Prima pagina

Apolodor investeste 20 mil. euro in Octopus Garden din Bucuresti

15.04.2008, 12:57 53

Compania Apolodor a anuntat investitii de aproximativ 20 milioane de euro pentru Octopus Garden, un complex rezidential situat in zona semicentrala de sud a Bucurestiului, in vecinatatea City Mall ? Parcul Tineretului.

Octopus Garden va fi format din 152 de apartamente, cu doua, trei si patru camere, suprafata acestora variind de la 84 mp pana la 145 mp, toate imobilele urmand a dispune de finisaje premium. Preturile apartamentelor vor incepe de la 1.290 euro pe metru patrat, fara TVA.

"Lucrarea va fi finalizata la sfarsitul anului 2009, cand proprietarii apartamentelor, printre care se afla si membrii ai echipei noastre, se vor putea muta fara probleme", a declarat Radu Ouatu, directorul general al Apolodor.

Constructia va cuprinde patru curti interioare, apartamentele vor avea pereti despartitori (inclusiv intre camere) din caramida, spatiul de zi separat de cel de noapte, iar fiecare camera va dispune de o baie proprie. Apartamentele dispun de terase.

Compania Apolodor a fost infiintata in anul 1992, avand in prezent peste 850 de angajati, si o cifra de afaceri in 2007 de peste 50 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO