Prima pagina

Bursa revine pe crestere, BET-ul recupereaza aproape cinci procente

Bursa revine pe crestere, BET-ul recupereaza aproape cinci procente
23.10.2007, 15:05 19

Bursa de Valori Bucuresti a revenit astazi pe crestere dupa doua zile de scaderi accentuate.

Indicele celor mai lichide zece companii, BET, a urcat cu 4,72%, la 10.246,16 puncte, in timp ce indicele compozit BET-C a urcat cu 3,17%.

"S-au vazut intrari mai puternice ale investitorilor straini, dar care nu au intalnit o oferta la vanzare pe masura. A existat concurenta la cumparare, acesta fiind si motivul cresterilor", spune Adrian Simionescu, directorul general al Vienna Investment Trust, fosta casa de brokeraj Finans Securities.

Indicele celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, a consemnat o crestere mai lenta, urcand cu 2,02%, la 81.404,25 puncte.

Valoarea totala a tranzactiilor din piata a urcat la 52 de milioane de lei, cele mai lichide actiuni apartinand BRD, Bancii Transilvania, Petrom si SIF-urilor.

Petrom a castigat 8,9%, cea mai agresiva urcare din ultimul an de tranzactionare. Rompetrol Rafinare Constanta a urcat cu peste 6%, iar bancile si societatile de investitii financiare au inregistrat cresteri sutinute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO