Prima pagina

Alcan, cu ochii pe Alro si Alprom

14.05.2001, 00:00 22


Grupul canadian Alcan, al treilea producator mondial de aluminiu, a inceput sa tatoneze locul pentru participarea la mult asteptata privatizare a doua dintre cele mai ravnite companii romanesti, Alro si Alprom.

O delegatie a companiei canadiene s-a aflat la sfarsitul saptamanii trecute intr-o vizita preliminara la cei doi producatori de aluminiu, dupa ce, spun surse din cadrul companiilor, au semnat in prealabil un contract de confidentialitate cu Autoritatea pentru Privatizare (APAPS).

Intanlirile oficialilor Alcan cu managerii Alro si Alprom vin dupa o pauza de cateva luni a periplului majoritatii grupurilor mari din industria aluminiului la Slatina.

Vizitele acestora s-au intrerupt in toamna anului trecut, cand intentia de privatizare a celor doua companii nu s-a finalizat cu un anunt oficial de vanzare a actiunilor detinute de stat.

"Au venit, au vizitat uzina si am discutat. Cei de la Alcan sunt, intr-adevar, primii vizitatatori dupa valul din toamna anului trecut, dar nu pot comenta nimic cu privire la privatizare", a declarat pentru Ziarul Financiar Constatin Stroica, director general al Alprom.

Surse din cadrul celor doua companii, spun, totusi, ca sosirea canadienilor in Romania este strict legata de privatizare si ca acestia si-au declarat intentia de a cumpara Alro si Alprom.

Pe de alta parte, Lucian Goj, director in cadrul APAPS, a afirmat la sfarsitul saptamanii trecute ca anuntul de privatizare a celor doua companii va fi dat publicitatii spre sfarsitul acestui an.

"Privatizarea Alro-Alprom este comparabila cu cea a combinatului Sidex", a precizat Goj.

Alro si Alprom fac parte din programul de privatizare PSAL al Bancii Mondiale iar anul trecut s-a vehiculat varianta, care a avut si sustinatori si contestatari.

Surse din piata afirma ca anul acesta, este foarte probabil ca cele doua companii sa fie privatizate separat.

Alro este listata la Bursa de Valori iar Alprom pe piata secundara Rasdaq. Capitalizarile bursiere ale celor doua companii sunt de 130 de milioane de dolari - Alro, si 5,5 milioane de dolari - Alprom. Cu toate acestea, analistii afirma ca valoarea celor doua companii poate depasi usor 300 de milioane de dolari.

Pentru privatizarea celor doua companii si-au anuntat interesul toti marii producatori mondiali de aluminiu: grupul american Alcoa, liderul pietei internationale, francezii de la Pechiney, prima companie europeana si al doilea mare producator mondial, Ruski Aluminiu.

Alaturi de ele, mai asteapta anuntul de privatizare consortii financiare europene si case de comert internationale precum Glencore (SUA) si Balli ( Anglia).

Actiunile Alro au inregistrat, vineri, o evolutie spectaculoasa la Bursa. Pretul de inchidere a fost de 23.000 de lei, mai mare cu 9% in comparatie cu ziua precedenta. Actiunile Alprom sunt mult mai slab cotate pe piata Rasdaq.



Vanzarile Alprom au crescut, profitul nu

Alprom Slatina, cea mare companie de prelucrare a aluminiului din Romania, a inregistrat in primele trei luni ale anului un profit brut de 18 miliarde de lei ( 700.000 $) mai mare cu 2,2 miliarde de lei in comparatie cu cel din perioada identica a lui 2000. Exprimat in dolari, profitul companiei a scazut insa cu 18%.

Spre deosebire de profit, cifra de afaceri a companiei a crescut si in termeni reali, de la 262 de miliarde de lei (13,83 milioane de dolari) la 421 miliarde de lei (15,61 milioane de dolari).

Cresterea valorica a vanzarilor companiei vine in contextul in care pretul unei tone de aluminiu la bursa londoneza a fost in primele trei luni ale lui 2001 de 1.500 - 1.550 de dolari pe tona, cu 100 de dolari mai putin decat in aceiasi perioada a anului trecut.

"Am reusit sa avem o crestere a cifrei de afaceri, in ciuda scaderii pretului general pe tona de aluminiu, pentru ca ponderea exporturilor in totalul vanzarilor a crescut la 70% (de la 50- 60% anul trecut - n.r.)", a declarat pentru Ziarul Financiar Constantin Stroica, director general al Alprom Slatina.

Obiectivele companiei pentru acest an vizeaza obtinerea unei cifre de afaceri de 2.000 miliarde de lei si a unui profit brut de 100 miliarde de lei.

"Suntem multumiti de evolutia primelor trei luni si estimez ca vom atinge sumele pe care ni le-am propus la inceputul anului", a afirmat Stroica.

In ultimii ani, Alprom a demarat un program amplu de investitii pentru modernizare si protectia mediului. Pentru anul acesta, programul de investitii prevedea realizarea unor modernizari in valoare de 65 de miliarde de lei.

"In primul trimestru al anului am investit 6 miliarde de lei, dar pot afirma ca ceea ce am prevazut in bugetul va fi depasit. Deja avem contractate investitii de peste 65 de miliarde de lei", spune directorul Alprom.

Alprom a obtinut anul trecut un profit brut de 70 de miliarde de lei, de peste patru ori mai mare decat cel de 13,5 miliarde de lei din anul anterior. Din profit, aproximativ 20 de miliarde de lei au fost distribuiti la fondul de dividende, ceea ce a insemnat un dividend brut de 2.650- 2950 de lei/actiune.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO