Politică

Şase săptămâni pentru salvarea monedei unice. Ministrul Leonard Orban, la "După 20 de ani": "Există pericolul să nu se adopte bugetul UE, ceea ce ar duce la dezintegrarea Uniunii" - VIDEO

Şase săptămâni pentru salvarea monedei unice. Ministrul Leonard Orban: "Există pericolul să nu se adopte bugetul UE, ceea ce ar duce la dezintegrarea Uniunii"

Autor: Victor ROTARIU

25.09.2011, 11:44 1501

Pe fondul temerilor privind reintrarea economiei globale în recesiune, România are, în teorie, un avantaj deosebit faţă de multe alte state: accesul la peste 20 de miliarde de euro din fonduri europene, scrie Gândul.

Gradul real de absorbţie în cazul proiectelor derulate prin Fondul de Coeziune, fie că este vorba despre cele de Mediu, de Transporturi sau de politici regionale, este însă de doar 3,7%, în contextul în care economiştii susţin că atragerea fondurilor europene reprezintă cea mai importantă şansă, dacă nu chiar singura, a României de a reporni cât mai repede economia.
Leonard Orban, numit recent în funcţia de ministru al Afacerilor Europene, trage semnalul de alarmă: "Se apropie momentul în care vom începe să pierdem bani". "Mi-am propus un obiectiv clar: ca la sfârşitul anului 2012 să atingem un grad de absorbţie de 20%", a declarat fostul comisar european în cadrul emisiunii "După 20 de ani", difuzată de Pro TV duminică dimineaţă.


Întrebat dacă fondurile europene pot constitui acel motor de creştere economică de care are nevoie România, Leonard Orban a subliniat: "Va trebui. E obligatoriu". El a dat ca exemplu de îmbunătăţire a situaţiei faptul că acum câteva zile Comisia Europeană a aprobat două proiecte de autostrăzi pe bani UE, respectiv Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO