Prima pagina

Sub presiunea pierderilor, fondurile mutuale de actiuni aleg cai diferite

30.08.2006, 20:17 10

Unele dintre cele mai importante fonduri mutuale de actiuni au inceput sa-si diversifice portofoliile, comparativ cu sfarsitul anului trecut, cand majoritatea fondurilor aveau portofolii similare pe Bursa, in care SIF-urile detineau ponderi peste 50%.
Astfel, KD Maximus sau Napoca si-au majorat expunerile pe sectorul petrolier si pe cel farmaceutic, investind mai putin in SIF-uri. Din cauza evolutiei slabe a SIF-urilor, KD Maximus a scazut cu 1,2% de la inceputul anului si pana acum (29 august) , iar Napoca a pierdut 0,1%.
Structura portofoliului de actiuni al KD Maximus, administrat de KD Investments, a suferit modificari importante in primul semestru al acestui an, fondul reducandu-si semnificativ expunerea pe sectorul financiar-bancar, de la circa 71% din porfofoliul de actiuni la finele anului trecut la mai putin de 56% la sfarsitul lunii iunie.
Totusi, fondul nu a vandut din actiunile pe care le detinea la SIF-uri si la banci, ci, dimpotriva, a mai cumparat, insa achizitiile au fost mai mici decat in alte sectoare, cum ar fi cel farmaceutic, a carui pondere in portofoliu a crescut de la 13% la 19,6%, sau cel petrolier, care reprezenta la finele lunii iunie 14,1% fata de 12% la sfarsitul anului trecut.
"Tendinta a fost de diversificare a portofoliului, in conditiile in care am observat ca exista o corelatie puternica intre evolutia sectorului bancar si cea a SIF-urilor, dorinta noastra fiind de a creste expunerea pe celelalte sectoare. Ne-am orientat spre sectorul farmaceutic si petrolier deoarece, pe langa indicatori fundamentali buni, acestea ofera si o lichiditate adecvata", a explicat Paunescu.
KD Maximus si-a majorat plasamentele pe Bursa de 2,4 ori comparativ cu inceputul anului, in conditiile in care activul net al fondului a crescut cu 66%.
Conform structurii la zi a activului KD Maximus, plasamentele in actiuni reprezinta peste 60% din activul net al fondului, de 5,49 milioane de euro (19,4 milioane de lei). Valoarea investitiilor fondului pe piata de capital se ridica asadar la circa 3,3 milioane de euro. La finele anului trecut, KD Maximus avea plasamente la Bursa de 1,39 milioane de euro, reprezentand 42% din activul net.
"In prima instanta am urmarit cresterea plasamentelor in actiuni si ne propunem sa majoram expunerea pe piata de capital la 70%. Toate intrarile din ultimele luni le-am investit pe Bursa, profitand de momentul bun, si am renuntat chiar si la prelungirea unor depozite bancare pentru a investi in actiuni", a declarat Cosmin Paunescu, directorul general al KD Investments.
Portofoliul de actiuni al KD Maximus cuprindea la finele primului semestru actiuni la 26 de companii. Cele mai importante plasamente, ca pondere in activul net, erau SIF Oltenia, cu peste 5,5%, Antibiotice, Biofarm, BRD, SIF Transilvania si SIF Moldova, cu ponderi cuprinse intre 4% si 5%. Fondul mai avea investitii semnificative la Banca Transilvania, SIF Banat-Crisana si Petrom. Aceste companii se regaseau in portofoliul KD Maximus si la finele anului trecut, dar cu ponderi diferite.
Investitiile realizate in primul semestru cuprind si 8 companii noi: Condmag Brasov, Oil Terminal, SIF Muntenia, Turbomecanica, Oltchim, Prodplast Bucuresti, Azomures si Rompetrol Well Services.
Fondul Napoca, administrat de Globinvest, si-a redus si el expunerea pe SIF-uri in primul semestru, de la circa 33% din activul net la finele anului trecut la aproximativ 27% la sfarsitul lunii iulie, conform raportului semestrial de administrare al fondului. Napoca si-a marit in schimb detinerile pe actiuni din sectorul farmaceutic si petrolier, dar si din industria producatoare de masini si utilaje.
Fondul si-a vandut participatia detinuta la Sicomed Bucuresti (Zentiva), dar si-a majorat detinerile la Biofarm si Antibiotice, actiunile din sectorul farmaceutic reprezentand la finele primului semestru 9,25% din activul net, fata de 8,83% la finele anului trecut.
Fondul a cumparat in primul semestru si actiuni la Petrom si Rompetrol Well Services, care nu se regaseau in portofoliu la finele anului trecut, majorandu-si expunerea pe sectorul petrolier la aproape 7,9%. De asemenea, Napoca a mai cumparat actiuni la Turbomecanica, Compa si Artrom.
Investitiile pe Bursa ale Napoca si-au pastrat ponderea de aproape 80% pe care o detineau la finele anului trecut in activul total al fondului, insa valoarea acestora s-a redus in primul semestru, din cauza scaderilor de la Bursa. Activul net al fondului se ridica la 5,35 mil. euro (18,88 mil. lei), in crestere cu 18% fata de inceputul anului, conform ultimei raportari disponibile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO