Politică

Tabără: Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţii

Tabără: Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţii

Autor: Mediafax

30.10.2010, 12:55 11

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, laBistriţa, că are informaţii potrivit cărora există persoane carecumpără "mii de hectare" de teren şi trăiesc astfel din subvenţiala hectar, precizând, însă, că se are în vedere penalizareaacestora, scrie Mediafax.

"Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile dehectare care trăiesc din subvenţia la hectar. Le convine să ia 81de euro, mai vin alţi 50, cât am dat anul acesta, şi să stea. Nuvom lăsa chestiunea respectivă. Legea e elaborată, dar am retras-odin înaintarea către Guvern pentru a o pune în discuţie publicăreferitor la cuantumul acestei penalităţi. Nu voi putea obliga penimeni să cultive terenul, dar să îl oblig să-l cureţe, pot să ofac", a declarat Valeriu Tabără.

Ministrul a spus că, în România, sunt aproximativ trei milioanede hectare necultivate, precizând că "vegetaţia de pe acesteterenuri ar putea fi transformată în carne sau în produseagricole".Citiţi mai mult despre subvenţiile acordate proprietarilor deterenuri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO