Prima pagina

Fondurile de investitii, la coada pentru magazinele de electrocasnice

18.06.2003, 00:00 27



De ce au nevoie companiile dintr-un sector care a explodat anul trecut, pana la 150 de milioane de dolari, si s-ar putea apropia pe termen mediu de nivelul de 1 miliard de dolari? In primul rand de finantare - pare raspunsul pe care l-au dat la aceasta intrebare managerii mai multor fonduri de investitii straine sau deja prezente pe piata romaneasca.



Fonduri care, dupa ce au tratat cu indiferenta o lunga perioada de timp lanturile de magazine pentru electrocasnice, se lupta acum pentru a lua o bucata dintr-o prajitura ce ar putea creste de peste sase ori in urmatorii patru - cinci ani.



Conform informatiilor din piata, toate cele trei companii de top din retailul cu electrocasnice - Flanco, Altex, Domo - au fost "curtate" in ultimile luni de fonduri de investitii mari, regionale, dispuse sa investeasca intre 5 si 10 milioane de dolari in astfel de afaceri.



Ce urmaresc aceste fonduri? Sa preia un pachet de actiuni, majoritar sau minoritar, in cadrul unei companii de profil, sa contribuie financiar sI managerial la cresterea ei si apoi sa o vanda, dupa cativa ani, cu un castig bun investitorilor strategici.



Surse din piata spun, de asemenea, ca Altex si Flanco sunt vizate in prezent de un fond de investitii strain, fara afaceri in Romania pana in prezent, care intentioneaza sa cumpere ambele companii pentru a le fuziona ulterior si a crea, in cativa ani, o societate cu vanzari de cateva sute de milioane de dolari.



Care au fost, insa, primele raspunsuri ale companiilor vizate de fonduri?



"Am discutat cu cele mai mari fonduri de investitii din Romania, insa am decis sa nu vindem. Nu cred ca este oportuna pentru noi intrarea unor fonduri de investitii ca actionari. In prezent suntem in faza de dezvoltare si consolidare a activitatii. Accesul la credite bancare este acum mult mai usor" spune Dan Ostahie, director general al retelei de magazine Altex.



Ostahie spune ca nu a avut pana in prezent discutii legate de o posibila fuziune Altex - Flanco, dar ca ideea nu este deplasata.



"La o prima vedere aceasta varianta sta in picioare, cota de piata rezultata fiind mult mai atractiva pentru un operator international. Nu cred insa ca momentul este oportun avand in vedere planurile de dezvoltare pe care fiecare dintre cele doua companii le are si relatiile de afaceri pe care acestea le au cu diferiti parteneri", a spus Ostahie.



Lorand Szarvadi, directorul general al Interexpo, societatea care detine reteaua Domo, afirma ca a dat tot un raspuns negativ fondurilor de investitii.



"Am avut discutii cu cateva fonduri de investitii prezente in Romania. A existat chiar o oferta pentru preluarea a jumatate din actiunile companiei, insa nici una dintre ofertele venite in partea acestor fonduri nu s-a concretizat. Am fi fost mai interesati de intrarea unui fond de investitii acum cativa ani, cand aveam nevoie de finantare" spune Szarvadi.



O companie de retail cu electrocasnice e interesanta doar peste 150 mil. dolari



De unde, insa, acest interes brusc al fondurilor de investitii pentru retailul cu electrocasnice? In primul rand datorita faptului ca societatile de profil au pus la punct in ultimii doi ani parteneriate cu diferite banci, ceea ce le-a permis sa vanda bunuri in rate. Rezultatul: anul acesta se vor vinde prin intermediul creditelor de consum (consumer finance) electrocasnice in valoare de peste 150 de milioane de dolari.



"O companie de retail pentru electrocasnice poate deveni atractiva pentru un investitor strategic doar cand atinge un nivel minim de vanzari de 150 - 200 de milioane de dolari. Datorita dezvoltarii activitatilor de consumer finance, pe piata romaneasca exista companii care dau semne ca ar putea, cu un sprijin financiar venit, de exemplu, din partea unui fond de investitii, sa atinga acest nivel minim", afirma Ladislau Randjak, directorul Global Finance pentru Romania. Global Finance, companie elena, administreaza in Romania trei fonduri de investitii regionale care au cateva zeci de milioane de dolari disponibili pentru a fi plasati.



In afara de Global Finance, pe piata romaneasca activeaza alte cateva fonduri regionale sI internationale de calibru: AIG New Europe Fund (parte a grupului financiar american AIG), Baring Central European Fund (grupul olandez ING), Advent International, Polish Enterprise Fund sau un fond de investitii al omului de afaceri George Soros.



"Unul din sectoarele cu cele mai bune cresteri din Romania in urmatorii ani va fi cel de consumer finance. Cum printre cei care vor beneficia substantial de pe urma acestei cresteri se afla lanturile de retail pentru electrocasnice, este normal ca fondurile de investitii sa incerce intrarea in astfel de afaceri. Si noi ne uitam la oportunitati de acest gen in zona", spune si Valeriu Ionescu, director regional AIG New Europe Fund, fond care detine actiuni la Orange, Astral Telecom si Luxten.



Pe piata de retail pentru electrocasnice din Romania exista de altfel, de mai multi ani, doua fonduri de investitii: Danube Fund (Grecia) si Oresa Ventures (Suedia). Cele doua fonduri sunt de mai multi ani actionari importanti ai Flanco, societate care estimeaza ca va atinge vanzari de 90 - 100 de milioane de dolari anul acesta.



"Discutii cu diversi investitori interesati au existat de mai multe ori in ultimii ani dar nu au ajuns niciodata intr-un stadiu avansat. Noi estimam ca piata de retail pentru electrocasnice va ajunge la 1 miliard de dolari peste 3 ani, nivel de la care va deveni interesanta pentru investitorii strategici. Este normal, deci, ca si alte fonduri de investitii sa fie interesate acum de aceasta afacere. Pe de alta parte riscul este destul de ridicat: domeniul nu s-a stabilizat inca", afirma Cornel Marin, directorul de investitii al Oresa Ventures pentru Romania.



Cat valoreaza acum Flanco?



"Estimam ca anul acesta Flanco va atinge vanzari de 90 - 100 de milioane de dolari, ceea ce face ca (luand ca etalon alte companii europene din domeniu) valoarea companiei sa fie, dupa o estimare rezervata, de 30 - 35 de milioane de dolari", spune Cornel Marian.



Oresa Ventures detine 46% din actiunile Flanco, participatie la care a ajuns in urma unor investitii de 1,8 milioane de dolari. La o valoare de 30 - 35 de milioane de dolari a Flanco, actiunile Oresa valoreaza acum 13 - 16 milioane de dolari.



Oresa Ventures sI Danube Fund a intrat in afacerea Flanco pentru a vinde compania direct catre un investitor strategic. Cum cele doua fonduri au investit in 1997, respectiv 1999, demersurile pentru vanzarea Flanco ar fi putut incepe, datorita maturizarii investitiei, de anul acesta.



Compania si-ar putea pastra insa aceiasi structura a actionariatului inca un an sau doi, Flanco fiind in prezent in plina crestere. Optiunea finala va fi, insa, tot vanzarea, probabil catre un investitor strategic.



Tot investitori strategici asteapta si proprietarii Altex sau Domo. Reprezentantii celor doua retele spun ca nu vor avea o atitudine negativa fata de potentiale oferte venite din partea unuia dintre operatorii internationali in domeniul produselor electronice si electrocasnice, cum este cazul francezilor de la Darty sau germanilor de la Media Markt.



"In acest caz raspunsul nu ar mai fi negativ. Depinde bineinteles si de pretul oferit" spune Lorand Szarvadi de la Domo.



ionut.bonoiu@zf.ro ; laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO