Prima pagina

Abia in 2006 putem vorbi de 15% dobanda la creditele in lei

Abia in 2006 putem vorbi de 15% dobanda la creditele in lei
27.04.2004, 00:00 13

Banca Nationala nu poate promite o ieftinire sensibila a creditului in lei decat pe la sfarsitul lui 2005, cu conditia ca scaderea inflatiei sa urmeze mai departe traseul prognozat, pana spre 6%. Iar aceasta promisiune ar trebui sa sprijine orientarea din ce in ce mai mare a pietei spre finantarea in moneda nationala.
Pana se va asigura ca ameliorarea riscurilor de presiuni inflationiste se produce in mod consistent, BNR nu vrea sa riste o relaxare a dobanzilor.
"Inflatia in 2005 ar putea ajunge la 6-7%. Daca va cobori la acest nivel, si nu vor mai exista presiuni inflationiste sau pe cursul de schimb, este posibil ca dobanda de interventie a BNR sa scada undeva, poate chiar in zona unui 10%. Iar dobanzile la credite sa coboare si ele intr-o zona poate in jur de 15%, poate chiar mai putin", a declarat ieri Mihai Bogza, viceguvernator al Bancii Nationale la seminarul ZF "Luam un credit, dar in ce moneda?".
Deocamdata, Banca Nationala analizeaza oportunitatea unei reduceri a dobanzii de interventie inainte de sfarsitul primului semestru, in functie de evolutia indicatorilor macroeconomici, a spus Bogza.
"Cursul bun al inflatiei ofera sansa de a vedea o prima reducere a dobanzii de interventie inca inainte de sfarsitul primului semestru", a spus Bogza.
El afirma ca instrumentele de care poate uza banca centrala pentru a lupta cu inflatia sunt in acest moment "intinse la maximum", fiind nevoie de sprijin din zona economiei reale. "Nu ne permitem sa riscam sa pierdem lupta cu inflatia, care nu este castigata, in ciuda supraperformantei din primul trimestru", a aratat oficialul BNR.
Inflatia este principalul vinovat pentru costul inca foarte ridicat al creditului in lei. "Atitudinea bancii centrale fata de creditare este subordonata obiectivului de reducere a inflatiei", a aratat Misu Negritoiu, director general adjunct al ING Bank.
"Romania ramane cu inflatia cea mai ridicata si asa se explica si nivelul de 18% al rezervelor minime obligatorii in lei. Nu avem foarte multe instrumente la dispozitie", se plange Bogza. Pentru a-si intari capacitatea de sterilizare a pietei, BNR se pregateste sa emita de luna viitoare certificate de depozit pe trei luni.
Viceguvernatorul afirma ca deficitul de cont curent nu pare sa arate o ameliorare in primele doua luni ale anului, ceea ce constituie un motiv de ingrijorare pentru banca centrala.
Incepand cu luna august a anului trecut, BNR a majorat dobanda de interventie in trei etape, pana la 21,25% pe an, majorari care s-au reflectat in timp in cresteri semnificative ale dobanzilor medii practicate de bancile comerciale la creditele in moneda nationala.
Masura adoptata de banca centrala a fost necesara pentru a contrabalansa cresterea puternica a consumului intern, care s-a regasit intr-o majorare fara precedent a importurilor.
Cu toate interventiile BNR, deficitul contului curent al balantei de plati a atins aproape 6% din PIB. Parghiile monetare au tinut insa in frau inflatia, care a depasit cu numai 0,1 puncte procentuale tinta de 14% stabilita pentru anul 2003.
Oficialul BNR a atras atentia ca dobanzile nu vor urma un trend de scadere foarte rapid. In varianta unei inflatii de 6-7% la sfarsitul anului viitor si a unei situatii economice fara presiuni inflationiste, rata de interventie a bancii centrale s-ar putea plasa la 10%.
"In aceste conditii, bancile ar practica dobanzi de 14-15%" a spus Bogza.
Comparativ cu nivelul de 21,25% platit de banca centrala pentru depozitele cu scandenta la o luna, bancile solicita in prezent pentru finantarile in lei rate cuprinse intre 23% si 30%.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO