Prima pagina

Guvernul a decis: 23% cota unica de impozit pe venit

12.09.2003, 00:00 10

Guvernul a aprobat in sedinta de ieri introducerea de la 1 ianuarie 2004 a unei cote unice de impozit pe venit la nivelul de 23%, aceasta prevedere urmand sa fie inclusa in proiectul de lege privind Codului Fiscal.
Anuntul a fost facut ieri de ministrul finantelor Mihai Tanasescu, care si-a asumat in fata guvernului raspunderea pentru acesta masura de reforma fiscala cu toate efectele ei.
In prezent, cotele de impozitare cresc progresiv, in functie de castigurile realizate - 18%, 23%, 28%, 34% si 40%. O data introdusa cota unica de 23%, diferenta de impozit pe care vor trebui sa o plateasca cei care acum se incadrau cu veniturile in cota minima de 18% va fi acoperita printr-o majorare a deducerii personale acordate la functia de baza la 3,5 milioane de lei. Nivelul deducerii va scadea pana la 0 in cazul veniturilor peste 30 milioane de lei brut.
"Propunerea este ca pentru cei cu venituri mai mici sa se aplice deductibilitati mai mari, iar pentru cei cu venituri care depasesc 25-30 milioane lei sa se acorde deductibilitati mai mici sau chiar nimic. Prin aplicarea cotei unice de impozit, nici o categorie de contribuabili nu va plati mai mult decat in actualul sistem", a spus Tanasescu.
Guvernul urma sa mai discute ieri dupa amiaza daca in cazul veniturilor din chirii, al celor obtinute de cei cu profesiuni liberale, precum si al celor obtinute din drepturi de proprietate intelectuala va fi introdusa o cota de impozit diferita.
In noua formula, oricate slujbe ar avea contribuabilul, cota unica de 23% va fi retinuta de fiecare angajator in parte urmand ca deducerea din salariul brut sa poata fi acordata numai la locul de munca principal.
Valoarea pierderilor bugetare determinate de scaderea veniturilor obtinute din impozite este estimata la circa 5.000 miliarde de lei.
"Va trebui sa stabilim, in perioada urmatoare, modul in care vom acoperi pierderile determinate de aplicarea cotei unice de impozit", a spus Tanasescu.
El a precizat ca Executivul analizeaza doua modalitati pentru a compensa aceste pierderi, si anume diminuarea intregului volum de venituri si cheltuieli bugetare, astfel incat deficitul bugetar pentru anul viitor sa fie mentinut la un nivel de maximum 3% din PIB, sau cresterea unor tipuri de impozite.
Tanasescu a evitat sa precizeze care impozite ar putea fi majorate, afirmand doar ca Ministerul Finantelor Publice va elabora, in termen de o saptamana, o strategie privind evolutia taxelor si a impozitelor percepute persoanelor fizice sau juridice, pentru perioada 2004 - 2006.
In privinta cheltuielilor deductibile, ministrul finantelor a precizat ca din proiectul de lege al Codului Fiscal va fi eliminata propunerea de deducere a cheltuielilor efectuate pentru asigurarea locuintelor sau instalarea termopanelor pentru reabilitarea termica a propriilor apartamente.
"Raman in continuare deducerile pentru drepturile de proprietate intelectuala. Celelalte deductibilitati propuse in schema anterioara dispar. Deci, nu vor mai exista alte tipuri de deduceri pentru termopane sau alte lucruri", a spus Tanasescu.
Introducerea cotei unice de impozit pe venit ii va avantaja pe care care au venituri mari si care sunt trecute pe cartea de munca. Pe de alta parte, intentia Finantelor este de a-i determina pe angajatori sa treaca intregul venit al salariatilor pe cartea de munca si astfel sa plateasca toate contributiile la asigurarile sociale.
Din cauza taxelor foarte mari la contributiile pentru asigurari sociale, foarte multe companii au cautat solutii alternative pentru a nu inregistra toate veniturile pe cartea de munca.
Multe companii preferau sa inregistreze pe cartea de munca salariul minim pe economie, iar restul veniturilor sa fie platite sub alte forme. Chiar si in conditiile aplicarii unei cote de 23% pe venituri exista indoieli ca este mai rentabil sa treci toate veniturile pe cartea de munca, avand in vedere contributiile foarte mari la asigurarile sociale care trebuie platite.
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) considera ca introducerea cotei unice este o masura buna, care stimuleaza dezvoltarea clasei de mijloc, dar nu crede ca aceasta va duce la scaderea muncii la negru.
"Ca avantaj individual, introducerea cotei unice este o masura foarte buna. Ea ii avantajeaza pe cei performanti si ii incurajeaza sa aibe mai multe slujbe, sa castige mai mult si astfel sa consume mai mult. In ceea ce priveste munca la negru, nu consideram ca aceasta cota unica va duce la scaderea muncii la negru, ci, din contra, prin eliminarea deductibilitatilor, efectul va fi contrar", a declarat pentru Ziarul Financiar Cristian Parvan, directorul executiv al AOAR.
Analistii sunt insa sceptici ca masura se va aplica. "Mai e mult pana la anul si multe se pot schimba. Totusi, daca guvernul va ramane ferm pe pozitie inseamna ca in sfarsit s-a inteles ca o relaxare a fiscalitatii nu poate fi decat benefica pentru toate partile", a declarat avocatul Gabriel Biris, Associate Partner Haarmann Hemmelrath.
El a adaugat ca trebuie avute in vedere mai multe aspecte, in special la nivel macroeconomic. "Masura va duce in mod sigur la cresterea consumului - ceea ce este inca un avantaj pentru buget, deoarece se colecteaza TVA si accize in plus - deci trebuie sa existe o strategie coerenta si in ceea ce priveste stimularea productiei. In caz contrar, daca cererea va fi mai
mare decat oferta, putem asista la inflatie si la deteriorarea balantei de
plati prin cresterea importurilor. Nu e simplu, dar acest lucru nu poate fi facut gradual, iar politica pasilor marunti s-a dovedit o catastrofa pentru tara noastra", a mai spus Biris. El a adaugat ca relaxarea fiscala trebuie insotita de masuri ferme de pedepsire a evazionistilor.
miruna.lebedencu@zf.ro ; razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO