Politică

Tariceanu: Am un mandat de patru ani si mi-l voi duce la capat

15.05.2006, 00:00 15

Cu doua zile inaintea prezentarii raportului de monitorizare al Comisiei Europene si pe fondul unor speculatii privind indepartarea sa de la sefia Guvernului, premierul Calin Popescu-Tariceanu spune ca nu exista nici un motiv pentru a fi schimbat.

Premierul a declarat ieri, intr-un interviu pentru Mediafax, ca realizarile echipei sale sunt importante, iar principalul obiectiv pentru care a fost investit, integrarea europeana, are toate sansele sa fie dus la bun sfarsit la termen. El exclude, asadar, ipoteza succesului unei motiuni de cenzura la adresa sa si spune ca se bazeaza pe sprijinul intregii coalitii.

"Am fost investit cu un mandat de patru ani, inteleg sa-mi duc mandatul pana la capat si partenerii mei de coalitie sunt la fel de angajati ca si noi, liberalii, in acest demers(...) Eu cred ca aceasta este perspectiva din care priveste actuala majoritate situatia politica si depunerea unei motiuni de cenzura de catre opozitie", a spus premierul, citat de Mediafax.

In acelasi timp, premierul isi regleaza conturile si cu presedintele Traian Basescu si subliniaza ca stabilitatea politica nu depinde de bunele relatii cu acesta, iar o criza politica ar putea avea loc doar daca seful statului forteaza Constitutia.

"Eu cred ca atata vreme cat relatia este una corecta din punct de vedere institutional, incadrata in limitele Constitutiei si ale legilor in vigoare, Romania poate si trebuie sa mearga inainte. Cred ca functionarea unei tari nu trebuie sa depinda de relatii, simpatii sau antipatii", a afirmat premierul. Tariceanu a raspuns si criticilor venite din partea fostului presedinte PNL Theodor Stolojan care a spus ca actualul sef al liberalilor a indepartat partidul de proiectul fuziunii cu PD. "PNL are o pozitie cat se poate de lipsita de echivoc in aceasta privinta si nu exista disponibilitatea PNL in momentul de fata de a accepta o schimbare, care nu inteleg cum ar putea fi justificata si pe care membrii partidului nu o vad justificata, la nivelul conducerii alese de un congres acum mai putin de un an si jumatate", a spus Tariceanu. El afirma ca Stolojan nu are sanse nici in preluarea postului de premier, nici a partidului, pentru ca a ales o tema cu care in PNL "nu are nici o sansa de succes".

Cu o zi inainte, la o reuniune a liberalilor din Ilfov, el i-a numit "marionete" (ale presedintelui Basescu - n.n.) pe acei membri PNL care vorbesc despre fuziunea cu PD. Fara sa faca nominalizari, Tariceanu a aratat ca in PNL exista cateva persoane care fie sunt marionetele altora, fie nu inteleg sensul liberalismului si a spus ca pentru acestea exista o singura solutie, cea a Statutului, cu tot ceea ce decurge din acesta. "A revenit, astfel, in ultimele zile, ideea fuziunii cu Partidul Democrat. Si aici vreau sa fiu foarte clar: cred ca aceasta chestiune a fost transata definitiv in PNL", a continuat el, precizand ca, in urma cu cateva luni, Delegatia Permanenta a partidului nu a respins de plano ideea unei fuziuni, dar s-a subliniat ca PNL va putea sa fuzioneze cu alte formatiuni politice, in conditiile in care identitatea si programul politic al viitorului partid va fi unul de factura liberala.



"FMI greseste privind Romania ca pe un laborator"

Calin Popescu-Tariceanu sustine, in interviul pentru Mediafax, ca nu poate fi vorba despre o ruptura intre Guvern si FMI, desi exista puncte in divergenta. "Avem o divergenta in ceea ce priveste deficitul bugetar, modul in care sunt gandite cheltuielile bugetare si in special cele legate de salarii. Sigur ca daca FMI nu poate tine cont si priveste intr-o maniera foarte tehnicista situatia din Romania, atunci cred ca greseste." Potrivit premierului, pe fondul apropierii Romaniei de UE si al ameliorarii performantelor economice, nu se poate pune o frana totala majorarilor de salarii. El spune ca pregatirea aderarii necesita un volum mare de investitii, care sa cofinanteze proiectele sprijinite de UE, iar, in acest sens, ideea de a merge pe un deficit bugetar zero, cum cere FMI, nu este fezabila. "Cred ca FMI priveste economia Romaniei ca pe una de laborator, fara sa tina seama de niste realitati economice si sociale." Premierul spune ca, pentru respectarea tintelor macroeconomice conteaza pe o colaborare intre Guvern si Banca Nationala. "Ne coordonam politicile economice cu BNR si privesc foarte increzator evolutia economica." Premierul adauga insa ca utilizarea in mod excesiv a unor instrumente monetare pentru respectarea tintelor macroeconomice poate reprezenta un factor de incetinire economica: "De aceea, incercam sa calibram foarte atent masurile bugetare cu cele monetare astfel incat sa mentinem un rim de crestere important".



Restructurare dupa confirmarea integrarii Romaniei?

Mai multi lideri democrati au vorbit la sfarsitul saptamanii trecute despre necesitatea restructurarii Guvernului - dupa confirmarea datei integrarii - si egalizarea numarului de ministere cu cel existent in guvernele tarilor europene. Presedintele PD Emil Boc a anuntat sambata ca Guvernul va fi restructurat astfel incat numarul de ministere sa fie egal cu cel existent in Executivele statelor UE, aratand ca aceasta a fost una din promisiunile Aliantei in timpul campaniei electorale, dar ca ea nu a putut fi realizata din cauza "timpului prea scurt". Boc a mai spus ca acest lucru trebuie realizat pe masura ce se confirma integrarea Romaniei in UE. Si senatorul Radu Berceanu a vorbit despre desfiintarea functiei de vicepremier (exista trei in actuala formula a Executivului de la Bucuresti), subliniind faptul ca multi dintre ministri si doi vicepremieri sunt si parlamentari, iar frecventa absentelor acestora de la sedintele Legislativului din cauza angajamentelor guvernamentale pune in pericol coerenta legislativa. Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, despre restructurare si remaniere s-ar putea discuta la bilantul "500 de zile de la guvernare", insa liderii PD spun ca o astfel de manifestatie nu ar fi potrivita. Actuala structura a Guvernului (cu 15 ministere si 24 de demnitari) a fost batuta in cuie in iunie 2003 de fostul premier Adrian Nastase. El a spus atunci ca vrea sa "croiasca" Executivul dupa structura Comisiei Europene. La nivelul comisiei se vorbea la acea vreme despre reducerea numarului comisarilor la 14, insa formula nu a intrunit consensul statelor membre UE. Dupa restructurarea Guvernului, cabinetul lui Adrian Nastase numara 24 de demnitari dintre care premierul, trei vicepremieri, 15 ministri plini cu ministerele aferente si cinci ministri delegati. (Doina Anghel)



FT: Aderarea Romaniei va acutiza indigestia UE

Influenta publicatie britanica Financial Times este pesimista in privinta integrarii Romaniei si a Bulgariei. In numarul de sambata, editorialistul Quentin Peel opineaza ca aderarea Romaniei si a Bulgariei la blocul comunitar nu va face decat sa acutizeze indigestia cronica de care sufera UE dupa ultimul val de extindere de la 1 mai 2004 - intrucat nici cele doua state, dar nici Uniunea nu sunt pregatite pentru aceasta integrare. Potrivit lui Peel, oricat de indulgenti ar fi specialistii Comisiei Europene, cele doua tari - in special Bulgaria - nu sunt pur si simplu pregatite. Insa, crede Peel, "indiferent de gradul lor de pregatire", Comisia va accepta integrarea celor doua tari fie anul viitor, fie unul mai tarziu, in 2008, un gest a carui oportunitate poate fi pus sub semnul indoielii, de vreme ce UE nu este nici ea pregatita "pentru un nou val de extindere". Aici, editorialistul FT ignora faptul ca toate documentele UE admit ca Romania si Bulgaria fac parte din acelasi val de extindere ca si cele zece state integrate la 1 mai 2004, nefiind vorba decat de o intarziere in acest proces. Insa, citand un oficial UE, el face o observatie buna in privinta starii de spirit care domneste astazi in Uniune: "Dispozitia politica este atat de proasta incat membrii UE nu ar cadea de acord in momentul de fata nici macar asupra Tratatului de la Roma (Tratatul din 1957, care punea bazele Comunitatii Carbunelului si Otelului, actuala UE - n.n.). Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, s-a declarat ieri, intr-un interviu pentru postul de televiziune BBC, in favoarea aderarii Romaniei si a Bulgariei la UE "cat mai curand posibil". Premierul Tariceanu afirma in interviul acordat Mediafax ca, din discutiile pe care le-a avut cu responsabilii europeni, raportul va fi bun, iar Executivul pe care il conduce nu are alternativa la aderarea la 1 ianuarie 2007. Potrivit lui Barroso, o decizie in acest sens va fi luata abia maine: "Vom lua decizia marti (maine - n.n.), dar nu va pot spune in ce va consta ea, deoarece este vorba de o decizie colectiva". "Personal, sustin aderarea Romaniei si a Bulgariei cat mai curand posibil, cred ca va fi spre binele Europei si spre binele celor doua tari, din momentul in care acestea vor respecta exact toate criteriile care le sunt impuse", a subliniat presedintele Comisiei Europene. (Iulian Anghel)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO