Prima pagina

Lumea virtuala eRepublik atrage finantari de 0,5 mil. euro

Lumea virtuala eRepublik atrage finantari de 0,5 mil. euro
10.06.2008, 19:57 12

Jocul online cu orientare geopolitica eRepublik, dezvoltat de romanul George Lemnaru si sustinut financiar de omul de afaceri francez Alexis Bonte, a atras o finantare de 550.000 de euro in schimbul a 11% din companie, pe baza unei evaluari a site-ului la 5 mil. euro. Injectia de capital a fost realizata de fondul de investitii AGF Private Equity (200.000 de euro), un grup de antreprenori internationali si "business angels" (200.000 euro) si Alexis Bonte (150.000 euro). AGF Private Equity , membru al Allianz Group, are in administrare fonduri de 2,5 mld. euro si este specializat in investitiile in companii nelistate. Pana acum fondul a investit 400 mil. euro in 60 de companii high-tech. In urma investitiei, Alexis Bonte si familia sa detin 70% din eRepublik, George Lemnaru - 22%, iar fondul AGF 4% din actiuni. Cei opt investitori privati, dintre care doi sunt romani, au contribuit in medie cu cate 25.000 de euro si detin impreuna alte 4 procente din eRepublik. Investitia plaseaza eRepublik, care are peste 19.000 de utilizatori inregistrati din intreaga lume, drept unul dintre cele mai valoroase proiecte online in a carui dezvoltare sunt implicati romani. Cele mai mari investitii atrase pana acum de afaceri locale online au fost cele in Neogen si eJobs (de 6, respectiv 4 mil. euro). Un alt proiect online local in care Bonte a ajuns prin investitii succesive actionar majoritar este site-ul de partajare video Trilulilu, evaluat la 2,5 mil. euro. Bonte a investit luna trecuta 1 mil. euro pentru inca 41% din actiunile companiei clujene Trilulilu.

Mai multe informatii in editia din aceasta saptamana a BUSINESS Magazin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO