Prima pagina

RomTelecom trimite Cosmorom la reanimare

09.12.2002, 00:00 8

RomTelecom exclude posibilitatea de a renunta la operatorul sau de telefonie mobila Cosmorom pentru a-si eficientiza activitatea. Mai mult, RomTelecom a anuntat este decisa sa sprijine revigorarea activitatii Cosmorom, o companie care pana acum a inghitit cateva sute de milioane de dolari, rezultatul fiind  insa catastrofal.
In primele noua luni ale acestui an, Cosmorom a avut pierderi nete in valoare de 41,9 milioane de euro, la venituri operationale de 12,2 milioane de euro. Compania a inregistrat, de asemenea, pierderi operationale calculate inainte de cheltuielile cu amortizarea la 21,9 milioane de euro. Cosmorom avea la sfarsitul lunii septembrie aproximativ 44.935 abonati si 50.266 de clienti ai serviciilor preplatite.
"RomTelecom nu ia in calcul o eventuala renuntare la investitia sa de telefonie mobila, dimpotriva, este ferm in decizia sa de a sprijini Cosmorom si de a determina o revigorare substantiala a activitatii companiei. Exista mai multe optiuni cu privire la solutiile concrete care sa conduca la acest lucru, pe care RomTelecom le analizeaza in prezent cu atentie. Afirmam cu toata raspunderea ca nu exista nici o baza pentru speculatii privind o eventuala inchidere a Cosmorom", a anuntat compania.
Pozitia RomTelecom in acest caz vine ca raspuns la declaratiile ministrului roman al comunicatiilor care a afirmat la sfarsitul saptamanii trecute ca situatia operatorului de telefonie mobila Cosmorom are un puternic impact negativ asupra rezultatelor financiare consolidate inregistrate de RomTelecom. Ministrul a precizat ca printre variantele luate in calcul pentru solutionarea acestei situatii se numara si cea a lichidarii operatorului.
"Analizam cele mai diverse variante, pornind de la cea extrema - ca operatorul Cosmorom sa fie inchis - si pana la gasirea unor surse suplimentare de finantare", a afirmat Nica.
Ministrul Comunicatiilor a apreciat ca pierderile consemnate de Cosmorom reduc cu aproximativ 30% rezultatele financiare consolidate ale RomTelecom. Operatorul de telecomunicatii detine in totalitate capitalul Cosmorom.
In luna iulie a acestui an, directorul general de atunci al RomTelecom, Panagiotis Kargados, declara ca dezvoltarea retelei operatorului de telefonie mobila Cosmorom va necesita fonduri de 150 milioane de dolari pana la sfarsitul anului 2003.
Dupa preluarea conducerii RomTelecom in 1994, grecii de la OTE au decis sa investeasca si in dezvoltarea unui operator de telefonie mobila pe piata romaneasca. Dar pe piata s-au izbit de forta puternica a celor doi mari operatori, Orange si MobiFon (Connex).
Cosmorom nu a putut face fata nici pe departe unei competitii cu acesti doi jucatori mari care detin peste 95% din piata. In vara acestui an, in mediile financiare au circulat informatii potrivit carora Cosmorom este de vanzare iar unul dintre cei interesati de aceasta companie este puternica firma de telefonie mobila Vodafone, unul dintre actionarii Connex. In realitate, aceste informatii nu s-au confirmat. Pe de alta parte, se vehiculeaza numele unor investitori rusi care s-ar uita cu atentie la Cosmorom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO