Prima pagina

O vara prea rece pentru unii

27.08.2001, 00:00 23



Dupa vara caniculara de anul trecut, majoritatea importatorilor de aparate de are conditionat au luat in calcul o crestere a vanzarilor pentru anul acesta intre 30 si 50%. Nu a fost cazul.

Cele cateva ploi care au mai racorit atmosfera la inceputul verii, cand merg cel mai bine vanzarile de "aer rece", le-au stricat afacerile.

Temperaturile din aceasta vara au fost mai mici decat cele anticipate, astfel ca vara aceasta a ajuns sa fie considerata de importatorii de aer conditionat ca o "vara imposibila", care nu a facut altceva decat sa le scada vanzarile.

In ultima luna, vremea s-a a€oindreptat", in sensul ca temperaturile au depasit in mod frecvent 35 de grade, astfel ca vanzarile de aparate de aer conditionat au crescut, insa cea mai buna perioada a anului, iunie si iulie, cand oamenii cumpara ca sa-si asigure o vara racoroasa, a trecut.

"Pentru acest an era estimata o crestere pana la 50.000 de bucati a pietei de aparate, cu peste 35%, insa datorita conditiilor meteorologice nefavorabile aceasta nu a fost posibila" spune Cornel Soare, de la firma Genco, unic importator General Electric.

ai Razvan Dinu, marketing manager la Whirlpool Romania, se vaita de vreme. "Cel mai mare impediment anul acesta a fost vremea.

Este evident faptul ca planurile importatorilor au fost efectiv date peste cap in conditiile in care toti sunt gata sa renunte la o parte din profituri, prin reducerea preturilor sau cheltuieli cu orice fel de activitati promotionale pentru a indeplini planul de vanzari" spune reprezentantul Whirpool, companie care a intrat chiar anul acesta pe piata aparatelor de aer conditionat.

Sezonul vanzarilor se va prelungi insa pana spre mijlocul toamnei, cand se vor face efectiv bilanturile comerciantilor de aparate de aer conditionat si se va trage linie peste rezultatele acestui an.

In acest moment vanzarile de aparate de aer conditionat sunt estimate intre 35 si 50 de mii de unitati anual, desi declaratiile principalilor jucatori sunt intr-o oarecare masura contradictorii.

Potrivit statisticilor oficiale, valoarea importurilor de astfel de echipamente a fost anul trecut de 50 de milioane de dolari, din care aproape o treime o reprezinta echipamentele second-hand.







Spune-mi ce aparat de aer conditionat ai ca sa-ti spun cine esti

Cu toate ca, in Romania, prezenta instalatiilor de aer conditionat dateaza inca dinainte de 1989, mai ales in mediul industrial si in institutiile centrale de stat, dupa 1990, dotarea locuintelor, birourilor si spatiilor comerciale cu astfel de aparate a devenit un fapt comun.

Desi cererea pe piata romaneasca a crescut accentuat de la an la an , iar necesitatea utilizarii aparatelor de aer conditionat este din ce in ce mai mare, in ultimii ani piata romaneasca a ramas relativ constanta.

Mai mult, desi pe plan mondial cerintele tot mai mari de confort in birouri, hoteluri, unitati comerciale sau apartamente au dus la dezvoltarea rapida a pietei de aparate pentru climatizare sau pentru conditionarea aerului, acesta nu a fost si cazul pietei din Romania, desi oferta existenta in magazinele romanesti, este foarte bogata si diversificata, numarul importatorilor fiind de ordinul zecilor, marea majoritate activand, cum era si normal in Bucuresti.



Vara aceasta aerul conditionat a inghetat

Anul acesta a debutat cu temperaturi ridicate, care au continuat si la inceputul primaverii. Odata cu sfarsitul primaverii situatia s-a schimbat, in sensul ca temperaturile au fost mai mici decat cele anticipate, astfel ca vara aceasta a ajuns sa fie considerata de importatorii de aer conditionat ca o "vara imposibila", care nu a facut altceva decat sa le scada vanzarile, in conditiile in care dupa vara caniculara de anul trecut, marea majoritate estimau o crestere a pietei cu 30 pana la 50%.

"Pentru acest an era estimata o crestere pana la 50.000 de bucati a pietei de aprate, cu peste 35%, insa datorita conditiilor meteorologice nefavorabile aceasta nu a fost posibila" a precizat Cornel Soare, de la Genco, unic importator General Electric.

"Cel mai mare impediment anul acesta a fost vremea. Este evident faptul ca planurile importatorilor au fost efectiv date peste cap in conditiile in care toti sunt gata sa renunte la o parte din profituri, prin reducerea preturilor sau orice alte activitati promotionale pentru a indeplini planul de vanzari" a declarat Razvan Dinu marketing manager la Whirlpool Romania, companie care comercializeaza pentru prima data in acest an aparate de aer conditionat.

In ultima perioada insa, in special in luna august, vremea s-a a€oindreptat" din punctul de vedere al vanzatorilor de astfel de aparate, in sensul ca tempertaura termometrelor a depasit frecvent 35 de grade. Cu toate acestea, cea mai buna perioada pentru vanzari a trecut deja.

"Piata romaneasca nu a fost una normala. Potentialul este foarte mare si desi pentru acest an se astepta o crestere a vanzarilor cu 35% comparativ cu perioada similara a anului trecut, acestea au avut o evolutie slaba, ceea ce a dus la scaderea preturilor de vanzare" a precizat Anca Rosu, marketing manager la Daewoo Electronics. Luna iunie a fost una deosebit de slaba pentru vanzarile de aparate de aer conditionat, cand ar fi trebuit sa fie una dintre cele mai bune ale anului" a adaugat oficialul Daewoo.

Oferta net superioara cererii a fost altul dintre motivele invocate de importatori.

"In acest moment piata este suprasaturata, cererea a ramas la acelasi nivel comparativ cu anul trecut, in timp ce oferta s-a imbogatit considerabil" spune marketing managerul la Whirlpool.

Lipsa fondurilor pentru dezvoltare a societatilor comerciale, fie ele de stat sau private a contribuit si ea, potrivit oficialului Daewoo Electronics, la evolutia slaba a vanzarilor.

Un alt element negativ invocat de majoritatea importatorilor este sensibilitatea exagerata la pret a pietei romanesti de produse electronice si electrocasnice si implicit a echipamentelor de aer conditionat.

Astfel, este evidenta tendinta de a achizitiona aparate de proasta calitate doar pentru ca pretul este mai mic, fapt explicabil daca luam in calcul faptul ca puterea de cumparare a populatiei a scazut continuu la nivelul ultimilor ani.

"In prezent segmentul de populatie cu venituri ridicate deja si-a procurat aparate de aer conditionat, iar urmatoarea tinta, segmentul de mijloc, inca nu-si permite acest lucru" Anca Rosu - Daewoo Electronics.

"O alta problema a pietei este comercializarea de catre unele firme a unor aparate de aer conditionat asa-numite "no-name", produse de fabrici din diverse tari asiatice, pe care sunt lipite etichete cu nume relativ asemanatoare unor mari companii, sau chiar etichete contrafacute, aparatele nefiind originale si, in consecinta, piesele din interior neavand calitatea oferita de aceasta companie prestigioasa" a declarat Catalin Savulescu, product specialist la Panasonic Romania.



O piata rezistenta la marketing

Datorita faptului ca aparatele de aer conditionat au un grad de penetrare foarte scazut, importatorii au ajuns in situatia in care nu mai stiu cum sa aprecieze evolutia viitoare a pietei

"An de an avem semnale ca piata va creste, insa de fiecare data se intampla cate ceva si piata ramane la acelasi nivel sau inregistreaza o crestere foarte slaba"

"Vanzarile de aparate de aer conditionat Bosch au crescut in anul 2000 cu 4%. Aceasta crestere se datoreaza in primul rand evolutie brand-ului Bosch pe piata aparatelor de aer conditionat si diversificarii gamei de produse in conformitate cu cerintele consumatorilor romani si mai putin evolutiei pietei romanesti de aer conditionat" a declarat Razvan Paun, product manager la BSH Electrocasnice.

O alta modalitate de supravietuire pe piata este reorientarea spre un alt segment de produse: "Anul trecut am adus aparate de calitate superioara, iar in acest an am adus aparate de calitate medie spre superioara, precum cele Mc Coy, care se produc in Malaezia si au costuri foarte mici- Doru Vasilescu director adjunct Midal Group.

"Aceasta a dus la cresterea veniturilor noastre peste trendul de crestere al pietei. Cazul este similar celui Ana Electronic, care a renuntat la calitatea de importator oficial Samsung, in favoarea brandului Akai si a promovarii unor modele "no-name".



C=t este de fapt piata?

Desi declaratiilor principalilor jucatori de pe piata, in acest moment piata aparatelor de aer conditionat este estimata undeva intre 35 si 50 de mii de aparate, valoarea importurilor de astfel de echipamente fiind, potrivit statisticilor oficiale de 50 de milioane de dolari. Cu alte cuvinte, desi nevoia dotarii cu instalatii de climatizare este una foarte ridicata, cererea efectiva este inca redusa.

"Anul trecut piata de produse noi a fost, potrivit estimarilor noastre de circa 35.000 de unitati, cu o valoare de 20-25 de milioane de dolari. Pentru acest an era estimata o crestere pana la 50.000 de bucati insa datorita conditiilor meteorologice nefavorabile aceasta nu a fost posibila" a precizat Cornel Soare, de la Genco, unic importator General Electric.

Potrivit marketing managerului Daewoo Electronics, Anca Rosu, piata romaneasca a aparatelor de aer conditionat este estimata la 40.000 de unitati daca includem aici si produsele second-hand.

Dintre acestea 98% sunt din import, 2% fiind asamblate in Romania. Piata este una segmentata, 70% fiind acoperita de segmentul split, 20% de segmentul de fereastra si 10% de cel de modele mobile".

Aceste proportii se pare ca vor suferi modificari pe viitor.

"Pe aceasta piata se observa un transfer al interesului clientilor dinspre modele de fereastra catre cele split si interesanta este cererea, in crestere, pentru modelele mobile" a declarat Razvan Paun, reprezentantul BSH Electrocasnice.

Piata de aparate de aer conditionat este, potrivit Daewoo electronics, "o piata segmentata, avand in vedere ca modelele split si window sunt destinate in principalilor utilizatorilor casnici, iar celelalte modele se adreseaza uzului industrial (hoteluri, cladiri, sisteme centralizate de conditionare).

Noi detinem pozitia de lider de piata cu 20% din vanzari, principalii nostri competitori fiind LG cu 18% si Samsung cu 10%. Anul trecut am vandut peste 7.000 de unitati".

O mutare intersanta pe piata s-a petrecut in acest an, cand importul pentru brandul Samsung, asociat pana acum cu Ana Electronic, a trecut la Genco Electric.

"Detinem o cota de piata de 3-5% cu General Electric si pentru acest an estimam o crestere a vanzarilor de 30%, pentru a ajunge la un numar de 1.000 de aparate vandute" a precizat reprezentantul Genco Electric, Cornel Soare.



Portret robot de cumparator

Cumparatorul unui aparat de aer conditionat detine, potrivit managerului de marketing de la Daewoo Electronics, Anca Rosu, un nivel al venitului de peste 4 mil lei lunar, detinator al unui apartament de cel putin 3 camere, foarte putin familiarizat cu carcteristicile tehnice ale produsului, desi nivelul eductional este peste medie. Exista insa printre clienti si companii private sau de stat, care insa sunt orientate mai mult catre pret decat catre marca.

"In prezent, clientela noastra este formata, in mare parte, din agenti economici si institutii, care, constiente de faptul ca aerul conditionat nu este un lux, ci o necesitate, aloca fonduri importante pentru aceasta", apreciaza Doru Vasilescu, director general adjunct al Midal Group.



Aer conditionat de pacalit hotii

Daca va este frica de faptul ca unitatea externa cu care este dotat aparatul dumneavoastra de aer conditionat poate sa actioneze ca o "atractie pentru hoti", exista din aceasta toamna pe piata romaneasca un sistem de aer conditionat care va va permite sa dormiti linistiti din acest punct de vedere.

Sistemul este importat in Romania de societatea Comax si este produs in Italia de Olimpia Splendid. Potrivit oficialilor companiei, acest sistem este mai usor de montat decat sistemel clasice de aer conditionat si este destinat cladirilor istorice si hotelurilor, deorece nu afecteaza aspectul fatadei.

Pretul acestuia este situat in medie la 1.000 de euro, in functie de puterea de conditionare a aerului.



Split, multisplit sau coloana?

Companiile prezente pe piata ofera intreaga gama de sisteme de aer conditionat, principalele modele fiind:

Sistemul Split

Este compus din doua unitati: unitatea din interior si cea din exterior.

Vaporizatorul este instalat in interiorul camerei, iar condensatorul si compresorul sunt instalate in exterior.

Este cel mai vandut model, preferat in principal de persoane fizice

Avantaje:

Unitatea din interior este montata pe perete, deci nu ocupa mult spatiu.

Nivel scazut de zgomot in interior, datorita montarii compresorului in exterior.

Dezavantaje:

Este necesara gaurirea peretelui pentru a cupla unitatea din interior cu cea din exterior



Sistemul Multisplit

Sistemul multisplit este un model de split, format din doua sau mai multe unitati interne combinate cu o unitate externa

Se recomanda in imobilele unde este necesar aerul conditionat in doua sau mai multe incaperi diferite



Sistemul Window

Este un ansamblu unitar in care compresorul si condensatorul sunt localizate in exterior iar vaporizatorul este in interiorul incaperii

Avantaje:

Este foarte usor de instalat, deoarece este plasat in fereastra, nu necesita lucrari in zidarie

Dezavantaje:

Nu e potrivit pentru toate tipurile de ferestre

Poate deranja privirea



Alte sisteme:

Sistemul portabil

Sistemul convertibil - seamana cu sistemul simplu split, insa unitatea interna poate fi montata atat pe podea, cat si pe perete sau in tavan

Sistemul caseta - format dintr-o unitate interna (in general de capacitate mai mare), incastrabila in tavan si o unitate externa.

Aparatele de tip coloana si instalatii cu tubulatura (de capacitati mari).


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO