Politică

Tariceanu este strans cu usa ca sa restructureze Guvernul

Tariceanu este strans cu usa ca sa restructureze Guvernul

Tariceanu (stanga) ia in calcul demiterea ministrilor PD. Acestia ameninta ca ii retrag sprijinul premierului liberal

23.03.2007, 19:57 13

Restructurarea guvernului nu mai poate fi evitata. Actualmente, cel putin o treime din posturile din cabinet se afla in suspensie, adica 8 din cele 23 functii de ministru prevazute in legea de organizare si functionare a Guvernului.
Postul de la Externe este vacant, dupa demisia ministrului externelor Mihai-Razvan Ungureanu, iar refuzul presedintelui Traian Basescu de a accepta nominalizarea lui Adrian Cioroianu l-a condus pe premierul Tariceanu la concluzia sa preia chiar el portofoliul externelor.
O situatie similara se afla si la Secretariatul General al Guvernului pe care ministrul demisionar Radu Stroe (PNL) il gestioneaza in continuare. La Comunicatii este o situatie delicata, ministrul UDMR Szolt Nagy fiind sub urmarire judiciara in dosarul privatizarilor din energie.
La Ministerul Administratiei si Internelor, precum si la Justitie, doua portofolii care apartin PD, atmosfera este la tensiune maxima dupa ce premierul a cerut demisia ministrilor Vasile Blaga si Monica Macovei. Si asta in conditiile in care intr-o saptamana, Romania trebuie sa trimita la Bruxelles raportul de evaluare in baza caruia Comisia Europeana poate decide sau nu activarea clauzelor de salvgardare. Cele mai clare raspunsuri din raport trebuie date tocmai in aceste domenii, Afaceri Interne si Justitie.
Ministrul democrat al integrarii, Anca Boagiu, a ramas fara obiectul muncii, dupa ce premierul a transferat prin hotarare atributiile acestui minister la un departament nou infiintat in subordinea sa directa. Boagiu ar fi trebuit sa preia gestionarea fondurilor structurale si sa pregateasca mecanismele pentru obtinerea si absorbtia acestora, insa in lipsa unei noi legi de organizare a guvernului, activitatea sa este pe "hold".
De asemenea, cele doua posturi de vicepremier (cel pentru afaceri mici si mijlocii si cel pentru macroeconomie) au ramas vacante de anul trecut, pentru ca PD a renuntat la ele. Desi posturile nu sunt ocupate, ele exista in schema guvernamentala, pentru ca sunt consacrate prin legea de organizare si functionare a Guvernului.
Asadar, in ciuda faptului ca premierul Tariceanu a afirmat recent ca restructurarea nu este o prioritate, chiar situatia de mai sus arata ca ceva trebuie facut si inca repede.
Presiuni pentru restructurarea cabinetului au venit din nou ieri din partea PSD, formatiune care a mai amenintat cu o motiune de cenzura inainte de debutul sesiunii parlamentare.
Presedintele PSD Mircea Geoana s-a aratat dispus sa sprijine un nou cabinet, atata vreme cat premierul va anunta restructurarea saptamana viitoare. "Suntem dispusi sa exploram si alte formule pentru un guvern complet", a spus ieri Geoana. Daca Tariceanu nu face restructurare, PSD ameninta cu o motiune de cenzura.
Pentru ca restructurarea sa aiba loc, legea de organizare si functionare a Guvernului trebuie modificata si, drept urmare, este nevoie de un vot in Parlament. Votul este similar celui de investitura, este nevoie de majoritate calificata si, in cazul in care legea nu trece, premierul este considerat demis.
Sprijinul fatis al liderului social-democrat pentru un nou cabinet al lui Tariceanu a incins atmosfera in tabara democratilor care l-au acuzat pe premier ca lasa PD si UDMR in ofsaid, hotarand restructurarea in afara aliantei si a coalitiei. Presa a speculat in ultimele zile faptul ca PD va fi scos de la guvernare, urmand a se pune bazele unei coalitii PNL-PSD-PC-UDMR.
Restructurarea va avea loc pana la Paste (adica in maxim doua saptamani), a apreciat ieri deputatul UDMR Hunor Kelemen, insa o decizie in privinta paletei politice (adica cu sau fara PD) nu a fost luata de catre premier.
Democratii au anuntat ca ei nu renunta oricum la guvernare "pentru a nu-i da satisfactie lui Tariceanu", pe care l-au acuzat de intelegeri obscure cu presedintele PSD. "Deja Mircea Geoana ii da (premierului - n.r.) sarcini si indicatii pe cine sa puna ambasador, cine sunt buni si cine sunt rai, cand trebuie sa vina cu restructurarea, ii da termene si limite de mandat, asa ca ne putem imagina cu usurinta cum va fi aceasta guvernare dupa ce aceasta idila infiripata se va schimba intr-o relatie asumata. Ea ar fi de fapt o guvernare PSD, PRM, PC, dar la incasat, din toate punctele de vedere, va fi doar PNL, pentru ca va fi reprezentat in Guvern doar PNL", a declarat ieri liderul PD Radu Berceanu.
Berceanu a declarat ca probabil democratii se vor gandi sa ii retraga sprijinul politic acordat premierului, caz in care seful Guvernului va pierde increderea Aliantei si ar trebui sa paraseasca functia, pentru a fi inlocuit.
Democratul a criticat si decizia primului-ministru de a-si asuma portofoliul externelor, pana la lamurirea situatiei acestui minister de catre Curtea Constitutionala.
"Am constatat ca premierul doreste sa fie si ministru de externe. Eu as sugera sa fie si presedinte in locul lui Bodu la ANAF (?) Mai sunt si alte locuri pe care le-a lasat libere de cand a demis reprezentanti ai PD si pe care, cu mare placere, asteptam sa le ocupe dumnealui pe toate", a apreciat el.
De altfel, decizia premierului de a prelua interimar si indatoririle diplomatice ale Romaniei a fost privita cu indoiala si de Geoana, care a fost ministru al externelor intre 2000 si 2004.
"Nu poti fi one man show", a spus el, apreciind ca diplomatia romaneasca va deveni ineficienta ca urmare a razboiul dintre palate.

Ministere cu probleme
Ministerul Afacerilor Externe: postul este vacant
Ministerul Administratiei si Internelor: ministrului i s-a cerut demisia
Ministerul Justitiei: ministrului i s-a cerut demisia
Ministerul Integrarii: ministrul nu mai are obiect de activitate
Ministerul Comunicatiilor: ministrul este sub urmarire judiciara
Secretariatul General al Guvernului: ministrul demisionar asigura interimatul
Vicepremier pe probleme macroecoomice: postul nu este ocupat
Vicepremier pentru IMM-uri: postul nu este ocupat

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels