru a semna acorduri bilaterale prin care se obliga sa-i excepteze pe cetatenii americani de la aceste prevederi. Primul stat care a semnat, spre sfarsitul anului trecut,  un astfel de acord a fost Romania. Gestul a infuriat Comisia Europeana care a afirmat ca "regreta" ca Bucurestiul nu a asteptat decizia comuna a UE in aceasta privinta. Punctul de vedere al Uniunii, precizat ulterior, recomanda ca doar diplomatii sa fie exceptati de la prevederile Tratatului CPI dar nu si militarii, cum doresc americanii. SUA, care au trupe desfasurate pe intreg globul se tem ca dispozitiile Tratatului CPI vor constitui un bun prilej pentru dusmanii Americii de a-i acuza si trimite in fata Curtii pe militarii americani. UE a acuzat SUA ca fac presiuni asupra tarilor din Est pentru a semna tratate bilaterale, amenintandu-le ca, in caz contrar, nu vor mai beneficia de prietenia Americii. In replica, SUA au acuzat UE ca face presiuni asupra tarilor candidate la integrare amenintandu-le ca nu vor mai fi primite in UE daca vor semna astfel de acorduri.
"Ei (tarile candidate - n. red.)  vor avea grija ca politicile lor nationale sa fie conforme acestui punct de vedere comun", se arata in comunicatul de ieri al presedintiei grecesti. Acordul semnat de Romania cu SUA nu a fost ratificat de Parlament deci nu a intrat in vigoare. Daca, intr-adevar, Romania va subscrie punctului de vedere al UE va trebui sa convina cu SUA modificarea intelegerii care acorda imunitate si militarilor nu doar diplomatilor. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO